Posts tagged “poveste

Dream nights…


Mai stiti cand ma plangeam ca nu am aflat finalul povestii? Adica aici.

Ei bine, sesiunea de nopti nedormite fara motiv a inceput un alt sezon in acest an si am gasit frecventa :X, 89,40.

De data asta am dat peste povestea a trei surori, Sophy si inca doua, venite de undeva de la tara, ca sa munceasca ca servitoare la o batranica dura si inteleapta.

In prima noapte am ascultat povestea unei surori, K…, care era indragostita de cineva care a uitat sa-i scrie. Asa ca era constant suparata si nimeni nu stia de ce…

Apoi, in a doua noapte, a fost povestea lui Sophie, surioara cu voce de aur, care a fost luata in vizor de batranica si pusa sa cante la petrecerea ei. Dupa ce a fost remarcata de directorul unui teatru, batranica cea dura a incurajat-o sa accepte, caci ea nu va mai fi prea mult pe aici ca sa le ocroteasca, asa ca e bine sa profite de talentul ei pentru bani… Iar in a treia noapte i-am descoperit febletea, un anume Ludvic, despre care nu am apucat sa aflu multe, caci nu am mai avut somn decat dupa finalul programului.

Daca mai aflu ceva, va anunt :D.

Reclame

Epic 101


Match made in heaven… Soul mates.

There was something fishy about them. I knew it!

P.S: Apasa pe imagine ca sa vezi mai bine. Abilitatile mele pe computer nu au invatat detaliile, inca… asa ca nu-mi iese nimic tehnic cum vreau eu… MLIA (pentru cei ce stiu)

P.S2: Daca vreti sa incercati cu aleasa/alesul vostru => Love Meter … Be my guest 😀


L0v3


Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

 

Nu cred in iubire. Cel putin, asa cred deocamdata…

Ma gandesc ca e reala, doar ca nu e pentru oricine, si nu oricum.

Cred ca trebuie sa fii o anumita persoana, sa ai o anumita personalitate, ca sa o traiesti.

Cred ca e pe nivele, trebuie sa oferi ceva din tine pentru a trece la urmatorul nivel. Iar cand vei avea curajul sa te dezbraci, atunci vei stii ce e.

Probabil ca te simti ca in varful unui munte. Iti infingi bocancii adanc in stanca, sperand sa mearga totul bine, dar fara sa te gandesti totusi la fiecare pas. Iar cand ajungi, acolo in varf, o sa vezi lumea de sus.

Nu, nu aroganta, ci un fel de intelepciune atotstiutoare, care nu simte nevoia sa impartaseasca cunostintele. Dar desi vezi lumea de sus, tot o sa fie niste nori, care o sa te impiedice sa vezi de unde ai inceput escaladarea.

Si ce e si mai rau, e faptul ca e un varf, incepi pe teren sigur, lat, jos, dar sfarsesti la inaltime, pe o portiune ingusta si abrupta. Incercam sa ne tinem echilibrul cu ajutorul celuilalt, dar e mai greu deca pare, caci balanta tot cade dintr-o parte in alta, pana ne dezechilibreaza si cadem…

Daca avem noroc, supravietuim.

Dar daca am cucerit Everestul, ca mai apoi sa-l abandonam fara o dovada, cred ca vom muri.

Picajul in jos te nauceste. Trebuie sa revii printre muritori si sa redevii unul din ei.

Te intrebi ce s-a intamplat cu celalalt? Cel mai probabil raspuns: Nu vom stii niciodata.

Poate zace mort, printr-o rapa. Poate a devenit o mata afurisita, care printr-un noroc chior a cazut in picioare. Sau poate se zbate intre viata si moarte, iar una din ele va castiga candva, peste ani si ani, cand razboiul se va mai raci. Cel putin spera, cred eu. Caci atatea lupte te distrug, atat de mult… incat nu cred ca iti mai pasa cum se termina, ci cand se termina, odata!.

