Archive for August, 2009

O Familie Incredibila!


121_4

Acum cateva zile am cunoscut niste persoane incredibile, cu toate ca am cam amutit in putinele clipe alaturi de ei. Ma gandeam sa va spun ceva despre ei si sa va dau site-ul lor. Marilena si Dan (m-as simti ciudat daca as spune „doamna si domnul”) imprena cu Ilinca, Vlad si Matei au pornit acum ceva vreme intr-o calatorie in jurul lumii cu Simon, camperul lor. In timpul acesta am aflat si ca sunt verisoara de-a doua cu cei 3 :)… Banuiesc ca ma pot lauda si eu putin cu asemenea rude, chiar daca atunci le-am intalnit pentru prima data.

Inceputul povestii a avut loc in ianuarie, decembrie 2006. De atunci au ajuns prin America, pe care au vizitato pe indelete aproape (Florida, Texas, New Mexico, Utah, Arizona, California). Au continuat cu Canada (Vancouver Island, British Columbia, Youkon). au mers si in Alaska si in multe alte locuri, cum ar fi Guatemala, El Salvador, Costa Rica, Panama, Colombia, Ecuador, Peru, Bolivia si Argentina.  Acestea nu sunt singurele locuri vazute de ei, dar mai multe detalii aici http://poraquiporalla.com  

Desi lor nu li se pare aceasta poveste ca fiind una curajoasa, eu sunt de parere ca iti trebuie si putin curaj, dar banuiesc ca mai ai nevoie de dorinta, o dorinta arzatoare pentru a vedea lumea aceasta destul de mare… :)…

P.S: site-ul este si in romana, da-ti click si va descurcati :)… iar pentru poze duceti-va la povestea calatoriei si dati clic pe acele poze si veti vedea mult mai multe, cele postate de mine sunt de acolo, as putea sa le numesc firmituri ale miilor de poze prezentate cu descriere cu tot… nu veti fi dezamagiti, deci „enjoy!”

 2905

Anunțuri

Aberatii de Ziua Mea!


M-am gandit sa incerc sa-mi fac blogul mai subiectiv, oarecum, ceea ce vreau de fapt sa spun este ca doresc sa ma lepad de versuri, ganduri si povesti si sa pun putina realitate personala din cand in cand. De exemplu, azi e ziua mea, macar sa se stie, desi parca vorbesc cu mine insami, care stiu deja… Brrr, iar ma pierd, tot timpul ma las dusa de val cand incep sa scriu, parca as avea un motoras care o ia la vale cand deschid gura sau word-ul. Lasand aberatiile mele adolescentine la o parte, vreau sa-mi spun La Multi Ani, mie!… In ciuda urarii spuse de mine pentru mine, sa stiti ca nu sunt chiar asa de egocentrista, desi mai am momentele mele, ca doar de, am 16 ani de acum si putin in colo… Si bineinteles ca am sfarsit batand campii <_<

P.S: am incercat sa adaug o melodie(de pe trilulilu) si mi-au dat doar link direct, trebuie sa platesc sa am CSS-ul acela ca sa pun melodii? nici de pe calculator nu ma lasa :(.


I Was Helped! Thank You „lev darko” :)


Help_please

Nu stiu ce setari am stricat eu sau altcineva, dar daca las un comment nu-mi mai apare site-ul odata cu nickname-ul, ceea ce e ciudat, avand in vedere ca eu comentez fiind logata. Nu stiu exact care e problema, deci daca are cineva vreo idee va rog ajutati-ma. Stiu ca ma milogesc, dar sunt cam paralela cu wordpressul, mi-a luat o ora, cel putin, sa gasesc „blogroll” si felul cum adaug, la fel am patit si cu singura mea pagina in plus de pe blog. Stiu ca poate sunt putin cam melodramatica, dar totusi, v-as multumi enorm daca mi-ati spune care e treaba cu lipsa site-ului odata cu numele :(… Multumesc anticipat 


O Foaie Lunga (alta Cleena)


