Deplangeri

Christmas kinda sucks <_<


Nu stiu cum e pentru voi, dar pentru mine, Craciunul este deprimant inca de cand am aflat ca Mos Craciun nu exista. Lucru care s-a intamplat acum ceva vreme, dar pe care am reusit sa-l ignor inca vreo 3 ani, intrucat mintea mea era prea hiperavtiva ca sa se gandeasca la ceva mai mult de un minut… Dulci zile fara ganduri, unde ati fugit?!

Desi ideea unui Mos Craciun a ajuns sa fie una ciudata, din vina filmelor/episoadelor mult prea sadice: adica  in filme/seriale,  ideea unui nene in varsta care se strecoara noaptea in casa ta nu e tocmai „light”… Lucru care cred ca sta in spatele copiilor plini de ura, din clasele primare. Sincer, imi e frica de copiii de la mine din liceu, mai ales cand se aliaza impotriva celor mai mari… Si pariez ca e vina TV-ului (who else?)

Asadar, cine imi spune cum iti poti mentine spiritul Craciunului? Ca eu una, il tot caut, il vreau inapoi. Dar el, fuge, Idiotul!!!

 

P.S: De fapt, sentimentul e unul trist, deprimant, amestecat cu irascibilitate si hipersensibilitate… Nu e placut, ma enerveaza. Iar eu la randul meu, enervez pe toata lumea 😐

Anunțuri

DEPLANGERI!… si un fel de recenziopinie


Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

 

Am o stare, in care nici macar sa-mi deplang existenta nu sunt in stare. Patetic! Deci fiti atenti, veti intalni limbaj de pauza pentru clasa a XI-a, nevoie de somn si nevoia de a lovi perna in repetate randuri:

Tocmai am vizionat un film, Easy A, si vreau sa-i fac o recenzie, dar mai tarziu, si sa bat campii.

Am o stare dubioasa. Imi verficam conturile de socializare vechi pe care mai intru pentru ca, ma credeti sau nu, am intalnit persoane foarte calumea pe ele. Si nu erau disperati, nebuni, pedofili, criminali in devenire sau mansarde nemobilate…

Oricum, ideea era ca am descoperit un numar mare de tipi de 40 de ani din Turcia care ma asalta cu mesaje, o pustoaica (sper eu) de 13 ani care tocmai mi-a facut o declaratie de dragoste, una modesta, ce-i drept, dar era scrisa corect, asa ca ma tem 😐.

Apoi ascult intruna doar John Mayer de cateva zile, lucru urat de tot, din moment ce e unul din artistii aceia care ma aduce la realitate. Iar eu, adica pestisorul din mine, moare asfixiat in realitate, are nevoie de apa viselor ca sa supravietuiasca… Ca sa nu mai vorbesc ca au fost niste saptamani grele. Si aici nu vreau sa spun ca le-am carat in spate la propriu, ci doar ca au fost dificle, motivele fiind multe, dar nu grave. Deci wtf?

 

Acum sa revenim la film.

Easy A: Practic, e vorba de o tipa care ajunge sa fie platita de orice ratat din scoala, ca sa spuna ca s-a culcat cu ei. Chestia e ca ea e virgina, e superba (Emma Stone), e desteapta, e haioasa rau, dar e invizibila in scoala ei. Ca de obicei, hollywoodul imi pune o tipa perfecta, la prima vedere, sa joace rolul unui “outsider”. Dar trecand peste, tipa joaca impecabil rolul de zapacita clasica. Comportamentul ei cand e acasa e plagiat dupa o dupa-amiaza de a mea, iar prietenii ei sunt ciudati rau.

Ideea filmului e amuzanta, titlul e destept ales, daca stii ce spune, iar povestile implicate in scenariu ar fi putut sa fie ceva mai dezvoltate. Aici ma refer la cele amicale si la chestia dintre ea si profesor.

Parintii ei sunt criminali, iar Stanley Tucci nu e degeaba printre actorii mei favoriti. Adica sincer, cine stie un film in care el sa o fii dat in bara ca actor? Eu nu.

Cam atat despre film. In mare e o comedie adolescentina, cu cateva picaturi de drama si romantism. Nu e un film destinat doar minorilor, intrucat am citit o groaza de discutii pe imdb, varstele celor care l-au vizonat fiind cuprinse cel mai mult intre 20-25 si 35-40.

 

😐 going on :), hopefully.


 

 

Am o stare, in care nici macar sa-mi deplang existenta nu sunt in stare. Patetic! Deci fiti atenti, veti intalni limbaj de pauza pentru clasa a XI-a, nevoie de somn si nevoia de a lovi perna in repetate randuri:

Tocmai am vizionat un film, Easy A, si vreau sa-i fac o recenzie, dar mai tarziu, si sa bat campii.

Am o stare dubioasa. Imi verficam conturile de socializare vechi pe care mai intru pentru ca, ma credeti sau nu, am intalnit persoane foarte calumea pe ele. Si nu erau disperati, nebuni, pedofili, criminali in devenire sau mansarde nemobilate…

Oricum, ideea era ca am descoperit un numar mare de tipi de 40 de ani din Turcia care ma asalta cu mesaje, o pustoaica (sper eu) de 13 ani care tocmai mi-a facut o declaratie de dragoste, una modesta, ce-i drept, dar era scrisa corect, asa ca ma tem K.