E o posibilitate sa uiti. Dar e cam nula. Presupune renuntarea la umanitate. Dar mai bine te feresti, mai bine te redresezi, mai bine revii in lumea tuturor. Caci renuntarea presupune imaginatie, inseamna sa tii cu dintii de o amintire, de un gand, de o urma, de un sarut… care au fost, dar nu mai sunt.

 

Dar eu vorbesc ipotetic, asa ca ce conteaza? Eu vorbesc de speranta, de fantezii necunoscute implinite de o singura persoana, de… ei bine, de iubire.

Dar nu-i nimic. Nu are rost sa ne batem capul cu ea. Apare o data la 1000 de ani. E o legenda. E un gand care fulgera mintea tuturor, ramane in capul catorva si apartine unuia. E o enigma, caci nimeni nu a avut-o vreodata cu adevarat.

Si daca a avut-o, atunci nu mai exista. Si daca mai exista, cu siguranta ca nu sta undeva sa povesteasca despre ea. Caci cine ar vrea sa povesteasca despre ceva ce are si poate trai

Later Update:

P.S: In postul trecut vorbeam despre cat de mult ma enerveaza iubirea. Acum scriu despre ea. Toata chestia e la fel de confuza si pentru mine <_<.


Viaţa unei muşte…


Era o zi ca oricare alta, cu o mica mare diferenta. Era vacanta! Raiul adolescentilor care nu mai pot indura inca o secunda din cele … secunde dintr-o zi cu sapte ore obositoare si stresante. “Chiar, oare cate secunde au orele de scoala?… Au douazecisicinci de mii doua sute de secunde dintr-o zi cu treizeci si sase de mii de secunde, exceptand somnul in care nu fac mare lucru pentru societate, deci la naiba, nu-i corect. De ce sa ma strofoc o buna bucata din viata mea invatand, oricum daca ajung la batranete voi uita totul si voi fi senila… Viata nu-i corecta.“

“Numai gandul la urmatoarea saptamana imi da o senzatie de frica necontrolata. Poate pot chiuli, parca am febra”, spun eu ridicandu-mi mana la frunte sa verific. “Sau poate nu, am mainile gheata, tocmai m-am jucat cu zapada din balcon. Cat de trist sa cresti, nici sa ma mai joc singura cu zapada undeva afara nu mai e normal. Conform statisticilor, unul din cinci parinti si-ar duce adolescentul la psiholog daca l-ar vedea jucandu-se singur cu jucarii. Pe vremea lui Pazvante Chioru’ nu erau spitale, nu erau clinici inutile in care iti dai casa pentru un consult sau doua pastile colorate cu vitamine pentru diferite parti ale corpului (acum zau, e hotie la drumu’ mare, adica oricum veti muri, stiu, e trist, nu sunt eu sadica, e doar realitatea asta doboratoare, care cade peste noi ca o bucata mare de adevar spatial), nu era mai nimic pentru saptezeci la suta din populatie si totusi traiau afurisitii de oameni pan’ la nouazeci.”

Intre timp, se auzea un bazait enervant de undeva de langa fereastra, lucru care insemna o tortura chinezeasca pentru mine, care vroiam liniste completa si acordurile unui solist pe fundal… Camera mea era albastra si patrata, cu duzini intregi de postere aiurite, cu cantaretii care aratau bine doar pe pata aceea veche de cerneala. Cu un fotoliu confortabil, mare si vechi. Avea cel putin doua deceni la activ, avea o istorie indelungata in arcurile lui ruginite dupa sute de sarituri de pe dulap. Avea o patura galbena cu pete pe el. Era oribil din orice unghi te-ai fi uitat. Dar era atat de confortabil… Mai am un birou, gramezi de “mutunaci” colorati si prostioare reprezentative existentei mele in propria mea camera. Era calda, tot timpul calda. Era ca un barlog. Da, barlogul meu drag, luminat cu istoria orelor nedormite, cu toate cuvintele dragii mie, cu toate cartile mele, cu o parte spirituala din mine, dar inchisa intre patru pereti.

