Broscutele


turtlesAcum am sa va spun o asa-zisa poveste. Acum ceva vreme a existat o broasca testoasa care a crescut, ei ii venise vremea sa urmeze cursul naturii si anume sa mearga sa le dea urmasilor ei viata. Dupa o calatorie istovitoare alaturi de celelalte broscute a ajuns pe renumita coasta de Azur… Acolo a incercat toata noaptea sa supravietuiasca, iar ziua, franta de oboseala incerca cu disperare sa se intoarca in mare, la racoare. Si nu dupa multa vreme a ajuns, ea a disparut, a luat-o valul si dusa a fost, inca nu am mai auzit de ea… Dar iata ca veni vremea micutilor ei, broscutele, sa-si inceapa micutele lor vietii indelungate. Mai intai a iesit un ‘baietel’, genul curajos care deschide drumul tuturor, el fiind fruntasul echipei. Cu multa pricepere si agilitate a iesit din nisip miscandu-si piciorusele cat de repede putea, sa ajunga cat mai repede in mare. In urma lui incepeau sa vina si ceilalti, dar una din ‘fetite’ s-a impotmolit in nisipul umed si incerca speriata sa scape, dar nu putea… Pasarile hotomane stiau de iesirea lor clandestina asa ca i-au atacat fara pic de rusine pe micutii, uni au pierit, dar multi au reusit sa fie rapizi si sa se strecoare printre ele. ‘Fetita’ a reusit sa scape din nisip intre timp, si alerga speriata cu o pasare mare avantandu-se in urma ei. Dar cand sa o prinda, ea a reusit sa alunece si a scapat-o direct in ocean, unde, pe moment, era in siguranta.

Dar din cauza emotiilor am pierdut-o si pe ea, credeam ca nu am sa o mai vad, dar peste ani si ani am gasit-o, acum nu mai era o broscuta oarecare, era broscuta adolescenta, detinea un rang mare, avand in vedere ca a ramas o broscuta de dimensiuni mici. Se pare ca de atunci trecuse prin multe peripetii, reusise cumva, sa scape din multe primejdii, dar din pacate isi mai pierduse doua surori si un fratior, ea ramanand doar cu surioara ei, care era mai copilaroasa si credea ca oceanul e cel mai frumos si pasnic loc de pe pamant, ea inca nu patise nimic si era foarte optimista cu privire la pescari, rechini sau alte creaturi necunoscute ale mari. Broscuta noastra a primit numele de Bely, iar surioara ei Kady. Dupa cum spuneam, Bely a trecut prin multe, a fost prinsa de pescari, dar cumva o bucata din plasa a fost rupta, iar ea salvata. A fost odata lovita de o cutie si si-a pierdut cunostinta, iar ea a cazut in groapa marianelor. Cand s-a trezit era inca acolo si era foarte intuneric, a spus ca a vazut un peste mare si urat cu un beculet atarnat de cap care se repezea spre ea in incercarea de a o prada. Dar ea s-a ascuns in cochilie si a stat asa plutind prin neant pana ce-a dat de un curent ce a purtat-o pana sus, acolo a iesit si a inceput repede sa alerge spre locul unde-si gasise lacasul alaturi de Kady. Se parea ca doar atata patise de cand am pierdut-o, celelalte primejdi fiind minore.

Am petrecut momente minunate cu ea, atunci cand imi arata imprejurimile sigure ale micului ei colt de ocean, am explorat tot felul de recifuri de corali, care mai de care mai multicolori, era minunat, poate va trimit cateva poze din vacanta, daca nu uit. Desi acele momente au fost minunate a venit si vremea cand eu trebuia sa plec pentru o scurta perioada. La inceput a fost bine, am fost noi mai suparate, dar ne vom reintalni, poate, candva…

 Intr-o zi, cand Kady se plictisea, s-au hotarat sa exploreze putin mai departe de casuta lor, sa vada si ele ‘lumea’, dar Bely nu era tocmai de acord, dar pana la urma s-a lasat convinsa. Nu le venea sa creada ca pierdusera atata frumusete, ele stand intr-un coltisor atat de modest… Kady ca de obicei inota cat o tineau piciorusele in fiecare colt pe care-l gasea, incerca sa se strecoare prin tot felul de locuri pentru a vedea ascunzatorile pestisorilor, bietii de ei se imprastiau speriati de entuziasmul de nestapanit al lui Kady, ea fiind o broscuta testoasa. Pestisori avusesera de-a face doar cu broscute incete nicidecum cu astfel de specimene entuziasmate. Dar iata ca in zbenguiala lor nu au observat vaporul care pandea deasupra lor, iar cand se asteptau mai putin, o plasa le-a prins alaturi de alti pestisori si mai speriati care se zbateau sa scape, dar in zadar. Vazand ca ajung la suprafata, Bely se gandea ca in sfarsit norocul o parasise…