Apoi ascult intruna doar John Mayer de cateva zile, lucru urat de tot, din moment ce e unul din artistii aceia care ma aduce la realitate. Iar eu, adica pestisorul din mine, moare asfixiat in realitate, are nevoie de apa viselor ca sa supravietuiasca… Ca sa nu mai vorbesc ca au fost niste saptamani grele. Si aici nu vreau sa spun ca le-am carat in spate la propriu, ci doar ca au fost dificle, motivele fiind multe, dar nu grave. Deci wtf?

 

Acum sa revenim la film.

Easy A: Practic, e vorba de o tipa care ajunge sa fie platita de orice ratat din scoala, ca sa spuna ca s-a culcat cu ei. Chestia e ca ea e virgina, e superba (Emma Stone), e desteapta, e haioasa rau, dar e invizibila in scoala ei. Ca de obicei, hollywoodul imi pune o tipa perfecta, la prima vedere, sa joace rolul unui “outsider”. Dar trecand peste, tipa joaca impecabil rolul de zapacita clasica. Comportamentul ei cand e acasa e plagiat dupa o dupa-amiaza de a mea, iar prietenii ei sunt ciudati rau.

Ideea filmului e amuzanta, titlul e destept ales, daca stii ce spune, iar povestile implicate in scenariu ar fi putut sa fie ceva mai dezvoltate. Aici ma refer la cele amicale si la chestia dintre ea si profesor.

Parintii ei sunt criminali, iar Stanley Tucci nu e degeaba printre actorii mei favoriti. Adica sincer, cine stie un film in care el sa o fii dat in bara ca actor? Eu nu.

Cam atat despre film. In mare e o comedie adolescentina, cu cateva picaturi de drama si romantism. Nu e un film destinat doar minorilor, intrucat am citit o groaza de discutii pe imdb, varstele celor care l-au vizonat fiind cuprinse cel mai mult intre 20-25 si 35-40.

J

 


DEPLÂNGERI=> O da, coincidenţele există…


… ca să mă enerveze pe mine.

Aveam unul din momentele mele de visare absolută la nemurirea sufletului, nu doar al meu, şi nu era chiar filozofie ceea ce se întâmpla în mintea mea. Aşa că mi-am pus o dorinţă, una insipidă şi puerilă, ca să-mi mai dea un răgaz de visare pentru următoarele zile, săptămâni, luni (perioada oscilează în funcţie de dorinţă)… Şi ghiciţi ce? Exact în clipa aceea, afurisită clipă, cade grămadă din cer o stea căzătoare.

Reacţia mea?: Stare perplexă, urmată de un „wtf”, urmată de ceva entuziasm răsărit din nimic.

A doua zi, bine-dispusă, zâmbăreaţă, plec afară. Cu ce mă aleg? Cu o ploaie, fără umbrelă, cu un tricou alb…Per total, DEZASTRU!

Spre finalul zilei, ceva nervi acompaniaţi de glăsciorul mamei.

Deci, eu ştiam că stelele căzătoare îndeplinesc dorinţe, nu ţi le ruinează până la sânge…

Ce lume crudă.


Deplângeri


Mă plâng mult. Dar nu cred că pot fi condamnată din moment ce toată lumea face lucrul acesta. Ştiu că nu mă credeţi, căci voi sunteţi perfecţi şi trăiţi în universuri paralele în care perfecţiunea există. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Astăzi, acum, vreau să mă plâng, să mă lamentez cu privire la viaţa mea insignifiantă:

–          Aş vrea să nu mai fiu lovită în cap cu umbrele, căci ştiu că e trotuarul îngust, dar văd că “tu” ai peste 1 metru 70, în timp ce eu mă agăţ disperată de 1’ 60, deci ai putea să faci tu efortul de a-ţi ridica mâna şi nu să fac eu mersul piticului în jurul tău…

–          Aş vrea ca voi, maşinuţe “fără” şoferi să nu mă mai stropiţi ca-n desene animate, din cap până în picioare, cu apă şi noroi. Ştiu că ar trebui să se facă o petiţie împotriva smiorcăiţilor ca mine, dar nu mă pot abţine să nu vă înjur când pantalonii mei îşi schimbă neaşteptat culoarea…

–          Aş vrea ca neuronii mei să se faca simţiţi şi prin alte metode, în afară de durere. Aşa că aştept un “Time Out!”.

–          Aş fi vrut să nu moştenesc doar genele recesive din familia mea. Aici mă plâng degeaba, deja s-a întâmplat sau se va întâmpla… Cele mai enervante fiind apucăturile moştenite :D. Şi încă câteva chestii care implică ceva cu imunitate şi lentile…

Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu mă simt mai bine deja. De acum încolo îmi voi pune lamentările în posturi speciale care pot fi ocolite de cei care nu vor să mă asculte (adică să mă citească).

Îmi pare rău pentru orice inconvenient creat, cel puţin pentru câteva dintre ele… 😀