Se spune ca daca ai sentimente puternice in timp ce esti intr-un loc familiar si inchis, toate sentimentele se vor scurge din tine si vor intra in pereti. Peretii sunt sacri. Peretii sunt siguranta si teroarea oamenilor. Te pot proteja, te pot ucide. De aceea inchisorilor li se fac atat de multe slujbe. Cele mai negative sentimente sunt stranse intr-un spatiu restrans, cand ele sunt de o intensitate aproape fantastica. Groaza detinutilor care nu vor mai iesi niciodata, nebunia celor care vor fi executati, setea de razbunare care pune stapanire pe majoritatea celor inchisi. Sunt simtiri grave care se intensifica, care lasa peretii imbacsiti cu teroare, care se deslantuie inevitabil asupra urmatorilor delicventi… Dar destul despre inchisori, haideti sa vorbim despre noul meu animalut de casa. Care e de fapt insecta, dar noua mea insecta de casa nu suna bine, mai ales ca e o musca. O musca idioata care-si da cu capul de toti peretii, literalmente. Vrea cu toata pasiunea si forta de care dispune sa sparga relativ noul meu geam termopan. Lucru imposibil. Si sa fim seriosi, e mult prea mica pentru o astfel de munca, nici eu nu pot sa-l clintesc cand imi poticnesc fruntea plictisita de sticla rece…

Iar ea incearca sa iasa, fara sa gandeasca ca daca s-ar aseza, daca si-ar lasa capul intr-o singura pozitie care ar putea permite vizualizarea, ea ar vedea usa deschisa si balconul larg deschis care se avanta in spatele ei, momentan, in toata splendoarea lui de usa deschisa. Ma intreb, cat de des suntem noi muste? Poate uneori cand luam decizii pripite si incepem sa ne izbim ca nebunii de geam, uitam sa ne uitam in jurul nostru ca sa vedem si cealalta nenorocita de usa, la fel de deschisa si poate chiar mai aproape.

Deci cat de des esti musca?

Eu am fost in ultima vreme o musca mult prea zapacita, m-am izbit de geam de atatea ori incat era sa-mi pierd viata. Ca sa nu mai spun ca nu am putut sa mai vad ceva in jurul meu pentru cateva ore. Si nici sa nu va povestesc de durerea de cap pe care inca o mai am. Dar trebuie sa avem grija, cati dintre noi ramanem fara aer, intr-un final? Si cati dintre noi se tin departe de panza paianjenului din umbra?

Inca nu stiu raspunsul, dar il caut.

Iar mustii i-am deschis geamul, ca sa fiu draguta de data asta. Poate candva, o alta musca, se va uita in jurul ei si ma va vedea pe mine izbindu-ma, iar ea ma va ajuta, imi va arata calea sau va gasi pe cineva care sa-mi deschida geamul… Dar nu ma pot baza pe asta, nu, nu pot. Desi e frumos sa te gandesti ca undeva e o musca care are grija mereu sa ai geamul deschis, nu poti sa fii mereu atat de chior si poate putin dobitoc…

Dar asta este alta poveste, eu raman la mine si muzica mea, la peretii mei albastrii si la izbitul de geam…

 


Christmas kinda sucks <_<


Nu stiu cum e pentru voi, dar pentru mine, Craciunul este deprimant inca de cand am aflat ca Mos Craciun nu exista. Lucru care s-a intamplat acum ceva vreme, dar pe care am reusit sa-l ignor inca vreo 3 ani, intrucat mintea mea era prea hiperavtiva ca sa se gandeasca la ceva mai mult de un minut… Dulci zile fara ganduri, unde ati fugit?!

