Fluturasi! Si…


fluture

O poveste începe cu “a fost odata ca niciodată” şi se termină după mult mult timp cu “şi-au trăit fericiţi până la adânci batrâneţi”. Şi totuşi, acolo nu e nicicum vorba de fluturaşi, majoritatea trăiesc o zi. Cum ar trebui să se termine povestea lor? “Şi-au trăit fericiţi până a apus soarele?” Într-un fel nu e corect pentru ei, noi avem ani întregi şi tot degeaba, mulţi tot inutil trăiesc, dar ei? Aşa micuţi, coloraţi şi drăguţi, zboară mereu din floare în floare, bucurându-se de singura lor zi. Razele nevinovate ale soarelui îi aruncă într-o strălucire magică. Dar totuşi, dacă în singura lor zi de viaţă, fluturaşii nimeresc o zi înnorată, unde soarele se ascunde, iar fluturaşii îşi pierd farmecul zborului lor inocent datorita vântului hain care se arată în unica lor minune de existenţă. Ei ce pot să mai facă?

Probabil că vă întrebaţi de ce naiba am ales un subiect atât de “inutil”, pentru uni. Sau alţi ve-ţi veni cu idei absolut “geniale” gen: “lasă că-i avem pe cei de noapte?” Bineînţeles că nu o să-mi petrec restul vieţii printând pliante cu salvaţi fluturaşii, întemeiaţi planeta soarelui veşnic sau altele, e doar o… o idee, un gând şi o metaforă. Unde bat? Simplu, mă gândesc la multele situaţii în care spuneai sau gândeai “oare cum reuşeşte? /Ce nasol, nu ştiu ce-aş face dacă aş fi în locul tău”. Am fost de câteva ori în situaţii mai grave şi toată lumea mă compătimea sau se uita la mine cu nişte ochii mari de parcă tocmai am salvat terra de la o distrugere iminentă. Şi totuşi, aşa făceam şi eu la rândul meu, până când mi-am dat seama că poate nu e totul atât de groaznic sau fascinant, că poate până la urmă chiar suntem toţi doar oameni. Adică am păţit o chestie ciudată, cineva a fost într-o situaţie super nasoală şi mă tot gândeam că dacă aş fi fost în locul ei/lui nu aş fi reuşit. Dar iată ca “dorinţa” mi s-a împlinit şi am ajuns în situaţia ei din neatenţie. Nu a fost chiar atât de rău, mă gândeam la cum am compătimit şi eu la rândul meu şi cum pe urmă am trecut peste. Deci până la urmă timpul chiar este un vindecător bun, chiar dacă nu are habar de “make-up”…

Anunțuri

One response

  1. Nebunelul

    Am alergie la fluturi, de cand cu fosta prietena… dar este o poveste mult prea lunga si nu as vrea sa o spun in public, pentru ca nu este frumos…

    18 Noiembrie 2009 la 1:16

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s