O Pamanteanca Abatuta. Partea I


Din cate observ, suntem intr-un oras oarecare, pe un bulevard. Se intrevede la orizont o pamanteanca obisnuita si ingandurata. Daca ne uitam cu atentie, am putea sa observam ca e doar adolescenta, care are o moaca de copil matur bosumflat.

Am ajuns intr-o cafenea ratacita care mai e si non-stop pe deasupra. O masa prafuita din cherestea alaturi de doua buturugi pe post de scaune. Un aer cald si imbacsit de agitatia orasului se revarsa pe acele stradute inghesuite. Sunt pline de povesti si ganduri nerostite. Toate razbat disperate din toate intunecimile colturilor prezente. Intregul decor imbie melancolia, astfel ca pamanteanca e in elementul ei…

 Apare ceva, un necunoscut, care ia loc la masa pamantencei. Nu spune nimic, isi comanda o cafea si asteapta. Iar pamanteanca noastra, pierduta, incepe sa vorbeasca, mai mult singura ce-i drept…

– Am scris, rescris, sters si taiat… fiecare gand l-am analizat, fiecare moment, fiecare incercare se sparge intr-un oftat. Cred ca-mi pierd controlul, cred ca alunec. E cald, foarte cald, dar cumva eu reusesc sa stau pe un iceberg. Ba nu, eu stau pe ceva plat, ca un patinoar minuscul care leviteaza.

– Leviteaza? Cum leviteaza? Sau mai degraba deasupra carei, cui marete lumii leviteaza?… Si ce e acela un patinoar?…

– Pai… deasupra nimanui, de ce? Si cum adica ce e acela un patinoar? Intreaba ea cu o privire perplexa, dar apoi indiferenta… Pai el pierde timpul, e mai degraba un alt univers, in care a avut loc alt Big-bang, in care exista o singura planeta. O singura planeta mica si degerata care, culmea culmilor, e al naibii de plata, mica, subtire si periculoasa. Aluneci pe ea…

– Cum reusesti sa aluneci? Agata-te, nu e prea tarziu…

– Pai imi pierd controlul, mintea si gandurile care probabil ma definesc.

– Cum poti sa pierzi atat de multe in asa putin timp?

– Pur si simplu, azi le vezi, iar maine zboara.

Cu un gest a lehamite din mana, de parca ar da la o parte o musca enervanta spune:

– Chestile acestea sunt din tine, nu zboara.

– Ba da, zboara, acum le vezi, si na, acum nu le mai vezi. Spune cu o privire fugara de adolescenta nebuna neinteleasa in timp ce loveste masa.

– Nu te cred! Si isi scoate limba la ea cu o mutra mica si indignata.

– N-ai decat, cu atat mai bine, avand in vedere ca vorbesc cu o fantoma. Spune ea mai mult in gluma.

– Sunt doar jumatate fantoma, asa sa stii. Spuse din nou ciudata creatura care acum se bate in piept cu mandrie. Adica ce vina am eu ca tatal meu e fantoma, iar mama zana. Desi povestea lor e fascinanta pentru oricine nu e in postura mea de persoana opresata de societatea inadaptata a zilelor noastre. Au o poveste interesanta…

– Aha… deci stai sa pricep, tu esti o creatura mica semi-fantoma care-mi tine mie lectii pe tema lucrurilor adevarate sau false? Ca sa nu mai spun despre faptul ca port aceasta conversatie…

– Prima parte e corecta, dar nu inteleg partea a doua. Adica eu chiar cred ca delirezi putin.

– N-am decat… si care e magica poveste a celor doi indragostitii?

– Poftim?

– Parintii tai, ai spus ca au o poveste nu stiu cum…

– A, da… Pai legile de atunci interziceau cu desavarsire orice alianta de orice fel intre creaturi diferite. Era o ura socanta intre fantome, spiridusi, elfi, spirite… cea mai bizara era cea dintre spirite. Spiritele erau cu gramezile, de la cele ale copacilor pana la cele ale oamenilor sau lucrurilor. Erau atat de apropiati si totusi li se interzicea cooperarea… dar nu despre asta vorbeam. Iti spuneam despre parintii mei care au trait cea mai frumoasa poveste de dragoste interzisa. De fapt, se spune ca un faimos dramaturg al pamantenilor s-a inspirat din povestea lor. A fost singurul care a reusit sa descopere lumea paralela a zilelor de atunci.