Desi ideea unui Mos Craciun a ajuns sa fie una ciudata, din vina filmelor/episoadelor mult prea sadice: adica  in filme/seriale,  ideea unui nene in varsta care se strecoara noaptea in casa ta nu e tocmai „light”… Lucru care cred ca sta in spatele copiilor plini de ura, din clasele primare. Sincer, imi e frica de copiii de la mine din liceu, mai ales cand se aliaza impotriva celor mai mari… Si pariez ca e vina TV-ului (who else?)

Asadar, cine imi spune cum iti poti mentine spiritul Craciunului? Ca eu una, il tot caut, il vreau inapoi. Dar el, fuge, Idiotul!!!

 

P.S: De fapt, sentimentul e unul trist, deprimant, amestecat cu irascibilitate si hipersensibilitate… Nu e placut, ma enerveaza. Iar eu la randul meu, enervez pe toata lumea 😐


You think you’re smart? * ANULAT


Regret, dar cineva m-a tras de manecuta sa-mi spuna ca nu mai e valabil link-ul jocului :(.

Incercati mai tarziu, poate e doar pe perioada sarbatorilor, nu vroiau sa le rateze cei care devin dependenti :).

Am redescoperit un joc mai vechi. E logic.

Este o poveste in care tu trebuie sa rezolvi diferite ghicitori, ecuatii… Iar eu ma chinui la el de o gramada de timp si am reusit si sa-l termin cu putin ajutor. O sa dau si un site cu raspunsuri si explicatii, din moment ce unele nu au asa multa logica ca altele, dupa parerea mea.

Adica era o bucata de text, nici acum nu stiu de pe ce planeta, in care tu trebuia sa-l decodifici cumva, iar apoi sa aranjezi literele sa-ti dea o strofa… Oricum, aiurea!

E amuzant daca te chinui la el si nu daca pui raspunsul direct. Dar faceti cum vreti :D.

E in engleza, apropo.

Dovedeste-ti logica

Raspunsuri si Explicatii

* Te crezi destept?


DEPLANGERI!… si un fel de recenziopinie


Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

 

Am o stare, in care nici macar sa-mi deplang existenta nu sunt in stare. Patetic! Deci fiti atenti, veti intalni limbaj de pauza pentru clasa a XI-a, nevoie de somn si nevoia de a lovi perna in repetate randuri:

Tocmai am vizionat un film, Easy A, si vreau sa-i fac o recenzie, dar mai tarziu, si sa bat campii.

Am o stare dubioasa. Imi verficam conturile de socializare vechi pe care mai intru pentru ca, ma credeti sau nu, am intalnit persoane foarte calumea pe ele. Si nu erau disperati, nebuni, pedofili, criminali in devenire sau mansarde nemobilate…

Oricum, ideea era ca am descoperit un numar mare de tipi de 40 de ani din Turcia care ma asalta cu mesaje, o pustoaica (sper eu) de 13 ani care tocmai mi-a facut o declaratie de dragoste, una modesta, ce-i drept, dar era scrisa corect, asa ca ma tem 😐.

Apoi ascult intruna doar John Mayer de cateva zile, lucru urat de tot, din moment ce e unul din artistii aceia care ma aduce la realitate. Iar eu, adica pestisorul din mine, moare asfixiat in realitate, are nevoie de apa viselor ca sa supravietuiasca… Ca sa nu mai vorbesc ca au fost niste saptamani grele. Si aici nu vreau sa spun ca le-am carat in spate la propriu, ci doar ca au fost dificle, motivele fiind multe, dar nu grave. Deci wtf?

 

Acum sa revenim la film.

Easy A: Practic, e vorba de o tipa care ajunge sa fie platita de orice ratat din scoala, ca sa spuna ca s-a culcat cu ei. Chestia e ca ea e virgina, e superba (Emma Stone), e desteapta, e haioasa rau, dar e invizibila in scoala ei. Ca de obicei, hollywoodul imi pune o tipa perfecta, la prima vedere, sa joace rolul unui “outsider”. Dar trecand peste, tipa joaca impecabil rolul de zapacita clasica. Comportamentul ei cand e acasa e plagiat dupa o dupa-amiaza de a mea, iar prietenii ei sunt ciudati rau.

