Archive for Mai, 2010

EUROVISION


După cum ştiţi, ieri, 29 mai 2010, a avut loc finala concursului Eurovision.

Mie una mi-a plăcut concursul, au fost piese bune, care vor deveni hituri sigure peste vară, iar România s-a clasat pe o poziţie mai mult decât bună, adică locul 3. Pe locul 1 a fost Germania, o tipă Lena cu piesa “Satellite”, urmată de Turcia, trupa Manga cu piesa ”We could be the same”.

Nu am auzit piesa Germaniei decât în seara finalei, deoarece nu văzusem decât a doua semi-finală, dar mi-a placut. Vocea tipei e diferită, aduce un plus pieţei muzicale internaţionale, iar piesa e simplă, e genul de piesă care câştigă Eurovisionul. Nu mă credeţi, atunci ascultaţi melodia câştigătorului din 2009 – Alexander Rybak cu “Fairytale”-, un tip şi o vioară. Nimic deosebit, la prima vedere, dar melodia şi-a meritat premiul, şi anul trecut şi anul acesta…

Turcii mi-au plăcut, pe ei i-aş fi votat dacă nu aş fi avut un cost mult prea depăşit la telefon. Îmi place că nu e rock pur, e alternativ cu ceva rap. Sună ciudat, ştiu, dar melodia de genială.

România s-a descurcat foarte bine, am fost la lupte cu Grecii, la un moment dat, dar i-am lăsat în urmă. Paula Seling le-a dat peste bot celor care se îndoiau de ea şi a avut o voce foarte buna, împreună cu Ovi.

Mai sunt şi alte melodii care mi-au rămas în cap, cum ar fi Grecia, menţionată mai sus, cu melodia “Opa!”. Am râs cu lacrimi toată melodia, în sensul bun, căci era haioasă. Dar nu a fost singura melodie haioasă, a mai fost Serbia cu “Ovo je balkan”, cu un cântăreţ cât se poate de ciudăţel, de felul lui, adică un păr blond, întins cu placa, un breton până la limita ochilor, un cap mic, un zâmbet larg. Te gândeai la o voce mai subţire, care va cânta un pop- dance, dar nu. Avea o voce groasă şi o melodie tradiţională, îmbinată cu pop- dance pe ici, colo. Apoi au mai fost ţări care meritau un loc mai sus, gen Azerbaijan, cu “Drip drop”, Norvegia cu “My heart is yours” (melodie bună, păcat că nu a prins aşa mult la public. Până la urmă nu au mai trebuit să-şi facă griji de faptul că vor trebui să găzduiască şi la anu’ Eurovisionul), Cipru cu “Life looks better in spring”, Bosnia şi Herţegovina cu “Thunder and Lightning”. Irlanda cu “It’s for you” a ieşit aproape printre ultimele locuri, lucru care mă uimeşte, căci melodia e una foarte bună, iar cântăreaţa Niamh Kavanagh, care are deja o varstă , a mai câştigat o dată pentru Irlanda. Georgia cu melodia “Shine” a fost mai bună live decât înregistrată. E simplă şi lentă, aşa că dacă nu vezi un mic spectacol, te cam plictiseşte. Ucraina cu “Sweet people” a fost şi ea simplă. O tipă pe scenă, cu o îmbrăcăminte extravagantă fără să atragă totuşi atenţia într-un mod ostentativ, dar cu o voce foarte bună, a trecut de la un timbru vocal la altul, iar melodia a fost de excepţie, în opinia mea, dar deasemenea nu a prins foarte mult la public. Francezii, “Allez Olla Ole”, au fost neinspiraţi la versuri, dar inventivi în mişcări, au ţopăit de colo-n colo.

Sunt dezamăgită că Suedia nu s-a clasat în finale cu „It’s my life”. Melodia a fost foarte bună, iar versurile pe măsură. Mi-a plăcut costumaţia tipei, era complet eronată, dintr-un anumit punct de vedere, dar foarte potrivită, din alt punct de vedere. O rochiţă destul de elegantă, albă, o pereche de colanţi negri pe dedesubt şi nişte tenişi roşii.