„La inceput n-am vrut sa ies din camera mea, nici sa mananc, nici sa vorbesc cu altcineva in afara de Beatrice, ba chiar si cu ea foarte putin dupa ce mi-am cercetat bagajele. Imi impachetase rochiile cele mai urate – nu matase, nu brocart, nu catifea. Nu aveam giuvaeruri de pus in par sau la gat, nu aveam paruri, ci doar naframe de rand, nu aveam nimic cu care sa-mi desenez buzele si imi pusese doar un pieptene de lemn. Cand am acuzat-o ca stiuse unde mergeam si nu-mi spusese, a negat. N-o cred…
 

… Acum ma simt groaznic, toti din jurul meu m-au mintit intr-un fel sau altul. Mai intai a fost tatal meu, care mi-a spus ca Beatrice nu era de fapt mama mea adevarata, era de fapt sora mamei mele. Am fost oripilata cand am auzit asta, toate serile cand venea sa-mi pieptene parul, felul in care ma privea de parca as fi lumina ochilor ei, de fapt, aceasta era privirea parinteasca plina de grija, cand ea era defapt matusa mea. Poate pentru uni lucrurile acestea par aberatii, dar chiar toata lumea ma uraste, intr-un fel sau altul?

Mama si matusa mea au fost gravide in acelasi timp, doar o coincidenta nevinovata din moment ce parintii lor le-au aranjat casatoriile in acelasi timp. Din pacate, casatoriile erau gata stabilite cand Beatrice, matusa mea, si Ariana, mama mea, au aflat de viitori lor soti. Beatrice se indragostise de mult timp de Sir Calvagh, promisul mamei mele. Era un gentleman adevarat, foarte carismatic si bland cu supusii lui. In schimb, varul lui, Sir Cathal, era aproape opusul, putea si el sa fie prezentabil, dar era cam iute de manie. Imediat dupa nunta ele au ramas insarcinate. Asupra conacului in care locuiam a avut loc un atentat destul de periculos, a fost o banda imensa de talhari, s-au strans mai multe tabere la un loc cu acelasi scop, de-a fura vestita avere a Conacului Gormlaith, in care, bineinteles, locuiam. Beatrice si Ariana au fost protejate si in siguranta. Dar puteau sa vada foarte bine lupta…

– Acum ai sa mori, nenorocitule. Spuse sir Calvagh napustindu-se asupra sefului bandei de talhari.

– S-o crezi tu, nobil afurisit. El fiind calm putu sa fie mai rapid si mai bine pregatit in fata atacului nepregatit al nobilului.

Dar Calvagh reusi totusi sa se fereasca la timp si sa alunece intr-o parte. Dupa cateva momente de lupta stransa totul se termina in fata ochiilor Arianei care privea lupta de departe, neputand face nimic. Sir Calvagh fusese rapus.

– Nuuu! Nu el, oricine, dar nu el. Si Ariana il iubise…

– Le-am gasit ascunzatoarea sefule, spuse la un moment dat unul din talhari, care era apropiat de seful lor. Si i-am omorat pe toti cei din calea noastra, dar ar fi bine sa ne grabim…

Ariana dupa o vreme s-a stins si ea, dar nu inainte sa ma aduca pe lume. Peste cateva zile, Beatrice a adus si ea pe lume un copil, dar l-a adus aproape mort. De aceea nici nu a mai rezistat mai mult de cateva ore negre pentru servitorii din conac.

– Vai, nu, a murit. Micuta domnisoara a nobilei noastre s-a dus.

– Ce ne facem, sir Cathal?

Cathal era distrus, propria fiica ii murise in fata ochilor fara ca el sa poata face ceva. Desi nu prea arata lucrul acesta, chiar o iubea pe Beatrice.

– Cred ca ar fi mai bine, daca am schimba bebelusi, spuse cu o voce tremuranda din cauza propriei idei atat de neortodoxe.

– Credeti ca e bine asa?

– Da! Cum crezi ca va rezista Beatrice daca afla ca pana si fiica ei a murit? Asa e cel mai bine, nu-si va da seama, au doar doua saptamani diferenta. Spunea toate lucrurile acestea de parca ar incerca sa se convinga pe sine insusi ca e totusi mai bine sa-si minta sotia.

Intr-un final, toti au fost de acord sa ne schimbe, astfel eu am ajuns sa cred la fel ca Beatrice ca suntem mama si fica. Beatrice m-a botezat Cleena.

