La Multi Ani, blogule!
Tocmai mi-am dat seama ca in 4 august am implinit un an pe wordpress. M-am gandit sa-l comemorez printr-un post. Stiti voi, cate o urare pe ici colo, un zambet pentru ca a imbatranit un an alaturi de mine, pustoaica ce scrie baliverne din ani in pasti 
…
I-as canta, dar monitorul meu e relativ nou si deja zgariat, nu pot risca mai mult de atat… Ii scriu, deci sper ca va fi multumit 
A reusit sa convinga niste bobocei sa iasa, blogul meu, iar unii s-au si deschis, dar inca mai are multe de invatat :
Adio!?… pentru moment
Unde eşti? Ştii, am o inimă, ştiu că ai luat-o cu tine, dar nu-ţi fă griji, voi veni după ea. Nu vreau cu niciun preţ să rămână la tine. Mi-ai luat viaţa, sufletul, acum şi inima? Impertinenţa ta mă cam răneşte, dar o să te ajung din urmă. O să te găsesc şi o să-ţi demonstrez că am dreptate, că iubirea există şi că iubeşti, poate nu pe mine, tu nu mă mai iubeşti, dar în mod ironic încă mai crezi în ea. Ceea ce e absurd, deci care e problema ta de fapt?! Bineînţeles, eu sunt cea lacrimogenă, doar îmi pasă, nu?
Venind vorba, ştii unde e inima mea, de fapt? E acolo undeva, s-a aruncat în mare şi-a început să înoate departe de tine şi de scepticismul tău enervant. E adevărat! Am martori. Nu, ei nu prea vorbesc defel, sunt nişte martori mai tăcuţi…
Nu mă crezi, atunci pleacă în larg şi o vei găsi pitită sub o piatră sau coral, stând departe de oamenii ca tine care vor doar să o distrugă. Adică nu înţeleg cine vă credeţi. Chiar, cine te crezi?… A, da, te crezi mai presus, lucru care spune multe despre tine, fie că vrei, fie că nu.
Spre fericirea mea, a plecat după speranţă, ea nu poate fi găsită decât dacă crezi cu adevărat în ea. Aşa că ştiu pe ce insulă să o caut, cheia cufărului e la mine, iar X-ul de pe harta ta este de fapt fals… Dar cândva tot ne vom regăsi, deja te văd, dar tu nu mă zăreşti căci încă nu ştii să te uiţi, dar când vei învăţa, vei veni alergând doar de dragul amintirilor din trecut… Dar până atunci, îţi trimit o vedere.
XO XO XO,
zOeY
Băi, captura mi-ai turele!: E Nasol Să Fii Adult!
Întotdeauna am crezut că e bine să fii adult. Credeam că vei depăşi fazele penibilităţilor, corpul tău va înceta să gândească singur şi să facă lucruri de neimaginat şi se va opri din a scoate sunete de-a dreptul terifiante. Dar mai presus de toate, am crezut că vei trece peste sentimentele acelea care vin buluc peste tine când întâlneşti pe cineva nou. Credeam că jigniriile găsite de un idiot nedezvoltat sau de o fostă prietenă geloasă pe păpuşica ta barbie vor dispărea.
Ei bine, la dracu! Nu! Singura diferenţă este aceea că înveţi din propriile cascadorii şi trânte “accidentale” să-ţi faci nişte prieteni mai buni, sarcasmul, bârfa (indiferent de gen) şi ceva forţă brută, mai simplu spus pentru cei care se cred elevaţi, statut social. DA! Asta e arma, statutul social. Nimic nu se schimbă, din grădiniţă până la bătrâneţe. Barbie şi Ken se transformă în forţă brută (literalmente), apoi în ironie şi judecată, iar într-un final (mai mult sau mai puţin) se transformă într-o casă şi în pământ.
Dar ceva tot e mai bine când eşti mic, ai mila celor mari de partea ta, după pubertate eşti exilat din cutia milei şi eşti agăţat din ce în ce mai sus pe cuierul vieţii. Da, da, ştiu. Cuier?! Da, cuier. E folosit pentru a agăţa lucruri de el, cam aşa cum suntem noi… Şi cu cât ajungi mai sus, cu atât mai rău pentru tine. Deci baftă tuturor post-adolescenţilor care se zbat disperaţi prin lume.
Venind vorba, stiţi cum se spune: “să creşti e obligatoriu, să te maturizezi e opţional”. Nu ştiu ce să zic, adică e adevărat, problema e dacă te vei lăsa/te-ai lăsat maturizat de familie, prieteni sau anturaj sau dacă ţi-ai lua/luat părerea în spinare şi le-ai lăsat baltă toate aşteptările. Eu sunt indecisă, nu pot fi nesimţită în totalitate, dar întotdeauna m-am oprit din a dezamăgi pe cineva, lucru care mă calcă pe mine pe nervi, darămite pe cei din jurul meu. Momentan învăţ să fiu nepăsătoare, şi e al naibii de greu, căci trebuie să-ţi înfrunţi fiecare nenorocit de impuls…
Una din devizele mele, mai mult sau mai putin :
“-Rules To avoid criticism
do nothing
say nothing
be nothing”
P.S: Are careva vreo idee despre cum să-ţi pese mai puţin?
BANDS ♪~♪… I
Incepusem un fel de concurs presonal: aici… I, aici… II, aici… III :
Am început cu Smashing Pumpkins, care nu m-au impresionat extraordinar de mult, dar mi-au plăcut, mai ales “Everlasting Gaze”, “Eye”şi “Untitled”.
Sex Pistols au fost destul de buni, “Anarchy in the U.K” mi-a plăcut cel mai mult dintre cele ascultate de mine.
De la Led Zeppelin mi-a plăcut “Battle of the evermore” şi încă câteva mai cunoscute…
Jefferson Airplane cu “Somebody to love”
The Black Crowes sunt geniali. Până acum îmi plac o grămadă de melodii: “Twice as hard” şi “Only a fool” sunt favoritele mele, iar “Jealous again” sau “By your side” sunt la fel de bune.
The rolling stones m-au dat peste cap. Le-am ascultat toată discografia, lucru ce nu mi-a luat puţin timp (deşi recunosc că am mai sărit câteva melodii care nu păreau prea promiţătoare). Oricum, câteva melodii ar fi: “Paint it black”, “Let’s spend the night together”, “You can’t always get what you want”, “Blinded by rainbows” şi multe altele…
Guns ‘n Roses: “Sweet child ‘o mine”, “I don’t care about you”, “Knocking on heavens door”…
Yellowman… mă distreaza ritmurile lui reggae, îmi amintesc de phineas si ferb (cartoon ^_^)… “Enjoy it girls”, “A love we a deal with”
Scissor Sisters îmi plac la nebunie aproape… “I don’t feel like dancin’” e favorita mea… îmi mai plac şi “She’s my man”, “I can’t decide”.
LemonHeads sunt destul de ok, mai ales: “Into your arms”, “Rudderless”, “Big gay heart”. “It’s all true” şi altele…
Eagles sunt foarte buni, genul pe care-l ascult, deşi melodiile lor mi se par destul de lente, majoritatea cel puţin… “After the thrill is gone”, “Best of my love”, “Hotel California” (ştiu melodia de o viaţă, dar nu ştiam cine o cântă <_<), “Hole in the world”, “I can’t tell you why”, “The long run”…
White Zombie nu mi-au placut… regret. Oricum nu am ascultat decât vreo două melodii, iar apoi m-a luat durerea de cap.
Cypress Hill sunt aşa si aşa, câteva versuri bune şi cam atât. Nu prea mă am eu cu hip-hopul… că vorbeam de melodii ciudate: “Insane in the brain”. E destul de tare totuşi .
Queen sunt buni, normal … “Bohemien rapsody”, “Another one bites the dust”, “Somebody to love” (again), “We will rock you” (you got mud on your face, you big disgrace…), “We are the champions” şi altele…
Ratt e prea “rock” pentru mine. Fata de “white zombie”, ei sunt o îmbunătăţire, dar nu mi-au plăcut la nebunie… “Over the edge”, “Live for today”…
De Whitesnake am auzit. Adică ştiam de câteva melodii de la ei. “Here I go again”, “Is this love”…
The Cars sunt acceptabili. “Bye bye love”, “I’m not the one”, “Why can’t I have you”, ”Tonight she comes”, “You are the girl”…
Korn sunt ciudaţi. Sincer 
. Melodia “word up” îmi place, nu e prea rock, dar restul sunt weird (un exemplu ar fi “dead bodies everywhere” unde urlă titlul încontinuu, lucru care e creepy rău)… “freak on a leash” sună bine totuşi.