– Iar ai deviat de la poveste. Raspunse pamanteanca oarecum plictisita si oarecum socata de luciditatea si complexitatea lucrurilor care se petrec momentan in jurul ei. De fapt, nu prea ii pasa de povestea creaturii, dar spera ca astfel o va lasa in pace.

– Da, da, ai dreptate. Dar nu prea am ce sa-ti povestesc din moment ce eu nu apar in povestea pamanteanului vostru. Citeste si tu putin, vei gasi povestea in cartea aceea cu oamenii aceia. Adica s-au iubit in secret, m-au nascut pe mine, am fost salvata de cineva, iar parintii mei cica au murit intr-un mod tragic si stupid, desi deocamdata sunt cat se poate de vii. Gata, sfarsitul povesti. “De unde sa visez ca ma va intreba despre parintii mei, nu-si da seama ca nu am chef sa vorbesc despre ei…”

Un oftat adanc o scutura puternic pe aceasta pamanteanca deziluzionata. Se ridica, arunca niste bani pentru cafeaua chioara si o ia la trap. Intr-un mod stupid, ea are lacrimi in ochii, parca se transforma. Parca nu mai are fata de adolescenta matura, acum arata ca o adolescenta obisnuita. Una cu inima franta. Semi-zana noastra ii urmeaza gestul si dintr-un avant al bratelor pleaca dupa ea. Pamanteanca nu o observa, suspina incetisor cu capul in pamant, iar semi-fantoma noastra se roteste in jurul ei ca un roi gigantic si nespus de enervant. Se pare ca asta crede si ea, caci se opreste in loc, isi sterge lacrimile cu maneca si urla:

– De ce ma urmaresti?

– Nu prea am ce face in seara asta, mi s-a anulat intalnirea

Auzind cuvantul intalnire, pamanteanca se pierde pentru o fractiune de secunda, dar se trezeste la timp sa-i raspunda

– Tu? Intalnire? Cu ce? Cu un spiridus pe nume Dobby?

Din pacate sarcasmul pamantencei e cam nereusit, ceea ce e destul de neobisnuit. Astfel ca singura ei replica e nespus de jalnica…

– Da, il cunosti?

Si inainte ca pamanteanca sa raspunda oripilata si cumva amuzata, semi-zana noastra incepe sa turuie entuziasmata, dar nu pentru mult timp…

– E adorabil si e exact genul meu, e mai scund. Dar e un nesimtit notoriu, ne intalnim de cateva luni si am aflat ca ma inseala cu o zana get-beget. Mai e si frantuzoaica, blondina aceea mica si stafidita… dar e totusi superb.

Se uita cu ochii mari la semi-fantoma noastra suparata si nu ii vine sa creada. “Ce naiba se petrece aici?” In timp ce cuvintele creaturii se luptau degeaba cu morile de vant in incercarea de a ajunge la capul plin al pamantencei, ea observa o chestie si mai bizara. Si anume ca zana a tacut.

– Nu arati prea bine, unde stai? Ar trebui sa te conduc acasa.

Dar inainte sa raspunda, din nou, fantoma scoate un telefon mobil si suna la taxi. Taxi care ajunge surprinzator de repede, dar lucrul al naibii de ciudat este faptul ca e o masina. Se urca amandoua si ii cere din nou adresa (salcile ametite).

– Eu stau pe stejarii amutiti. Iti vine sa crezi ca aceste strazi exista? incepe taximetristul sa vorbeasca in timp ce dadea un pumn zdravan volanului. Lumea aceasta se duce de rapa, va zic, daca mai vad un singur calaret fara cap furandu-mi volanul, il voi strange personal de gat. Nu inteleg ce au impotriva fantomelor.

– Stiu exact ce vrei sa spui, eu sunt semi-fantoma. Toata lumea ma impunge si ma trimite de la un departament la altul. Nu-mi gasesc un job nicaieri. Oricunde merg nu sunt binevenita, spun ca nu se incurca cu “semi”. Macar tu ai doar calaretii pe cap.

– Esti semi? Nici nu am observat, ai incercat sa te dai drept fantoma totala?

– Bineinteles, dar aripile ma dau de gol.

– A da, credeam ca sunt ale prietenei tale…

 

” To Be Continued”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s