O Familie Incredibila!
Acum cateva zile am cunoscut niste persoane incredibile, cu toate ca am cam amutit in putinele clipe alaturi de ei. Ma gandeam sa va spun ceva despre ei si sa va dau site-ul lor. Marilena si Dan (m-as simti ciudat daca as spune “doamna si domnul”) imprena cu Ilinca, Vlad si Matei au pornit acum ceva vreme intr-o calatorie in jurul lumii cu Simon, camperul lor. In timpul acesta am aflat si ca sunt verisoara de-a doua cu cei 3 
… Banuiesc ca ma pot lauda si eu putin cu asemenea rude, chiar daca atunci le-am intalnit pentru prima data.
Inceputul povestii a avut loc in ianuarie, decembrie 2006. De atunci au ajuns prin America, pe care au vizitato pe indelete aproape (Florida, Texas, New Mexico, Utah, Arizona, California). Au continuat cu Canada (Vancouver Island, British Columbia, Youkon). au mers si in Alaska si in multe alte locuri, cum ar fi Guatemala, El Salvador, Costa Rica, Panama, Colombia, Ecuador, Peru, Bolivia si Argentina. Acestea nu sunt singurele locuri vazute de ei, dar mai multe detalii aici http://poraquiporalla.com
Desi lor nu li se pare aceasta poveste ca fiind una curajoasa, eu sunt de parere ca iti trebuie si putin curaj, dar banuiesc ca mai ai nevoie de dorinta, o dorinta arzatoare pentru a vedea lumea aceasta destul de mare… …
P.S: site-ul este si in romana, da-ti click si va descurcati … iar pentru poze duceti-va la povestea calatoriei si dati clic pe acele poze si veti vedea mult mai multe, cele postate de mine sunt de acolo, as putea sa le numesc firmituri ale miilor de poze prezentate cu descriere cu tot… nu veti fi dezamagiti, deci “enjoy!”
Aberatii de Ziua Mea!
M-am gandit sa incerc sa-mi fac blogul mai subiectiv, oarecum, ceea ce vreau de fapt sa spun este ca doresc sa ma lepad de versuri, ganduri si povesti si sa pun putina realitate personala din cand in cand. De exemplu, azi e ziua mea, macar sa se stie, desi parca vorbesc cu mine insami, care stiu deja… Brrr, iar ma pierd, tot timpul ma las dusa de val cand incep sa scriu, parca as avea un motoras care o ia la vale cand deschid gura sau word-ul. Lasand aberatiile mele adolescentine la o parte, vreau sa-mi spun La Multi Ani, mie!… In ciuda urarii spuse de mine pentru mine, sa stiti ca nu sunt chiar asa de egocentrista, desi mai am momentele mele, ca doar de, am 16 ani de acum si putin in colo… Si bineinteles ca am sfarsit batand campii <_<
P.S: am incercat sa adaug o melodie(de pe trilulilu) si mi-au dat doar link direct, trebuie sa platesc sa am CSS-ul acela ca sa pun melodii? nici de pe calculator nu ma lasa 
.
I Was Helped! Thank You “lev darko” :)
Nu stiu ce setari am stricat eu sau altcineva, dar daca las un comment nu-mi mai apare site-ul odata cu nickname-ul, ceea ce e ciudat, avand in vedere ca eu comentez fiind logata. Nu stiu exact care e problema, deci daca are cineva vreo idee va rog ajutati-ma. Stiu ca ma milogesc, dar sunt cam paralela cu wordpressul, mi-a luat o ora, cel putin, sa gasesc “blogroll” si felul cum adaug, la fel am patit si cu singura mea pagina in plus de pe blog. Stiu ca poate sunt putin cam melodramatica, dar totusi, v-as multumi enorm daca mi-ati spune care e treaba cu lipsa site-ului odata cu numele … Multumesc anticipat
O Foaie Lunga (alta Cleena)
“La inceput n-am vrut sa ies din camera mea, nici sa mananc, nici sa vorbesc cu altcineva in afara de Beatrice, ba chiar si cu ea foarte putin dupa ce mi-am cercetat bagajele. Imi impachetase rochiile cele mai urate – nu matase, nu brocart, nu catifea. Nu aveam giuvaeruri de pus in par sau la gat, nu aveam paruri, ci doar naframe de rand, nu aveam nimic cu care sa-mi desenez buzele si imi pusese doar un pieptene de lemn. Cand am acuzat-o ca stiuse unde mergeam si nu-mi spusese, a negat. N-o cred…
… Acum ma simt groaznic, toti din jurul meu m-au mintit intr-un fel sau altul. Mai intai a fost tatal meu, care mi-a spus ca Beatrice nu era de fapt mama mea adevarata, era de fapt sora mamei mele. Am fost oripilata cand am auzit asta, toate serile cand venea sa-mi pieptene parul, felul in care ma privea de parca as fi lumina ochilor ei, de fapt, aceasta era privirea parinteasca plina de grija, cand ea era defapt matusa mea. Poate pentru uni lucrurile acestea par aberatii, dar chiar toata lumea ma uraste, intr-un fel sau altul?