Alice in chains mi se par simpli. Nu mi se pare nimic revoluţionar în muzica lor, dar nu cântă nici rău. “Got me wrong“ e veche şi o ştiu, îmi plăcea …
The bee gees au melodii haioase. Ştiu că e un adjectiv ciudat pentru o formaţie, dar na! … “Alone” (am crescut cu ea, nu aveam habar că ei o cântă ), “Guilty”, “Immortality”, “Love me”…
Black Flag nu mă încântă… “Six pack” şi “You’re not evil” sunt în regulă, relativ.
Blind Melon sunt ciudaţi. Îţi dai seama de asta şi după nume )… “Tones of home”, “Paper scratcher”.
The doors. Imi place melodia “People are strange”, restul sunt doar ok.
The Cranberries sunt destul de buni, mai ales “Linge”, “Ode to my family”, “Zombie” şi “Promises”.
50 Cent: are melodii ok, nu mă dau în vânt după el: “Candy shop”, “Baby by me” şi încă câteva mai vechi, dar cărora nu le ştiu titlul…
Blur: sunt ciudaţei, dar merită ascultaţi… “For tomorrow”, “Miss america”, “Villa rosie”…
Gorillaz: nu sunt chiar genul meu… dar “Superfast jellyfish” şi “Melancholy hill” sunt haioase.
Madonna: ei bine, e “regina popului”, deci are şi ceva muzica bună la activ, ca de exemplu: “American Pie”, “Die another day”, “The power of good-bye” şi altele…
Matchbox 20: îmi plac… am o dorinţă necontrolată de dat din cap când îi ascult, mai ales pe melodiile: “How far we’ve come”, “All your reasons”, “Long day”, “Push”… mai pe scurt, albumul lor din 2007 e genial, cred că am găsit doar vreo două melodii care să nu-mi placă ^_^.
Pink: îmi plac la nebunie unele melodii, iar celelalte mă lasă mască … “So what”, “Funhouse”, “Sober”, “Ave mary A”…
Prince: mi se pare o combinaţie de Abba, Alphabeat, Michael Jackson şi încă câteva voci… ciudaţi, dar acceptabili: “Diamonds and pearls”, “Thieves in the temple”…
Punţi alăturate… II
Le înjunghie,
Prin schingiuire,
Când sunt la ananghie,
Când fac vreo nelegiuire.
E crud şi insensibil,
Nu-i deloc accesibil,
Cand ceilalţi imploră,
El doar îi ignoră,
Pe cei nelegiuiţi,
Dar care pot fi înlocuiţi,
Iar mai apoi îmblânziţi,
Neputând fii răzvrătiţi.
Căci aşa e realitatea,
E doar simplitate,
E doar durere însângerată
Şi nu tot timpul disperată.
Căci îndurăm şi continuăm
Şi de ei nu ne luăm,
Ei sunt mari şi importanţi,
Noi suntem mici, insignifianţi.
Acesta e finalul lor,
Acesta e finalul nostru:
Doua punţi separate
Dar totodată alăturate.
Punţi alăturate… I
Se învârt, dansează,
Nişte piruete jonglează,
Cu luminiţe mici,
Toate venind, de departe de aici.
Mai stau să tresară,
Lumina lunii le înconjoară,
Dar el vine pe furiş
Şi se ascunde în luminiş.
El cam tot acaparează,
Lumina o cam micşorează,
Dansurile încetează,
Iar întunericul o demonstrează.
Demonstrează că a venit,
Că a venit să ia sfârşitul,
Dar umbrele ce tot jonglează
O scot la capăt, luminează.
Luminează printre ramuri
Gândurile cu aventuri,
Apoi pe toate le sugrumă
Şi spre moarte le îndrumă.
Căci el nu se mai ascunde,
Ucide totul în secunde,
Nu mai lasă vieţi deşarte,
Care să se creadă aparte.
Reguli?! O_o
Deci sunt in ceata. (mda, pentru mine e aproape o concluzie)…
De fiecare data cand intru pe un blog, citesc ceva, daca nu-mi place, trec mai departe, dar daca-mi place citesc vreo doua articole sau mai multe, iar apoi imi dau seama ca a trecut o jumatate de ora. Apoi, ies repede spunand ca de data aceasta sigur nu mai intru pe vreun alt blog. Dar cand sa apas X-ul vad blogroll-ul si de aici povestea reincepe cu 5 pagini de bloguri diferite pe care le citesc ca nebuna in paralel. Sunt ingrozita de ora care tocmai a trecut, dar nu ma las vreo doua ore. Pana epuizez cel putin un blogroll.
Asadar, aceasta e nebunia mea, zic eu. Dar cum sa-i adaugi la blogroll? Ar trebui sa citesc mai mult de un articol doua ca sa-mi dau seama ca-mi plac? Hmm, daca le las un comment direct e aiurea? Sunt absolut, irevocabil si complet surescitata de dilema asta. Mai ales ca ar trebui sa-i triez, caci altfel as adauga cate 10 persoane pe zi, daca mi-as prinde mintea. Deci exista reguli?
Caci de curand mi s-a atras atentia in privinta regulilor de bune maniere pe care nu le indeplinesc suficient de cuvincios (cred ca incercam sa fiu sarcastica, dar n-a mers ). Asadar, astept sa-mi primesc cartea “codul bunelor maniere”, cu imprumut desigur, ca maicamea e indecisa intre noi doi, dar nu considera suficient de mult ca am nevoie sa o citesc.
Venind vorba, am citit ceva din ea (pe conquiztador). Imi spunea cum ar trebui sa ma adresez nu stiu carui luminat. Era ceva cu prea-marite luminat dumnezeizat si afiliat imparatului din cer… (ete scart, am uitat cum era, stiu ca era lung, cu cuvinte simple, dar inventate de ei intortocheate si extrem de enervant sa te adresezi cuiva asa. Doar daca nu ai o ora in plus pentru fiecare adresare, pana nimeriai predicatul la locul lui, erai izgonit din rai… cu tot cu neamul tau.
Si acum, sincer, cine ma cunoaste, ma stie, cat de cat. Sunt destul de politicoasa, ba uneori prea politicoasa, de curand am inceput sa injur (lucru pe care-l detest din toata inima) lucru care-mi adauga un minus comportarii mele adecvate. Dar cui ii pasa? Trebuie sa am si eu perioada mea de nesimtire, rebeliune (ha, amuzant, eu, asa ceva? Credeti-ma, nu sunt in stare ), in care sa-mi vreau nenorocita asta de lume patetica la picioare. Ca doar de, o viata mica si insignifianta avem si pe aia o vrem frumoasa si “roz”, in cazul meu “albastra” si in cazul altora probabil “mov” si “verde”.
Si revenind la politetea mea “totala”. Exista reguli (in blogosfera) ? Stiti bloguri (mai degraba bloggeri) cu capsele puse de care nu ar trebui sa ma apropii? Ar trebui sa nu-mi pese de nimic si sa-i adaug la nenorocitul meu de blogroll? Sau ar trebui sa tac dracului din gura si sa-i citesc in anonimitate?
(Which) Bands… III
48. Radiohead
E un tip, in spatele contorsionistilor, care chiar pare sa aiba un cap de radio.
49. Green Day
Sunt nascuta in august si nu m-am prins, rusine sa-mi fie… calendarul… si eu care am cautat data de 21 august 2006 (am gasit un contabil mort in ziua aceea, dar nimic mai mult si mai interesant).
50. U2
Sunt doi de “u” pe cladire.
51. Dead Kennedys
Sunt pe perete, langa “madonna”.
52. Twisted Sister
Probabil sunt contorsionistii aceia din mijlocul drumului.
53. Cowboy Junhies
Sunt niste cowboi langa gunoi.
54. Crowded House
Se vad pe geam niste fete imortalizate, in apartamentul ticsit de oameni.
55. Pavement
Singurul trotuar vizibil este cel de lang “yellowman”.
56. Talking Heads
Chiar ca sunt niste capete vorbitoare tipii de la TV.
57. Eminem
Mai pe scurt M&M? in romana “emanem”. Asta chiar a fost buna, desi am banuit, a trebuit sa trisez ca sa fiu sigura.
58. Iron Maiden
In spatele tipilor cu servieta si la costum.
59. Jewel
E un lantisor albastru superb pe jos.
60. Kiss
Cele doua tipe care se saruta?
61. New York Dolls
cele trei tipe care vor fi calcate de “rolling stones”… sunt cele din vitrina.