P.S: Părerile sunt strict personale, iar informaţiile sunt luate din faţa televizorului.

Anunțuri

Nebunii fac nebunii… Aventuri cu busu!


Vă spuneam în postul trecut de întâmplările din ultima săptămână, dar pe scurt. Ei bine, începe să fie din ce în ce mai amuzant, aşa că m-am gândit să o iau pe larg:

Poate am avut o săptămână sucită, dar vă spun sincer că toţi nebunii, suferinzii de tulburare obsesivă- compulsivă sau ciudaţii, rromi m-au înconjurat. Şi credeţi-mă, anturajul meu e în regulă, prea cuminte pe alocuri, dar plăcut, fără aşteptări idioate. Prima a început cu o zi obişnuită, până când am plecat de la şcoală şi a început nenorocita de ploaie. Eu, ca o mâţă căreia nu-i place sa i se ude lăbuţele, m-am urcat disperată în primul autobuz care mă duce aproape de casă. Şi taman acolo s-au suit un handicapat, nu încerc să fiu nesimţită, omul era cu dizabilităti psihice şi fizice, şi cărăuşul lui. Totu-n regulă, ignor mirosul şi faptul că geamurile nu pot fi deschise şi că staţia următoare era la mama naibii cu un semafor pe care-l prinzi 10 secunde, odată la un minut jumate. Cât despre locul unde eram, nu se vedea semaforul, dar eu ştiu că e acolo, mereu e acolo. Cel mai rău lucru, tipu’ m-a prins la înghesuială, postându-şi căruciorul cu tot cu idiot în faţa mea. În timp ce eram torturată acolo, o tipă drăguţă încerca degeaba să tragă de căruciorul acela nenorocit de blocat. Clipe de coşmar în care mi se făcea cea mai perversă declaraţie de agăţat deneiste. Iar eu nu puteam să mişc un deget în cei 10 pe 10 centimetri în care mă aflam. (Ca o paranteză şi notă personală: lasă-ţi spaţiu între tine şi celălalt om, ca să-l poţi căsăpi cu o lovitură sub centură… ) Cum naiba am scăpat, vă întrebaţi, probabil? Simplu, l-am călcat pe picior până s-a dat la o parte suficient de mult încât să mă strecor, iar apoi am sărit pe uşa aia cu toata viteza mea.

A doua zi, ca un om obişnuit, m-am dus la bibliotecă să-mi iau nişte cărţi. Totul ok, mă întorc spre casă, dar nu înainte ca un nene urât de vreo 50 de ani, fără nici măcar un dinte în gură sa se dea la mine pe o straduţă relativ alăturată de lângă un părculeţ. Era lume pe acolo, doar că nu pe străduţa aceea şi nu în momentul acela, logic… Cum am scăpat? Am grăbit pasul şi am tulit-o de acolo…

Două zile mai tarziu, în drum spre casă, în autobuz din nou, lângă mine o tanti care a încercat să-mi deschidă fermoarul la geantă. Nu am văzut prost fiindcă îmi era un breloc din ghiozdan afară, aşa că, ca un om de bună- cuviinţă, mă uit urăt la ea. Iar tanti, ce face? Simplu. Se uită la mine şi-mi spune: “Nu-ţi face griji dragă, că nu mă deranjezi”. Ok, tanti, nu nu te-oi fi deranjat, dar tu pe mine da, dacă mai continui. Tac şi mă dau mai încolo ca să cobor…

Astăzi, se încheie oficial ziua, dar am avut parte de doza mea de om ciudat. Eram din nou în autobuz, întârziind la prima ora, din nou. Mă ţin de o bară liniştită, dar înainte de ultima mea staţie o altă tanti vine în spatele meu: “Nu te superi dacă-ţi aranjez gulerul, nu?” Şi se apucă să-mi aranjeze haina cum trebuie, iar apoi coboară. Eu rămân pe loc câteva momente, întrebându-mă ce naiba s-a întâmplat cu lumea?