          Beatrice se trezise din greseala in miezul noptii si observa cu stupoare ca sotul ei nu e langa ea. I se parea neobisnuit, asa ca s-a gandit sa vada unde e. Era in camera cu semineul, datorita focului intetit de curand a observat ca era el si cu cativa din slujitorii mai batrani, care-i tineau in mod ciudat companie.

– Sir Cathal, sunteti sigura cu domnisoara Beatrice nu banuieste nimic? Fara suparare, dar domnisoarele nu seamana intre ele…

– Despre ce naiba vorbesc? Isi spuse Beatrice in soapta.

– Ce-i drept, nepoata mea Cleena e din ce in ce mai nazdravana, la fel ca raposata sora a sotiei mele. Are aceeasi figura si aceeasi culoare a parului. Pana si Beatrice a spus de cateva ori ca-si vede sora in ea.

Se putea vedea destul de usor disperarea din spatele vorbelor lui Cathal, care era vadit macinat de vorbele constante ale sotiei lui.

Dupa ani de devotament fata de sotul ei, Sir Cathal, ea a aflat din greseala de pactul acela ingrozitor de a ne mintii pe noi. Desi totul s-a intamplat acum mai bine de 15 ani de zile, noi mai purtam urmele si acum.

Beatrice a fost distrusa, niciodata nu se intelesese prea bine cu sora ei, mai ales dupa ce a fost destul de norocoasa sa-l primeasca prima pe Sir Calvagh. Acum a aflat ca a iubit un alt copil, ca al ei a devenit un morman de oase ingropate.

-Cathal, m-ai mintit, nu mai pot sa rezist sa o suport zi de zi.

Atunci a ajuns la concluzia ca e mai bine sa ma trimita departe, la un internat din celalalt capat al tarii, sa nu mai fie nevoita sa ma suporte, dupa ani a ajuns sa ma urasca chiar…

Am fost suparata si trista, mai ales pe unchiul meu, dar niciodata pe Beatrice, credeam ca ma intelege, credeam ca s-a format o alianta datorita faptului ca am fost amandoua mintite, dar nu, ea nu a putut sa treaca peste faptul ca eram „plodul afurisitei de soramea” cum am auzit-o spunandu-i unchiului meu. Cu inima indoita de atatea nedreptatii, mi-am varsat amarul in lacrimi si frustrare. Si eu si Beatrice am devenit doua femei acre cu o ura reciproca ce a crescut in loc sa scada. De-a lungul anilor am fost vestita scorpie bogata a orasului linistit din Irlanda. Ma mutasem acolo curand dupa ce mi-am terminat studiile. Eram o femeie groaznica care a adunat numai ura in anii de scoala din internat. Explozia am avut-o la moartea unchiului meu, care mi-a lasat o avere destul de mare. I-am spus aproape toate ofurile mele lui Beatrice care cu o privire acida mi-a intors spatele. Era atat de plina de ura inexplicabila, incat m-a lasat fara cuvinte pentru multa vreme.

Dar m-am trezit in apropierea varstei de 30 de ani. Atunci am realizat ani pierduti, atunci am fugit si mi-am ingropat trecutul, hotarata sa gasesc ceva pentru care sa merite sa lupt. Mi-am vandut resedinta din Irlanda si am fugit spre Genovia, o tara micuta, dar draguta. M-am pus in slujba reginei ca acoperire, am ajutato in diferite situatii pana cand s-a intamplat. Pana cand s-a intamplat sa-l vad pe el, pe Lordul Clameron. Din fericire am avut aceeasi soarta datorita reginei si astfel am ajuns sa lucram impreuna.

– Draga mea Cleena, m-ai slujit in anii acestia foarte bine. Dar mai presus de toate m-ai sfatuit si ajutat in calitate de prietena. Esti obosita dupa atatea hopuri din viata ta. Stiu cum e pentru ca si eu simt la fel. De aceea ma gandesc ca mai bine ai renunta si te-ai duce sa traiesti linistita undeva. Ai putea, desigur, sa ramai pe undeva prin apropierea Genoviei, in unul din palatele mele, pe care ti le-as pune bucuroasa la dispozitie.

– Draga mea prietena, iti multumesc. Asa voi face, iti voi accepta oferta de a trai in apropierea ta, draga mea prietena…

Desi el era mai in varsta decat mine, ne invarteam impreuna in jurul varstei de 40, astfel ca am fost usurati sa ne intalnim macar acum, daca nu mai devreme.