62. Nine Inch Nails
Este o gramajoara de bete la picioarele printului, e singura chestie care aduce a unghie.
63. Deep Purple
E blocul din fundal.
64. Men At Work
Cat l-am cautat, e tipul de pe bloc, cel putin pare la lucru.
65. Seal
Eu stiam ca seal inseamna stampila, sigiliu… dar aici de fata e vorba de posterul cu foca de langa zombie.
66. Subways
Langa cowboy guys.
67. Eels
Sunt niste anghile intre regina si print.
68. The Cranberries
Nu stiu ce inseamna “cranberrie”… dar oricum, e lada de langa “green day”.
69. Trio
Am gresit, aici sunt cele trei tipe calcate de un bolovan.
70. The Postal Service
E evident ca e postasul.
71. Bush
E o tufa sub trandafiri.
72. The Vines
E o vita de vie, cred, care iese din canal… nu stiu ce spuneti voi, dar ma indoiesc de calitatea vinului lor.
73. The Pixies
Aici sunt zanele de fapt…
74. The White Stripes
Benzile albe… adica zebra
75. Cornershop
Scrie mare “SHOP” )
Urmatorul articol va fi cu melodiile favorite invatate din acest joc (multumesc din nou celor mentionati in “(which) bands”=> respectiv: neo (http://neo1984.wordpress.com) si emmafantasy (http://emmafantasy.wordpress.com) ) si cu ce mi-a placut sau nu. Sper ca-l voi posta curand
(Which) Bands?… II
25. Velvet Revolver
mda…
26. Faith No More
-
27. Pink Floyd
Nu-mi vine sa cred ca nu-l vad, pun pariu ca e evident. Sa fie oare tipul sters cu camasa roz? Sta langa Alice.
28. The Doors
In spatele tipilor albi sunt niste usi colorate .
29. The Bee Gees
Sunt pe perete, graffiti.
30. Korn
Le ador melodia “word up”, e abdolut geniala, o ascult deja de doua saptamani…
Si sunt langa happy faces, la fructe, legume si cereale mai nou.
31. White Zombie
Deci stiu de unde vine acum.
32. Blind Melon ?
Intr-adevar, au luat pepenele drept “chior” … nu-mi vine sa cred ca aveam exact aceeasi idee in minte, chiar imi imaginam un pepene cu ochelari pentru orbi ).
33. Garbage ?
E in mijlocul drumului, rasturnat chiar…
34. Yellowman ?
Sub “SHOP”
35. B-52
Ok, am trisat… acum stiu de ce sunt doua avioane, ma gandeam eu ca “jefferson airplain” e de fapt singular .
36. The Killers
Aici sunt cei doi mafioti cu ochelari.
37. The Police
In spate de tot, inarmati. Greu i-am vazut.
38. Blondie
E o singura blonda care arata a “blondie”… E cea de sus cu balonul mare si roz.
39. Phish
Mda, adica “fish”… adica in acvariu langa “prince”.
40. Pink
Nu-mi vine sa cred ca e si ea, ma intreb doar unde?… Am aflat ulterior ca ea e peste tot, e cerul insusi ).
41. Manic Street Preachers
Nu se poate sa fie cei in alb, i-am mai pus o data… altul taiat de pe lista.
42. Great White
Ok, acum ma oftic, a trebuit sa trisez L… great white= marele alb= un rechin, logic! Langa galbejit…
43. Dinosaur Junior
Chiar ca junior )… am cautat ceva evident, iar apoi mi-am dat seama ca era micutul acela de langa regina…
44. Blur
Ok, blur= estompare, pata… deci e evident ca pink floyd e momentan eliminat.
45. Prince
Banuiesc ca e cel amenintat cu “sex pistols” de “queen”.
46. Hole
E o gaura in asfalt, e vina “rolling stones”-ilor )
47. Madonna
Cat mi-a luat sa o gasesc, chiar am confundat-o cu “blondie”, pana m-am prins ca nu pun numele lor adevarate, adica madonna se gaseste intr-o vitrina. Si desi e vorba despre madonna (regina popului) ei mi-o arata pe Fecioara Maria, cu tot cu pruncul ei cel de toate zilele. )
Va veni si continuarea zilele acestea
(Which) Bands?
Se presupune ca trebuie sa rezolv jocul, sa aflu toate formatiile din aceasta poza. Si teoretic ar trebui sa am 10 sanse de trisare… “ok, here i go..”
Si inainte sa fiu “killarita” virtual de neo (http://neo1984.wordpress.com)… care m-a impins practic, alaturi de emmafantasy (http://emmafantasy.wordpress.com) spre “fixul” de a termina jocul. Si o sa-l termin, fie si numai de-al dracu’ >:P.
1. Rolling Stones
Simbolul lor e evident, sunt bolovanii aceia care sunt pe cale sa calce lumea in picioare .
2. Guns n’ Roses
Banuiesc ca sunt trandafirii aceia.
3 Scissors Sisters
Numele spune tot, sunt roz si cu fundita .
4. 50 Cents
E o moneda mare parcata in mijlocul drumului, cred ca am nimerit-o.
5. Sex Pistols
Banuiesc ca sunt cele cu care ameninta regina Elisabeta (banuind sincer ca e ea).
6. Smashing Pumpkins
E un dovleac mare sfaramat in mijlocul drumului, ce poate fi mai evident.
7. Eagles
Zboara liberi in dreapta pozei
8. Led Zeppelin
sunt niste zane, sunt singurele lucruri pe care le pot asemana cu ingerii, parca acesta e simbolul lui… mda, de fapt e balonul acela mare de pe cer, mi-as dori sa stiu de ce?
9. Black Crowes
Daca va uitati in fata blocului la semnul de strada “main” o sa vedeti ceva deasupra .
10. Beach Boys
Tipii aceia in alb de mai in spate, cred. Altceva nu vad
11. Lemonheads
Cele din stand. Ranjesc la mine de 10 minute.
12. Ratt
trece unul nestingherit prin fata pozei.
13. Whitesnake
Se incolaceste in jurul stalpului.
14. Cypress Hill
Cautam un cap de mort sau marijuana, dar dealul acela de langa gorile pare mai verosimil decat zombieul acela din stanga.
15. Queen
Can I say more? It’s obvious even for me…
16. Jefferson Airplain
Le vad. Oare sunt de la armata?
17. Cars
Se vad acolo in spate, au fost ocolite de unul dintre bolovani, nu cred ca vor mai avea atata noroc de data asta…
18. Black Flag
Desaupra primului bolovan in miscare.
19. Silver Spoon
Ce lingura mica? Frate…
20. Alice in Chains
Cred ca incearca sa danseze cu “lemonheads”.
21. Red Hot Chili Peppers
Tot la fructe si legume ii gasim. Deja ma pisca limba.
22. Matchbox 20
Banuiesc ca e “twenty”-ul de pe jos?
23. Blues Brothers
Sunt mafiotii aceia cu serviete si ochelari.
24. Gorillaz
Cred ca trebuia sa-i pun primii.
Aceasta a fost prima parte, voi posta si partea a doua mai tarziu. Daca vreti poza, scrieti doar “bands” la “google images” si o sa o aveti in format mare, asta in cazul in care nu o puteti lua direct de pe blogul meu .
Cele taiate sunt gresite (logic) sau inexistente.
Suflet Cu Renume
Işi uită, dar-şi aminteşte,
Că totul nu mai întinereşte.
Se tot pierde în zare,
Ochii-i devin mărgăritare,
Mărgăritare adânci,
Dar tari, ca nişte stânci.
Căci ochii lui cei înmuiaţi
Se sparg, vii, ca nişte disperaţi.
Iar apoi plânge şi râde,
De cele absurde,
Zbiară, şopteşte,
Cu culmile răzleţe.
Învie şi omoară,
Viaţa regelui de odinioară,
Viaţa regelui din el
Ce se trezeşte, cam tot din el…
Apoi vine şi zboară,
Se împiedică, coboară…
Se apropie, dispare,
Revine fără încetare.
Apoi vine şi pleacă,
Se-nchină se-nalţă,
Se ofileşte, înfloreşte,
Dar mereu străluceşte
Căci el va rămâne,
Suflet cu renume.