Ştiu că întrebaţi de ce continui să merg cu autobuzul, dacă păţesc atâtea lucruri în el. Dar sincer, până acum mi s-a mai furat portofelul, doar. În rest, cel mai rău lucru a fost să cad peste un băiat (drăguţ, de altfel),  încercam în zadar să fac echilibristică, ca să nu mă duc chiar de tot la vale, cu tot cu ghiozdan, peste el… Dar asta e vina şoferului. E un şofer care accelerează ca nebunu, iar apoi frânează ceva mai mult ca un nebun. Venind vorba, l-am nimerit săptămâna trecută când întârziam la şcoală. Nici nu mă urcasem în autobuz, că a şi plecat, iar eu m-am izbit ca-n desene animate, cu faţa de geam. Până la sfârşitul staţiei m-am mai băgat în 2 oameni şi am mai călcat unul şi era cât pe ce să fac podul de sus, dar era nenea pe care l-am călcat în spate. Deci am fost salvată.

Acum, a fost cumva mercur retrograd? Mi s-a prorocit lucrul ăsta undeva, dar nu mi-a trimis nimeni vreo notă? Totuşi, cel puţin am mai ieşit din rutină. E şi o parte bună în asta, am ieşit vie şi nevătămată. Şi sincer, e al naibii de amuzant când mă gândesc la ce mi s-a întâmplat.

P.S: Nu le port pică persoanelor cu pricina. Adică femeia cu gulerul o fi genul de femeie obsedată de control şi curăţenie, deci cred că e în zodia fecioarei, căci ştiu cum e să te apuce crizele de perfecţiune… Cât despre ţiganuşii ăia urâţi, probabil că nu au mansarda mobilată sau măcar zugravită. Iar ceilalţi, peste tot mai sunt ciudăţei, unii au sorcova după ei, iar ceilalţi trec printr-o bulă cleptomanică (există ceva de genu’, nu?)


„Knock Knock”- See you soon


O sa merg la Bucuresti pentru cateva zile cu ocazia unei nunti importante… Nu am mai fost de anul trecut, dar se pare ca nu o sa vizitez nimic pentru ca nu o sa am timp. Si-mi place la nebunie parcul Cismigiu, deci nu e corect. Probabil ca o sa ma strecor afara dupa drumul ala infernal de 6 nenorocite de ore, ca sa iau si eu putin aer curat. Bine, nu va fi curat deloc, dar cel putin voi putea sa aleg eu directia.

Venind vorba, sper sa nu dau de multi nebuni, am auzit tot felul de povesti fantastice in ultima vreme. De fapt, am avut parte de unele chiar eu, dar o sa povestesc detaliat cand vin. Asta daca reusesc, cu toata nebunia din casa si cu toata nebunia de la scoala, ma cam indoiesc ca voi face ceva…

Cat despre blog, aproape ca-l las sa moara. Sunt intr-un fel inca pierduta, pentru ca am o multime de chestii semi- fictionale, povestioare aiurite si poezii pierdute pe care vreau sa le postez, dar nu stiu pe ce sa-mi axez blogul. Adica trebuie sa intre la o categorie, nu-i asa? Gen: intamplari cotidiene si poate rar ceva personal sau stiri din lumea interlopa sau chestii pur personale presarate cu cate o poezie pe ici, colo… Eu vreau de toate, numai ca ar fi aiurea, nu-i asa? Sau poate le pot incadra…

Oricum, va scriu in cateva zile, cel mult o saptamana. Iar acest articol este de „see you soon” ^_^. Impreuna cu o melodie foarte draguta:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Lenka – Knock Knock (with lyrics)„, posted with vodpod