Dupa multe amintiri si imagini incetosate ele au ajuns intr-o lume noua. Credeau ca au scapat pana la urma. Dar totul in jur era ciudat, se putea vedea un cufaras mic cu bijuterii, undeva pe fundul oceanului acela nou si ciudat, dar cumva era prea mic si aproape ca sa fie ocean. Putin mai incolo au observat niste plante ciudate, nu mai vazusera asa ceva in ocean. Acum daca se uitau mai bine, nu se mai vedea nemarginirea aceea verde albastruie care se vede de obicei. Oare au ajuns la capatul oceanului? Se intrebau ele, auzisera multe povesti cum ca la capatul oceanului vei gasi mistere si povesti ascunse si nespuse, ele fiind de mult apuse, acum mai erau doar niste amintiri inflorite, dar cu un sambure de adevar bine ascuns. Erau mai speriate ca niciodata, sau asa credeau ele pana cand ceva mare si portocaliu cu cinci tentacule uriase se napusti asupra lor, o lua pe Bely, ea fiind cea mai micuta ca dimensiune si o puse intr-un alt capat de ocean, acolo incepu sa mearga in toate directile, dar mereu gasea ceva de care sa se izbeasca. Speriata cum era incepu sa inspire adanc si sa se gandeasca la o solutie. Dar nu reusea. Kady, din celalalt colt al lumi era mai speriata ca niciodata si se intreba unde e surioara ei.

Peste putin timp au ajuns in locuri si mai ciudate, dar din fericire au reusit sa ramana impreuna. Stateau amandoua intr-o chestie ovala, transparenta, era plina cu apa pana la un anumit nivel, acolo fiind doua pietre ca niste insulite minuscule, pe care, teoretic, trebuia sa stai. La inceput erau foarte speriate si uimite, dar incetul cu incetul nu se mai simteau decat singure. Nu credeau ca vor mai vedea intinderea nesfarsita verde-albastruie sau coralii multicolori. Ca sa nu mai spun de coasta de Azur, ele, ca si urmase, aveau datoria sa mearga acolo cand deveneau broscute adulte. Si aici, adica imediat, apar si eu in poveste. Eram in vizita la sora mea din strainatate, tocmai ajunsesem dupa un drum lung in care tot ce vroiam sa vad era un dus si aparatul de aer conditionat. Stiti, eram in Spania. Acolo fiind vara, au deasemenea niste calduri infernale. Nici nu ajunsesem bine la ea ca mi-a sarit ceva in ochii, erau noile animale de casa ale surorii mele. Era un acvariu mare in care inota un pestisor auriu, era imens. Dar acolo langa acvariul acela urias se afla unul cam la fel, daca nu mai mare, dar cu doua broscute speriate in el. Le reintalnisem pe Bely si Kady! Era si timpul sa le revad, dupa atata timp. Dupa numeroase proteste din partea nepoatei mele am reusit sa o pacalesc sa-mi dea broscutele in schimbul a… multor alte lucruri, cum ar fi o duzina de jucarii, dulciuri si o iesire exclusiva la zoo si delfinariu. Ce pot sa spun, am scapat ieftin. Nu dupa putin timp s-a incheiat si vizita la sora mea si era vremea ca eu sa plec, sa-mi conduc broscutele nerabdatoare aproape de locul de taina. Si intr-un final zbuciumat, am ajuns…

Trebuie sa va spun ca nu a fost usor in tot acest timp sa pastrez legatura cu personajele noastre, cu simtul aventurii al lui Kady si cu „gasirea” problemelor a lui Bely, ma mir ca am scapat complet nevatamate si fara victime colaterale, mai putin nepoata mea care m-a facut pe mine sa devin victima. Dupa cum v-am promis, voi arata si niste poze din vacanta si sper ca de data asta sa le revad mai curand si cat mai tefere pe broscutele noastre, care nu mai sunt broscute de mult timp.

 P.S: aceasta incercare de poveste e scrisa de mine in urma cu ceva timp. sper sa va placa totusi 🙂

 

Anunțuri

5 responses

  1. Ion

    ai o imaginatie destul de bogata si bolnavioara…

    apreciez mai mult povestile cu personaje reale si fapte narate la persoana a treia, dar si simbolismul asta tolkian are farmecul lui…

    ah, si esti emo. Chiar daca nu o realizezi inca

    5 August 2009 la 14:11

    • cleena

      esti criminal :)… emo? hmm, daca spui tu, atotstiutorule :P… venind vorba de imaginatia mea bolnavioara, am facut un pariu cu mine ca esti genul de persoana care critica si subestimeaza pe toata lumea, cataloghezi inainte sa cunosti din cate observ, asta crezi tu ca te defineste… parerea mea :)… peace 😛
      P.S: te deranjeaza daca te adaug la blogroll, imi place cum scrii

      5 August 2009 la 14:50

    • Ion

      instinctul tau de fata mare nu te-nseala 100%… cataloghez doar femeile si nu ma defineste, doar imi consolideaza caracterul in ochii fetelor de liceu.

      si da, adauga-ma in blogroll. Asa vad si eu cine imi frecventeaza blogul… pentru o perioada credeam ca sunt singurul.

      5 August 2009 la 16:39

      • cleena

        m-am gandit eu ca te refereai doar la fete/ femei… apropo, nu am spus lucrurile acelea ca sa ma dau drept o fata mare, banuiesc ca era o aluzie, pentru ca nu ma consider matura sau ceva de genu, inca. si vezi ca sunt o gramada de tipuri de fete de liceu… era doar opinia mea despre tine, un fel de post catalogare, dar mai virtuala si inexacta… mersi atunci 🙂

        5 August 2009 la 17:43

  2. Am citit blogul tau si imi place. Continua tot asa.

    19 Ianuarie 2011 la 19:19

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s