O Pamanteanca Abatuta. Partea a III-a
Iar de aici, viata ei a tot strabatut bariera normalului cam de trei ori pe saptamana. La ce ma refer? Simplu. Aceasta a fost prima ei experienta meta… a inceput sa vada licurici pe la geamul ei, ceea ce e imposibil, asa ca s-a gandit ca nu erau chiar licurici, apoi a inceput sa vada fragmente nedefinite de culoare care sopteau. A continuat asa pana la intalnirea semi-zanei in aceea cafenea…
Fiind furtuna, era peste tot plin, dar gasise unul liber in capatul holului. Acolo era o masuta micuta de lemn, avea niste ornamente frumos pictate manual cu diferite culori. Credea ca e o crima sa se strice o asemenea masuta punand tot felul de bauturi calde sau reci pe ea, mai ales ca nu se gandea nimeni la asta. Neavand semnal la telefon si neramanand cu suficienti bani pentru a lua un taxi, se hotara sa ramana aici o vreme si sa-si citeasca cartea (shakespeare- poezii). Ar fi vrut ceva mai dinamic, ca hamlet sau visul unei nopti de vara, dar din pacate s-a ales cu poeziile lui. Trecuse ceva timp, pana cand o pereche de picioare ude leoarca intrara in separeul ei alaturi de baiatul visurilor ei. Arata de parca facuse un dus imbracat, dar si cu apa picurand din parul lui, arata tare dulce cu gropitele acelea. De aici, povestea isi urmeaza cursul normal, facand conversatie in locul acela inghesuit si parfumat, amandoi simtindu-se ca intr-un cort indian din cauza acoperisului tuguiat de deasupra lor, care la randul lui avea niste copi ale picturilor lupestre din pesterile stramosilor nostri decedati. Chestia ciudata fiind faptul ca nu intelegeau legaturile dintre indieni si oameni pesterilor. Find singuri, teoretic, au inceput sa vorbeasca, au aflat ca aveau o gramada de lucruri in comun, el ii arunca numai zambete, iar ea radia imprastind toata ploaia, care apropo, se si oprise… iesisera de acolo, platind cele doua latte-uri.
Venind vorba, aveau gusturi selecte despre cafea, din moment ce vorbim despre o ceainarie.
Pana la urma au plecat grabiti, uitand sa faca schimb de numere de telefon.
“Of, nu e corect, de ce eu?” Isi spunea intruna fiind cu capsa pusa fiindca nu era la fel de frumoasa ca fetele din revista aceea de adolescenti proaspat cumparata. Credea ca daca ar fi aratat ca tipa de pe coperta ar fi avut o sansa cu el… iar el, in celalalt capat de oras: “cat de ametit am putut sa fiu, tipa aceea era super, nu am reusit in viata mea sa ma simt atat de bine cu o fata, iar papagalul acela de prieten al meu le-a spus tuturor ca am facut-o intr-o ceainarie cu o urata. Dumnezeule, de unde naiba a reusit sa scorneasca asa ceva?” Cu gandurile imprastiate dupa o zi, care ar fi foarte bine si politicos descrisa printr-un “fiasco total” au ajuns in statia aceea nenorocita de autobuz. “Parca suntem in Londra, ce dracu e cu ploaia asta?” Isi spune pamanteanca… “nu din nou, am promis ca nu mai injur, nu e prea feminin.” Curand dupa conflictul interior al pamantencei, un troleu pe jumatate dezmembrat opreste intr-un final in statia aceea intr-adevar nenorocita…
- Biletele la control va rog, spune un barbos uracios catre ea.
- Da, sigur, o clipa, am abonament. Era atat de fericita ca-si facuse abonamentul in ziua aceea, cu o zi in urma primise o amenda sanatoasa, reusind cu greu sa scape fara proces verbal dupa ce mimase ca lesina ca sa scape de ei. Proasta idee. S-a ales cu o perfuzie nedorita la urgente si cu un controlor mare si furios care o astepta… cauta ce cauta, geanta ei zornaind vesela cu o punga de maruntis inutil in ea, in timp ce portofelul care ar fi trebuit sa fie acolo era de negasit.
- Domnisoara, aveti sau nu bilet?
- Da, am abonament, azi mi l-am facut. Trebuie sa fie aici, pe undeva… “sper”.
- Foarte bine, nu aveti, atunci dati-mi va rog taxa de 20 de lei si se rezolva.
- Pai se pare ca nu-mi gasesc portofelul, mai stati o secunda.
Tragea de timp disperata cotrobaind din ce in ce mai adanc prin geanta aceea uriasa, care luase, in imaginatia ei, forma unei gauri negre care-i fura lucrurile impreuna cu soarele acela frumos, care-si avea de fapt locul, sus, pe un fond deschis (la culoare) si senin.
Privind dintr-un punct obiectiv, as spune ca draga noastra pamanteanca este ori tare zapacita ori in momente lungi in care “pleaca cu sorcova”. Dar banuiesc ca acesta e farmecul ei, care da roade in multe minti, caci in clipa aceea troleul opreste la o alta statie, de unde urca acelasi tanar cu plete imbibate in apa.
“Controlorilor, feriti-va, azi am legitimatia cu mine. Nesuferitilor, azi nu-mi dati amenda”, jubileaza el in gand, bucurandu-se ca nu e el cel incoltit acolo in spate… “Dar stai! E ea, nu-mi vine sa cred, trebuie sa o scot de acolo, nu arata prea fericita”
- Nu va suparati, dar ea e cu mine, spune el cu un zambet trufas pentru faptul ca are o legitimatie pe care pot merge doua persoane.
- Cum asa? A-ti intrat in troleu la statii diferite.
- Da, stiu, dar trebuia sa ne intalnim.
Vazand ca nu mai au ce face si avand niste cetateni curiosi care nu intelegeau de ce atata tam-tam pe tema aceasta, au scapat.
- Vai, iti multumesc, credeam ca o sa mor acolo, nu mai aveam niciun ban si vroiau sa ma duca la sectie si sa-mi faca proces verbal.
- Cum de nu aveai bani?
- Mi-am pierdut portofelul, cu tot cu proaspatul si platitul meu abonament. Spuse ea cu o voce amarata.
Putin mai tarziu ei inca mai discutau, parca se cunosc de o vesnicie, fac schimb de numere de telefon si isi iau la revedere in fata scarii pamantencei, dar nu oricum, ci cu un sarut in coltul gurii. Ea se inroseste, iar el zambeste. In clipele acestea inima vroia cu tot dinadinsul sa fuga spre bratele lui. Iar el, ei bine, el statea acolo, in toata splendoarea lui cu ochii atintiti spre fata ei timida dorindu-si sa o ia in brate. Dar nu putea. Si ea avea acelasi sentiment confuz. Dupa ce s-au despartit, gandurile lor si-au luat cursul logic si au realizat ca intre ei, in mod ciudat, e ceva mai mult decat o simpla prietenie. Nu credeau ca sunt doar indragostiti, amandoi au mai avut de-a face cu iubirea aceasta frivola, asa ca au ajuns la o concluzie unanima, ca vor fi prieteni. Dar nu doar prieteni, nu persoane care se cunosc si care se saluta cand se vad pe strada. Ceva special, mai presus de prietenie, dar mai prejos de iubire. Credeau ca e mai bine asa, altfel ar putea pierde totul, iar ei se simteau atat de bine in preajma celuilalt incat ar fi fost o tragedie, mai ales pentru micuta noastra pamanteanca, care e deja cu moralul la pamant…
Visul acela al ei fusese ciudat, fusese intr-un mod inexplicabil aproape real, iar ea atunci tanjea dupa el. Era o cearta nesemnificativa, dar totusi importanta. Noroc cu semi-zana noastra care a avut in secret grija de ea in noaptea aceea atat de nuantata de monocromaticile de negru si alb. Dar de atunci supararile ei au revenit, poate la fel de dureroase pe scara durerii, dar cine poate stii asta, daca nu chiar ea…
Dar intr-o zi, ceva s-a intamplat, pamanteanca plangea. Era noapte, iar ea era singura in parcul acela mare pe o banca ratacita printre copaci. Si totusi, el era acolo, printr-o minune, el era acolo pentru ea, pentru prima oara in astfel de momente, cineva era acolo numai pentru ea. Era suparata, foarte suparata, tocmai a murit una din cele mai importane persoane din viata ei, persoana care a stiut sa o sprijine, in felul ei ce-i drept, cand era pierduta. Cum s-au intalnit aici in parc? Un mister… pur si simplu a fost aici pentru ea. Iar ea, cu inima franta incepu sa planga, incercase in zadar sa-i explice ceva printre sughituri, nu era o plangacioasa, dar nu se putea abtine. Dupa un timp inceta, si epuizata adormi in bratele lui…
- Neata strain-o, cum te simti?