Ideea filmului e amuzanta, titlul e destept ales, daca stii ce spune, iar povestile implicate in scenariu ar fi putut sa fie ceva mai dezvoltate. Aici ma refer la cele amicale si la chestia dintre ea si profesor.

Parintii ei sunt criminali, iar Stanley Tucci nu e degeaba printre actorii mei favoriti. Adica sincer, cine stie un film in care el sa o fii dat in bara ca actor? Eu nu.

Cam atat despre film. In mare e o comedie adolescentina, cu cateva picaturi de drama si romantism. Nu e un film destinat doar minorilor, intrucat am citit o groaza de discutii pe imdb, varstele celor care l-au vizonat fiind cuprinse cel mai mult intre 20-25 si 35-40.

 

😐 going on :), hopefully.


 

 

Am o stare, in care nici macar sa-mi deplang existenta nu sunt in stare. Patetic! Deci fiti atenti, veti intalni limbaj de pauza pentru clasa a XI-a, nevoie de somn si nevoia de a lovi perna in repetate randuri:

Tocmai am vizionat un film, Easy A, si vreau sa-i fac o recenzie, dar mai tarziu, si sa bat campii.

Am o stare dubioasa. Imi verficam conturile de socializare vechi pe care mai intru pentru ca, ma credeti sau nu, am intalnit persoane foarte calumea pe ele. Si nu erau disperati, nebuni, pedofili, criminali in devenire sau mansarde nemobilate…

Oricum, ideea era ca am descoperit un numar mare de tipi de 40 de ani din Turcia care ma asalta cu mesaje, o pustoaica (sper eu) de 13 ani care tocmai mi-a facut o declaratie de dragoste, una modesta, ce-i drept, dar era scrisa corect, asa ca ma tem K.

Apoi ascult intruna doar John Mayer de cateva zile, lucru urat de tot, din moment ce e unul din artistii aceia care ma aduce la realitate. Iar eu, adica pestisorul din mine, moare asfixiat in realitate, are nevoie de apa viselor ca sa supravietuiasca… Ca sa nu mai vorbesc ca au fost niste saptamani grele. Si aici nu vreau sa spun ca le-am carat in spate la propriu, ci doar ca au fost dificle, motivele fiind multe, dar nu grave. Deci wtf?

 

Acum sa revenim la film.

Easy A: Practic, e vorba de o tipa care ajunge sa fie platita de orice ratat din scoala, ca sa spuna ca s-a culcat cu ei. Chestia e ca ea e virgina, e superba (Emma Stone), e desteapta, e haioasa rau, dar e invizibila in scoala ei. Ca de obicei, hollywoodul imi pune o tipa perfecta, la prima vedere, sa joace rolul unui “outsider”. Dar trecand peste, tipa joaca impecabil rolul de zapacita clasica. Comportamentul ei cand e acasa e plagiat dupa o dupa-amiaza de a mea, iar prietenii ei sunt ciudati rau.

Ideea filmului e amuzanta, titlul e destept ales, daca stii ce spune, iar povestile implicate in scenariu ar fi putut sa fie ceva mai dezvoltate. Aici ma refer la cele amicale si la chestia dintre ea si profesor.

Parintii ei sunt criminali, iar Stanley Tucci nu e degeaba printre actorii mei favoriti. Adica sincer, cine stie un film in care el sa o fii dat in bara ca actor? Eu nu.

Cam atat despre film. In mare e o comedie adolescentina, cu cateva picaturi de drama si romantism. Nu e un film destinat doar minorilor, intrucat am citit o groaza de discutii pe imdb, varstele celor care l-au vizonat fiind cuprinse cel mai mult intre 20-25 si 35-40.

J