– Am lucrat cu regina atatia ani, iar acum destinele noastre s-au unit. Iar eu, in calitate de indragostit as vrea sa-ti cer mana, as vrea sa accepti un nobil umil ca mine care se indragosteste pentru prima oara la batranete.

Cu un zambet cat fata am raspuns:

– Cred ca as fi onorata, adica da…

Dupa o vreme ne-am luat un temporar ramas bun de la regina. Mi-am sters trecutul cu buretele, ca si cand nu l-as fi avut. Dar am aflat de moartea lui Beatrice asa ca l-am rescris pe alocuri. Acum am o viata linistita, dragul meu jurnal. Probabil ca voi rezista pana cand imi voi vedea nepotei. Larisa, prima mea fiica, are gemeni, acum ii astept pe ceilalti… Probabil ca nu-ti voi mai scrie, apele vietii mele s-au linistit, acum ma pot oglindi fericita. „

 

P.S: Am repostat povestea, deoarece am modificato putin.

P.S2: Am scriso pentru un concurs, initial. Dar prea tarziu… 


(Ar fi) o Schimbare…


Gândeşte-te că zbori sau visezi, un loc pe care-l vezi pe geamul masinii. Ca o altă lume pe care nu o atingi, simţi sau auzi. E acolo, o admiri, dar atât, nimic mai mult. Oare de ce? N-ar fi mai frumos să pluteşti încet spre ea, împotriva raţiunii tale. Să o laşi pur şi simplu să zboare, iar tu, să fi din nou ridicol de iresponsabilă. Toată lumea ne crede adulţi, sau cel puţin aşa spun ei când greşim, iar în rest suntem nişte copii. De ce? Nu are sens şi e frustrant, de aceea vreau să fie o zi în care eu să fac absolut tot ce-mi trece prin cap. Să mă duc pe o stâncă mare, cea mai mare, şi să-mi dau drumul, să urlu cât mă ţin puterile în timp ce las vântul şi lumea în spate. Să zbor, da, să zbor, să reuşesc cu dibăcie să ratez pământul şi să mă înalţ cu gândurile mele departe de tot ceea ce mă înconjoară. Mi-ar plăcea, dar aş putea? Mi-aş dori, dar m-aş lăsa? Poate da sau poate nu, eu sper doar că se va întâmpla, într-o zi cu soare, căci asta ar fi o schimbare…

  Window_to_My_World


Gandurile Unui Catelus


Stiti care e partea amuzanta?… Faptul ca nu e nicio parte amuzanta. Adica ar trebui sa fie, deja ma pufneste rasul, dar “c’est la vie”… nu pot sa ma intorc in timp, sa ma schimb, sa nu exist, pot doar sa raman aici, sa exist si sa creez, sa vad tot ce ma inconjoara, doar lumea-i larga, ma omoara… rime, versuri cu omonime, se invart si ma ametesc. Unde-i simplul vietii noastre, care sare si se agata de a noastra mare groaza? Numai asta cam gandesc, in clipa in care obosesc. Amuzant, va spun pe bune, grea e viata fara mine. Sunt un catelus micut, m-am nascut, acuma cant, dar nimeni nu ma intelege, toti ma ataca si ma-npung cu a vietii marginire. Nimeni nu-ntelege oleaca. Am o zgarda anti purici, nu ca as avea nevoie, oricum fug “mare nevoie”. Oare cum se poate asa, ei sa fuga uite asa. Asta este nesimtire, eu va spun chiar cu mahnire, acum pe veci, eu nu mai pot sa-ntineresc. Cu o labuta fermecata, va salvez armata toata, sunt un catelus micut si pe toti eu va amuz. Dar pe urma sa vedeti, vai de tine si tine, scumpe om fara numire, caci te vad, te memorez, apoi tot te devorez. Isoscel e-n devenire…

 snoopy


Fata Galbena, care Rade!


Am gasit acest filmulet pe blogul cuiva ( http://mariusica.wordpress.com ) si mi s-a parut foarte interesant… din pacate nu pot decat sa va dau linkul, dar merge si asa :)…

http://portablefilmfestival.com/video.php?video=1076