- Cred ca bine, dar unde sunt? Ce s-a intamplat? Spune pamanteanca noastra buimaca, dar care-si repeta intruna “nu-mi amintesc ce am tot vorbit ieri, stiu ca am spus numai prostii”
- Nu-ti amintesti? Ai lesinat, te-am adus la mine, m-am gandit ca ar fi fost mai bine sa te aduc aici decat pe jumatate lesinata la tine acasa.
- Poftim?
- Stai linistita, te-am scos, am vorbit cu o prietena de-a ta. De fapt lui ii placuse faptul ca a avut-o alaturi, oricum mintea ii umbla numai dupa ea.
- Bine atunci, cred ca e in regula, desi banuiesc ca am fost o pacoste.
- Mai bine lasam asta pe mai tarziu, ar fi bine sa mananci ceva.
“Nu e bine, n-a negat…” isi repeta disperata pamanteanca.
O Pamanteanca Abatuta. Partea a II-a
Conversatia aceasta strapunge cumva barierele confuze ale pamantencei. Ea se reridica usor la viata. Acum il poate vedea clar pe taximetrist, sau atat cat se poate vedea, din moment ce e si el semi-transparent. Nu intelege ce naiba se petrece. De cand s-a asezat la cafeneaua aceea amarata s-a intors lumea cu susul in jos… “Poate a fost cafeaua otravita, si nu am murit pentru ca nu am baut din ea prea mult, deci acum sunt doar drogata… Dar stai, cum doar drogata, de ce pare totul atat de real. Chiar daca astea ar fi halucinatii nu ar trebui sa le simt asa. Dar eu nu am avut niciodata halucinatii, de unde sa stiu cum ar trebui sa fiu? Hai sa fiu eu, treaza deocamdata, ma pot scufunda mai tarziu dupa el.”
- Unde mergem?
- S-a trezit frumoasa din padurea adormita, intr-un final… cum te simti?
- Ce frumoasa? Ce padure?… Stii ceva, nu-mi spune asta acum. Unde mergem?
- Pai la tine acasa, ai spus ca stai pe salcile ametite.
- O doamne, nu eu stau acolo, desi strada aceasta suna mai ciudat ca niciodata in clipa de fata. Cine inventeaza numele astea? Se gandeste ea oripilata, tot e bine, macar atentia ei nu se indreapta spre el…
Si acum, ca o paranteza, lumea momentana din clipa de fata nu e chiar reala, sau cel putin numele strazilor nu sunt reale… de fapt, nici macar eu nu stiu ce e real si ireal pe aici. Fiti cu ochii in patru la semne. Poate vom afla…
- Asta spuneam si eu… bombane taximetristul afirmativ.
- Dar unde mergem atunci?
- Zi unde stai.
- Nu ma pot intoarce azi la mine acasa, daca puteam nu ma mai opream in toiul noptii pe ce stiu eu ce strada ratacita. Lasa-ma sa cobor, ma duc sa ma plimb.
- Sa te plimbi? Acum? Nici gand, mergem la mine, eu stau pe salcile, chiar vis-a-vis de strada aceea.
- Minunat… dar chiar nu trebuie, ma descurc
- Nu te las sa umbli de nebuna pe la orele acestea, sunt numai nebuni pe strada.
Probabil ca eu sunt cea nebuna ca sunt aici, cu ei, in situatia asta… hmm, strazile ar fi sigure, dar fie… nu am chef sa umblu de bezmetica in toiul noptii.
- Avand in vedere circumstantele, banuiesc ca nu am de ales. Foarte bine atunci…
- Deci am stabilit.
Dupa alte cateva minute de liniste taximetristul incepe sa ne povesteasca despre el si cum a murit. Se parea ca se innecase pe mare, era intr-o misiune “secreta” cand s-au scufundat in mod tragic. Nimeni nu stie cum s-a intamplat, dar el avea o idee absolut “geniala” despre o manevra complotista la adresa guvernului…
- Dar pe mine nu ma prea deranjeaza, e chiar placut sa fi fantoma, am slujba aceasta usoara de taximetrist. Acum imi pot veeda copii mai des ca inainte. Am 5 copii, vreti sa-i vedeti?
Dupa numeroase proteste politicoase am reusit sa-l convingem sa nu ne duca chiar acum sa-i vedem, dar in schimb s-a multumit sa ne indoape cu fotografiile unor copii dolofani si blonzi. Era evident ca semanau cu tatal, avand in vedere ca nu aveau aceeasi mame. Cu exceptia gemenilor.
“Cred ca am un deja-vu din cartea lui Will Self. Ceva de genul acesta a patit si tipa aceea cinica care tocmai murise. Numai ca ea avea macar un ghid mortuar care arata a om nu a semi-zana. Desi taximetristul pare cam la fel… dar stai, eu nu sunt moarta, nu-i asa? Adica pana acum nu am mai pus problema in felul acesta, dar ar fi singura idee logica… sau ar fi singura ilogica?”
- Am ajuns.
- Da, multumim de drum. La revedere! Spuse cu un glas aproape entuziasmat de gandul de a scapa de taximetristul acela prea vorbaret…
Taximetristul, desi nu l-am prezentat prea detaliat, este, sau mai degraba a fost, o persoana importanta intr-unul din razboaiele mondiale. Numele lui e Philippe P. A trait cam 95 de ani, acum se tine destul de bine la cei aproape 60 de ani fantomatici. Copii lui par blonzi, deci presupunem ca a fost si el. Cam atatea am aflat din legitimatia de taximetrist teritorial. Dar va spun un secret, era vestit pentru egocentrismul lui si pentru functia lui de sef al statului in Franta. Iar complotul care l-a ucis se refera la sentinta lui de condamnare. Desi era caracterizat ca o persoana traditionala, trebuie sa va spun ca asta era atunci, in timpul anilor lui pamanteni…
Ca o alta paranteza tarzie, eu sunt povestitorul intarziat care a uitat sa se prezinte, voi veni cu niste notite cand mi se nazare.
Traverseaza strada spre blocul ei, e unul destul de vechi cu patru etaje si trei camere pe partea dreapta in timp ce partea stanga are patru camere. “Cel putin nu vom fi inghesuite, ma gandeam ca sta intr-o garsoniera.”
- Tada, aceasta e apartamentul meu. Din fericire, tatal meu e bogat, e un arhitect renumit, asa ca ma intretine, ca dovada a iubirii lui pentru mama. A spus toate aceastea intr-o maniera ciudata, dar a ignorat-o. Pamanteanca nu vrea sa stie mai multe decat stie deja…
Semi- zana noastra se referea la parintii ei, care desi au trait o poveste de dragoste acum cateva secole, ei inca mai traiesc, iar povestea lor de iubire s-a incheiat. Se pare ca s-au saturat unul de celalalt dupa numai 3 secole. Astfel ca acum sunt divortati si au grija de mica lor semi-zana, dar complet buna cat timp ea isi cauta de lucru printre opresorii societatii.
- Acesta e camera ta, poti sa faci si dus, baia e inainte si la dreapta.
Face un dus si se culca, nu mai vorbeste cu zana si nu se mai gandeste la fantomaticul taximetrist, nu se mai gandeste nici la el sau la ce a spus, isi va lua gandul de la tot si se va trezi cel tarziu maine…
L-a vazut acum cativa ani pentru prima oara. Era genul de baiat foarte de treaba care asculta mult rock. Avea niste plete lungi si brunete si un zambet dulce. Daca-l vezi ti se pare dragut si ti-ai dori sa se uite la tine, cel putin asta vroia pamanteanca la inceput. Adica sa-l cunoasca. Nu stia cum il cheama, cine e, de unde e si ce naiba e cu el! Stia doar cum arata si stia ca instinctele lui privind firea lui nu o vor insela. Era o zi de toamna. Incepuse optimista, afisand un soare mare care imprastia o lumina calduta, asa ca plecase bine-dispusa de acasa. Se plimbase prin oras in cautarea cadoului perfect pentru o prietena. Dar nu a fost sa fie, pana spre lasarea serii a inceput o furtuna. Ploua cu galeata, iar tunetele erau acompaniate de cele mai spectaculoase fulgere, dar toate provocau dezastru in calea lor. Nu putea pur si simplu sa plece de nebuna prin ploaie acasa, asa ca s-a adapostit in primul loc gasit, si anume intr-o ceainarie ciudata, care era intr-un subsol dubios fiind plin de separeuri.
O Pamanteanca Abatuta. Partea I
Din cate observ, suntem intr-un oras oarecare, pe un bulevard. Se intrevede la orizont o pamanteanca obisnuita si ingandurata. Daca ne uitam cu atentie, am putea sa observam ca e doar adolescenta, care are o moaca de copil matur bosumflat.
Am ajuns intr-o cafenea ratacita care mai e si non-stop pe deasupra. O masa prafuita din cherestea alaturi de doua buturugi pe post de scaune. Un aer cald si imbacsit de agitatia orasului se revarsa pe acele stradute inghesuite. Sunt pline de povesti si ganduri nerostite. Toate razbat disperate din toate intunecimile colturilor prezente. Intregul decor imbie melancolia, astfel ca pamanteanca e in elementul ei…
Apare ceva, un necunoscut, care ia loc la masa pamantencei. Nu spune nimic, isi comanda o cafea si asteapta. Iar pamanteanca noastra, pierduta, incepe sa vorbeasca, mai mult singura ce-i drept…
- Am scris, rescris, sters si taiat… fiecare gand l-am analizat, fiecare moment, fiecare incercare se sparge intr-un oftat. Cred ca-mi pierd controlul, cred ca alunec. E cald, foarte cald, dar cumva eu reusesc sa stau pe un iceberg. Ba nu, eu stau pe ceva plat, ca un patinoar minuscul care leviteaza.
- Leviteaza? Cum leviteaza? Sau mai degraba deasupra carei, cui marete lumii leviteaza?… Si ce e acela un patinoar?…
- Pai… deasupra nimanui, de ce? Si cum adica ce e acela un patinoar? Intreaba ea cu o privire perplexa, dar apoi indiferenta… Pai el pierde timpul, e mai degraba un alt univers, in care a avut loc alt Big-bang, in care exista o singura planeta. O singura planeta mica si degerata care, culmea culmilor, e al naibii de plata, mica, subtire si periculoasa. Aluneci pe ea…
- Cum reusesti sa aluneci? Agata-te, nu e prea tarziu…
- Pai imi pierd controlul, mintea si gandurile care probabil ma definesc.
- Cum poti sa pierzi atat de multe in asa putin timp?
- Pur si simplu, azi le vezi, iar maine zboara.
Cu un gest a lehamite din mana, de parca ar da la o parte o musca enervanta spune:
- Chestile acestea sunt din tine, nu zboara.
- Ba da, zboara, acum le vezi, si na, acum nu le mai vezi. Spune cu o privire fugara de adolescenta nebuna neinteleasa in timp ce loveste masa.
- Nu te cred! Si isi scoate limba la ea cu o mutra mica si indignata.
- N-ai decat, cu atat mai bine, avand in vedere ca vorbesc cu o fantoma. Spune ea mai mult in gluma.
- Sunt doar jumatate fantoma, asa sa stii. Spuse din nou ciudata creatura care acum se bate in piept cu mandrie. Adica ce vina am eu ca tatal meu e fantoma, iar mama zana. Desi povestea lor e fascinanta pentru oricine nu e in postura mea de persoana opresata de societatea inadaptata a zilelor noastre. Au o poveste interesanta…
- Aha… deci stai sa pricep, tu esti o creatura mica semi-fantoma care-mi tine mie lectii pe tema lucrurilor adevarate sau false? Ca sa nu mai spun despre faptul ca port aceasta conversatie…
- Prima parte e corecta, dar nu inteleg partea a doua. Adica eu chiar cred ca delirezi putin.
- N-am decat… si care e magica poveste a celor doi indragostitii?
- Poftim?
- Parintii tai, ai spus ca au o poveste nu stiu cum…
- A, da… Pai legile de atunci interziceau cu desavarsire orice alianta de orice fel intre creaturi diferite. Era o ura socanta intre fantome, spiridusi, elfi, spirite… cea mai bizara era cea dintre spirite. Spiritele erau cu gramezile, de la cele ale copacilor pana la cele ale oamenilor sau lucrurilor. Erau atat de apropiati si totusi li se interzicea cooperarea… dar nu despre asta vorbeam. Iti spuneam despre parintii mei care au trait cea mai frumoasa poveste de dragoste interzisa. De fapt, se spune ca un faimos dramaturg al pamantenilor s-a inspirat din povestea lor. A fost singurul care a reusit sa descopere lumea paralela a zilelor de atunci.
- Iar ai deviat de la poveste. Raspunse pamanteanca oarecum plictisita si oarecum socata de luciditatea si complexitatea lucrurilor care se petrec momentan in jurul ei. De fapt, nu prea ii pasa de povestea creaturii, dar spera ca astfel o va lasa in pace.
- Da, da, ai dreptate. Dar nu prea am ce sa-ti povestesc din moment ce eu nu apar in povestea pamanteanului vostru. Citeste si tu putin, vei gasi povestea in cartea aceea cu oamenii aceia. Adica s-au iubit in secret, m-au nascut pe mine, am fost salvata de cineva, iar parintii mei cica au murit intr-un mod tragic si stupid, desi deocamdata sunt cat se poate de vii. Gata, sfarsitul povesti. “De unde sa visez ca ma va intreba despre parintii mei, nu-si da seama ca nu am chef sa vorbesc despre ei…”
Un oftat adanc o scutura puternic pe aceasta pamanteanca deziluzionata. Se ridica, arunca niste bani pentru cafeaua chioara si o ia la trap. Intr-un mod stupid, ea are lacrimi in ochii, parca se transforma. Parca nu mai are fata de adolescenta matura, acum arata ca o adolescenta obisnuita. Una cu inima franta. Semi-zana noastra ii urmeaza gestul si dintr-un avant al bratelor pleaca dupa ea. Pamanteanca nu o observa, suspina incetisor cu capul in pamant, iar semi-fantoma noastra se roteste in jurul ei ca un roi gigantic si nespus de enervant. Se pare ca asta crede si ea, caci se opreste in loc, isi sterge lacrimile cu maneca si urla:
- De ce ma urmaresti?
- Nu prea am ce face in seara asta, mi s-a anulat intalnirea
Auzind cuvantul intalnire, pamanteanca se pierde pentru o fractiune de secunda, dar se trezeste la timp sa-i raspunda
- Tu? Intalnire? Cu ce? Cu un spiridus pe nume Dobby?
Din pacate sarcasmul pamantencei e cam nereusit, ceea ce e destul de neobisnuit. Astfel ca singura ei replica e nespus de jalnica…
- Da, il cunosti?
Si inainte ca pamanteanca sa raspunda oripilata si cumva amuzata, semi-zana noastra incepe sa turuie entuziasmata, dar nu pentru mult timp…
- E adorabil si e exact genul meu, e mai scund. Dar e un nesimtit notoriu, ne intalnim de cateva luni si am aflat ca ma inseala cu o zana get-beget. Mai e si frantuzoaica, blondina aceea mica si stafidita… dar e totusi superb.
Se uita cu ochii mari la semi-fantoma noastra suparata si nu ii vine sa creada. “Ce naiba se petrece aici?” In timp ce cuvintele creaturii se luptau degeaba cu morile de vant in incercarea de a ajunge la capul plin al pamantencei, ea observa o chestie si mai bizara. Si anume ca zana a tacut.
- Nu arati prea bine, unde stai? Ar trebui sa te conduc acasa.
Dar inainte sa raspunda, din nou, fantoma scoate un telefon mobil si suna la taxi. Taxi care ajunge surprinzator de repede, dar lucrul al naibii de ciudat este faptul ca e o masina. Se urca amandoua si ii cere din nou adresa (salcile ametite).
- Eu stau pe stejarii amutiti. Iti vine sa crezi ca aceste strazi exista? incepe taximetristul sa vorbeasca in timp ce dadea un pumn zdravan volanului. Lumea aceasta se duce de rapa, va zic, daca mai vad un singur calaret fara cap furandu-mi volanul, il voi strange personal de gat. Nu inteleg ce au impotriva fantomelor.
- Stiu exact ce vrei sa spui, eu sunt semi-fantoma. Toata lumea ma impunge si ma trimite de la un departament la altul. Nu-mi gasesc un job nicaieri. Oricunde merg nu sunt binevenita, spun ca nu se incurca cu “semi”. Macar tu ai doar calaretii pe cap.
- Esti semi? Nici nu am observat, ai incercat sa te dai drept fantoma totala?
- Bineinteles, dar aripile ma dau de gol.
- A da, credeam ca sunt ale prietenei tale…
” To Be Continued”
Dr. House- replici :)
Din moment ce sunt fana a serialului Dr.House, m-am gandit sa repostez replicile. Eu una le ador asa ca “enjoy!” De data aceasta cu dedicatie:P
Dr. House: Ce mai e viaţa fără capacitatea de a lua decizii tembele?
Dr. Foreman: Nivelul de saturaţie cu oxigen e normal.
Dr. House: Nu e normal, are o deviere de 1%.
Dr. Foreman: E în intervalul normal. E normal.
Dr. House: Dacă ADN-ul ei ar avea o deviere de 1%, ar fi delfin.
Dr. House: Dacă vorbeşti cu Dumnezeu, eşti credincios. Dacă Dumnezeu vorbeşte cu tine, esti nebun.
Dr. Wilson: Ştii de ce oamenii se poartă frumos unii cu alţii?
Dr. House: Oh, da, o ştiu pe asta. Pentru că oamenii sunt buni, decenţi şi le pasă. Ori asta, ori sunt laşi. Dacă mă port urât cu tine, o să te porţi şi tu urât cu mine. Distrugere reciproc garantată.
Dr. Chase: Nu sunt leziuni, nu sunt anevrisme. E ironic, dar mintea unui ucigaş arată perfect normal.
Dr. House: Hai să votăm: cine crede că nu-s întreg la cap? Şi cine crede că am uitat un fapt neurologic elementar? Cine crede că există o a treia variantă? (Dr. Chase ridică mâna să voteze.) Foarte bine. Care e a treia variantă?
Dr. Chase: Habar n-am. Aţi întrebat doar dacă cred că există.
Dr. Cameron: Bărbaţii ar trebui să se maturizeze.
Dr. House: Mda, şi câinii să nu se mai lingă. Nu se va întâmpla niciodată.
Dr. Chase: Nu e neapărat chiar aşa de rău. Dacă nu luăm în considerare coşmarurile, atunci poate fi ceva sistemic: ficatul, rinichii, ceva în afara creierului.
Dr. House: Sigur, nu ezita să excluzi orice simptom, dacă asta îţi face treaba mai uşoară.
Dr. House: Treizeci la sută din taţi nu îşi dau seamă că de fapt cresc copilul altcuiva.
Dr. Foreman: Din câte am citit eu cazurile de paternitate falsă reprezintă mai degrabă cam zece la sută.
Dr. House: Asta e ce le-ar plăcea mamelor noastre să credem.
Dr. Cuddy: Ce mai face prostituata ta?
Dr. House: Drăguţ din partea ta să întrebi, avea de gând să se facă directoare de spital, dar nu îi placea să le-o traga oamenilor tot timpul.
Dr. House: Pacienţii vor întotdeauna dovezi. Nu fabricăm maşini aici, nu oferim garanţii.
Rebecca Adler: Aş vrea doar să mor cu puţină demnitate.
Dr. House: Nu există aşa ceva! Corpurile noastre cedează, uneori când avem 90 de ani, uneori chiar înainte să ne naştem, dar se întâmplă întotdeauna şi nu există niciodată niciun pic de demnitate. Nu îmi pasă dacă poţi să mergi, să vezi, să te ştergi la fund singură. E întotdeauna oribil – întotdeauna! Putem să trăim demn – dar nu putem să murim demn.
Dr. House: Vezi, din cauza bastonului toată lumea presupune că sunt pacient.
Dr. Wilson: Şi atunci de ce nu îţi pui halat alb, ca noi toţi?
Dr. House: Nu vreau să creadă că sunt doctor.
Dr. Cameron: Domnului Dr. House nu îi place să aiba de-a face cu pacienţi.
Dr. Foreman: Dar nu ne-am făcut doctori tocmai pentru a trata pacienţi?
Dr. House: Nu, ne-am făcut doctori pentru a trata boli. Tratarea pacienţilor îi face pe majoritatea doctorilor nefericiţi.
Dr. Weber: Nu poţi testa nimic pe un creier cu anomalii.
Dr. House: Ce îngust la minte eşti. Nu are anomalii. Este deosebit.
Dr. Cameron: Calmantele ar putea produce un orgasm?
Dr. House: Aş vrea eu.
Dr. Chase: Ai o tomografie programată în 20 de minute. Foreman n-a reşit sa facă rost de aparatură mai devreme.
Dr. House: Vă învăţ să minţiţi şi să înşelaţi şi să furaţi şi imediat ce mă întorc cu spatele voi iar faceţi pe corecţii.
Dr. Wilson: N-a vrut să mai facă şi alte analize, de-abia am convins-o s-o facă şi pe asta.
Dr. House: Ţi se întâmplă des? O femeie care preferă să moară decât să se dezbrace în faţa ta.
Dr. Cameron: Îi creşte tensiunea.
Dr. House: Şi mie. Dar eu mă lupt cu Divinitatea.
Dr. House: Puştiul nu e un clişeu. Oricine poate să sară la bătaie după ce a pierdut. Să iei la bătaie pe cineva pe care tocmai l-ai învins, asta e cu adevărat creativ.
Dr. Chase: Testele arată doar urme vagi de sânge.
Dr. House: Nu putem să nu luăm în seamă sângele doar pentru că e o minoritate. Nu-i aşa, Foreman?
Dr. Wlison: Eu tratez pacienţi luni întregi, poate chiar ani, nu săptămâni ca tine.
Dr. House: Da, dar eu sunt mai înalt.
Dr. Cuddy: Ai ceva de adăugat la dezbaterea asta?
Dr. House: Wilson are dreptate, Foreman se înşeală, bluza ta e mult prea decoltată pentru birou.
Dr. Cameron: N-are cum să fi revenit la viaţă, doar să fi fost un miracol!
Dr. House: De ce de fiecare dată când se întâmplă ceva bun Dumnezeu primeşte toate laudele?!
Dr. House: Sunt peste tot, doctori, avocaţi, poştaşi, unora le merge foarte bine, altora le merge groaznic. O să îţi bazezi toată viaţa pe cei cu care te trezeşti în aceeaşi încăpere?
Eve: O să bazez momentul de faţă pe cel cu care m-am trezit în aceeaşi încăpere! Asta e viaţa de fapt, o serie de încăperi şi oamenii cu care suntem în ele, şi asta formează vieţile noastre.
Dr. House: Vreau să te prefaci că piciorul tău e un pian.
Patrick: Piciorul meu nu e un pian.
Dr. House: Ştiu, tocmai de asta am zis să te prefaci.
Dr. House: Corpul mamei e ca sistemul de metrouri din Germania. Toate trenurile merg conform orarului. Rămâne însărcinată, şi e ca şi cum s-ar deschide o staţie nouă în Dusseldorf. O mână de începători se ocupă de treburi. Normal că vor apărea erori. Nişte copii se joacă pe şine şi se electrocutează, şi, înainte să-ţi dai seama, trenurile au întârzieri până la Berlin şi te trezeşti cu o mulţime de nemţi furioşi care n-au unde să se ducă. Şi ştim cu toţii că asta nu e de bine pentru evrei…
Dr. Chase: Hm… cine sunt evreii în analogia asta?
Dr. House: Se întâmplă frecvent, în situaţii cu multă presiune, mai ales femeilor. Ştiu că sună misogin, dar ştiinţa spune că sunteţi slabe si vulnerabile. Eu ce pot să fac?
Eve: Avortul e o crimă.
Dr. House: E adevărat. E o viaţă şi tu ar trebui să o iei.
Eve: Fiecare viaţă e sfântă.
Dr. House: Haide, vorbeşte cu mine. Nu-mi cita sloganuri de pe maşini.
Eve: E adevărat.
Dr. House: Nu înseamnă nimic.
Eve: Înseamnă că fiecare viaţă contează pentru Dumnezeu.
Dr. House: Nu pentru mine. Nu pentru tine. Şi judecând după numărul de dezastre naturale, nici pentru Dumnezeu.
Dr. House (către băieţel): Câţi ani ai?
Băieţelul: 8 ani.
Dr. House: Şi a înghiţit ceva ce era lipit de frigider. Darwin ar spune “Lăsaţi-l să moară.”
Dr. Cameron: Ce o să facem?
Dr. House: Mă gândeam să vă ascult teoriile, să-mi bat joc de ele, apoi să le urmez pe ale mele. Ca de obicei.
Dr. Chase: Putem vorbi?
Dr. House: Nu.
Dr. Chase: Chiar cred că…
Dr. House (întrerupându-l): Fie m-ai trădat şi cauţi iertare, fie nu m-ai trădat şi cauţi să fii aplaudat. Oricum nu mă interesează.
Dr. Wilson: De fapt te temi că aş putea să am o relaţie fericită.
Dr. House: Da, nu pot să dorm noaptea din cauza asta. Şi din cauza monstrului din Loch Ness, încălzirii globale, evoluţiei şi altor concepte imaginare.
Dr. House: De ce se mai obosesc să pună restricţii de vârstă pe paginile astea când tot ce trebuie să faci e să dai click pe “Da, am 18 ani.”? Până şi un puşti de 17 ani se prinde de asta.
Dr. Wilson: Al cincilea nivel de fericire este să creezi, să schimbi vieţile oamenilor.
Dr. House: Al şaselea nivel e heroina, al şaptelea e să mă laşi în pace.
Boyd: Dumnezeu îmi spune că îţi cauţi scuze să rămâi singur.
Dr. House: Vezi, ăsta e genul de lucru genial care sună foarte profund, dar pe care l-ai putea spune despre orice om care nu tânjeşte după aprobarea socială a tuturor celor pe care îi întâlneşte – lucru pe care l-ai dedus foarte inteligent din faptul că nu sunt un idiot. Data viitoare, spune-i lui Dumnezeu să fie mai specific.
Dr. Wilson(catre House): Nu te placi pe tine însuţi. Dar te admiri. E tot ce ai şi te agăţi de asta. Te temi că dacă te schimbi, vei pierde lucrul care te face special. Nefericirea nu te face mai bun decât ceilalţi. Te face pur şi simplu nefericit.
Stella: Ce s-a întâmplat cu piciorul tău?
Dr. House: Rană de război.
Stella: Te doare?
Dr. House: În fiecare zi.
Stella: De asta eşti aşa de trist?
Dr. House: (pauză) Oh, nu-i aşa că eşti adorabilă? Nu sunt trist, sunt complicat. Fetele mor după asta.
Dr. Wilson: Ştiai că ţi-a murit telefonul? Îl pui vreodată la încărcat?
Dr. House: Se încarcă? Eu cumpăram mereu unul nou.
Dr. Chase: A fost o greşeală minoră; nu aveam de unde să ştiu ce avea să se întâmple…
Dr. House: Greşelile sunt atât de serioase pe cât sunt efectele lor!
Dr. House: Credea că e pe moarte. Şi muribunzii mint. Îşi doresc să fi muncit mai puţin, să fi fost mai amabili, să fi înfiinţat orfelinate pentru pisoi. Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, chiar faci, nu te abţii până în ultima clipă.
Dr. Foreman: Nu ai nicio dovadă în sprijinul unui diagnostic de otrăvire.
Dr. House: De asta va fi foarte tare când o să se dovedească faptul că am avut dreptate.
Dr. Foreman: E bine? E ceva bizar.
Dr. House: Bizar e de bine! Ceva obişnuit are sute de explicaţii. Ceva bizar nu are aproape niciuna.
Dr. Cuddy: Dr. Sebastian Charles a căzut în timpul unei prezentări la compania Stoia Tucker.
Dr. House: Serios? S-a prăbuşit sub greutatea propriului ego?
Stacy: Ce mai face Cuddy?
Dr. House: Nu se poartă ca de obicei. E minunat.
Stacy: O ştii cum e. Îi e greu în situaţii de genul ăsta, se simte personal răspunzătoare.
Dr. House: Denumirea tehnică e narcisim. N-ai cum să crezi că totul e vina ta dacă nu crezi şi că eşti atotputernic.
Dr. House: Vestea bună e că n-o să se plângă că şi-a pierdut mâna dacă nu poate să respire.
Dr. Wilson: Sunt cu o pacientă.
Dr. House: E pe moarte?
Dr. Wilson: Nu.
Dr. House: Atunci poate să aştepte.
Dr. House: Încă e ilegal să faci autopsie unei persoane vii?
Dr. Cuddy: Eşti drogat?
Dr. House: Dacă e marţi, sunt praf.
Dr. Cuddy: E miercuri.
Dr. Cameron: Când moare un om bun, ar trebui să aibă un impact asupra lumii. Cineva ar trebui să observe. Cineva ar trebui să sufere.
Dr. House: Ne pasă de familie şi de prieteni dintr-o constrângere evoluţionistă. Şi tot dintr-o constrângere evoluţionistă nu ne pasă de nimeni altcineva. Dacă am ţine la toţi oamenii fără discriminare, nu am mai putea să funcţionăm.
Dr. House: Nu mai priveşti în ansamblu, Cuddy. Nu mai priveşti situaţia din punctul de vedere al unui doctor. Te porţi ca şi cum ai fi aruncat pe cineva de pe acoperiş. Vrei să îndrepţi situaţia? Ghinion. Nimic nu e corect pe lumea asta.
Dr. Wilson: Deci, fata muribundă ar trebui să fie draguţă cu mine?
Dr. House: Când eşti pe moarte, toată lumea te iubeşte!
Dr. Wilson: Tu umbli în baston şi nimeni nu te place!
Dr. House: Nu sunt pe moarte, doar jalnic, şi nu ţi-ar veni să crezi câte măgării mi se trec cu vederea.
Dr. Cameron: Am depus un jurământ să nu fac rău.
Dr. House: Eh, nu e ca şi cum te-au pus să-l semnezi sau aşa ceva.
Dr. Cuddy: Tu chiar te gândeşti să o omori.
Dr. House: Doar puţin, şi după aceea o aduc înapoi.
Dr. Cuddy: A, bine, în cazul ăsta dă-i drumul. De ce mai stăm la discuţii?
Dr. House: Ştii că se zice că nu poţi trăi fără dragoste? Ei bine, oxigenul e şi mai important.
Studentul: Ar trebui să ştim cât de repede îşi produc şerpii veninul?
Dr. House: Nu. Doar dacă aţi avea un pacient care a fost muşcat de şarpe. Atunci ar putea să fie folositor.
Dr. Cameron: Am la dispoziţie doar o seara cu tine, o singură şansă. Şi nu vreau s-o irosesc vorbind despre ce filme îţi plac sau ce vinuri nu poţi să suferi. Vreau să ştiu ce simţi – pentru mine.
Dr. House: Trăieşti cu iluzia că poţi rezolva toate imperfecţiunile. De asta te-ai măritat cu un bărbat care murea de cancer. Nu iubeşti, ai nevoie. Şi acum că soţul tău a murit, îţi cauţi următorul caz de suflet. De asta ai ieşit cu mine. Sunt de două ori mai batrân decât tine, nu sunt frumos, nu sunt fermecător; nu sunt nici măcar de treabă. Însă sunt exact ceea ce îţi trebuie. Sunt defect.
Dr. Wilson: Ai găsit persoana perfectă, şi ai dat-o în bară.
Dr. House: Ai vazut ce pantofi avea!
Dr. Wilson: Nu mă refer la ea.
Dr. House: Te referi la Cameron.
Dr. Wilson: Mă refer la orice femeie de care ţi-a păsat vreodată.
Dr. House: Cameron nu e asa perfectă.
Dr. Wilson: Nimeni nu e perfect.
Dr. House: Maica Tereza?
Dr. Wilson: E moartă.
Dr. House: Angelina Jolie?
Dr. Wilson: N-a facut medicina.
Dr. House: Eh, vezi că eşti pretenţios acum?
Ramona: Ginecologul meu a murit de curând. Era drăguţ. Avea mâini calde.
Dr. House: Acum nu mai are.
Dr. Wilson: Nu o să fii mulţumit de nimeni.
Dr. House: Deci… sfatul tău ar fi să… angajez pe cineva de care nu sunt mulţumit şi să fiu mulţumit?
Dr. Wilson: Nu, sfatul meu e mult mai subtil. Nu mai fi aşa măgar.
Dr. Wilson: Nu am copii, căsnicia mea merge prost… nu am decât două lucruri care îmi merg bine: meseria asta şi prietenia asta idioată şi defectă, şi ţie nu-ţi pasă de nici unul dintre ele îndeajuns încât să ţii un discurs amarât.
Dr. House: Ba ţin la ele… dacă aş putea să o iau de la capăt…
Dr. Wilson:… ai proceda exact la fel.
Dr. House: Într-o bună zi vom avea un preşedinte homosexual. Într-o bună zi vom avea un preşedinte negru. Poate vom avea chiar un preşedinte negru care e homosexual. Dar singura combinaţie care nu cred că ar merge e homosexual, negru şi mort.
Dr. House: Suntem un spital mai specializat. În general ne ocupăm de pacienţi numai când chiar sunt bolnavi.
Dr.House: Esti vindecat! Ridica-te si umbla !
Pacient: Esti nebun?
cine ce a spus