Mama si matusa mea au fost gravide in acelasi timp, doar o coincidenta nevinovata din moment ce parintii lor le-au aranjat casatoriile in acelasi timp. Din pacate, casatoriile erau gata stabilite cand Beatrice, matusa mea, si Ariana, mama mea, au aflat de viitori lor soti. Beatrice se indragostise de mult timp de Sir Calvagh, promisul mamei mele. Era un gentleman adevarat, foarte carismatic si bland cu supusii lui. In schimb, varul lui, Sir Cathal, era aproape opusul, putea si el sa fie prezentabil, dar era cam iute de manie. Imediat dupa nunta ele au ramas insarcinate. Asupra conacului in care locuiam a avut loc un atentat destul de periculos, a fost o banda imensa de talhari, s-au strans mai multe tabere la un loc cu acelasi scop, de-a fura vestita avere a Conacului Gormlaith, in care, bineinteles, locuiam. Beatrice si Ariana au fost protejate si in siguranta. Dar puteau sa vada foarte bine lupta…
- Acum ai sa mori, nenorocitule. Spuse sir Calvagh napustindu-se asupra sefului bandei de talhari.
- S-o crezi tu, nobil afurisit. El fiind calm putu sa fie mai rapid si mai bine pregatit in fata atacului nepregatit al nobilului.
Dar Calvagh reusi totusi sa se fereasca la timp si sa alunece intr-o parte. Dupa cateva momente de lupta stransa totul se termina in fata ochiilor Arianei care privea lupta de departe, neputand face nimic. Sir Calvagh fusese rapus.
- Nuuu! Nu el, oricine, dar nu el. Si Ariana il iubise…
- Le-am gasit ascunzatoarea sefule, spuse la un moment dat unul din talhari, care era apropiat de seful lor. Si i-am omorat pe toti cei din calea noastra, dar ar fi bine sa ne grabim…
Ariana dupa o vreme s-a stins si ea, dar nu inainte sa ma aduca pe lume. Peste cateva zile, Beatrice a adus si ea pe lume un copil, dar l-a adus aproape mort. De aceea nici nu a mai rezistat mai mult de cateva ore negre pentru servitorii din conac.
- Vai, nu, a murit. Micuta domnisoara a nobilei noastre s-a dus.
- Ce ne facem, sir Cathal?
Cathal era distrus, propria fiica ii murise in fata ochilor fara ca el sa poata face ceva. Desi nu prea arata lucrul acesta, chiar o iubea pe Beatrice.
- Cred ca ar fi mai bine, daca am schimba bebelusi, spuse cu o voce tremuranda din cauza propriei idei atat de neortodoxe.
- Credeti ca e bine asa?
- Da! Cum crezi ca va rezista Beatrice daca afla ca pana si fiica ei a murit? Asa e cel mai bine, nu-si va da seama, au doar doua saptamani diferenta. Spunea toate lucrurile acestea de parca ar incerca sa se convinga pe sine insusi ca e totusi mai bine sa-si minta sotia.
Intr-un final, toti au fost de acord sa ne schimbe, astfel eu am ajuns sa cred la fel ca Beatrice ca suntem mama si fica. Beatrice m-a botezat Cleena.
Beatrice se trezise din greseala in miezul noptii si observa cu stupoare ca sotul ei nu e langa ea. I se parea neobisnuit, asa ca s-a gandit sa vada unde e. Era in camera cu semineul, datorita focului intetit de curand a observat ca era el si cu cativa din slujitorii mai batrani, care-i tineau in mod ciudat companie.
- Sir Cathal, sunteti sigura cu domnisoara Beatrice nu banuieste nimic? Fara suparare, dar domnisoarele nu seamana intre ele…
- Despre ce naiba vorbesc? Isi spuse Beatrice in soapta.
- Ce-i drept, nepoata mea Cleena e din ce in ce mai nazdravana, la fel ca raposata sora a sotiei mele. Are aceeasi figura si aceeasi culoare a parului. Pana si Beatrice a spus de cateva ori ca-si vede sora in ea.
Se putea vedea destul de usor disperarea din spatele vorbelor lui Cathal, care era vadit macinat de vorbele constante ale sotiei lui.
Dupa ani de devotament fata de sotul ei, Sir Cathal, ea a aflat din greseala de pactul acela ingrozitor de a ne mintii pe noi. Desi totul s-a intamplat acum mai bine de 15 ani de zile, noi mai purtam urmele si acum.
Beatrice a fost distrusa, niciodata nu se intelesese prea bine cu sora ei, mai ales dupa ce a fost destul de norocoasa sa-l primeasca prima pe Sir Calvagh. Acum a aflat ca a iubit un alt copil, ca al ei a devenit un morman de oase ingropate.
-Cathal, m-ai mintit, nu mai pot sa rezist sa o suport zi de zi.
Atunci a ajuns la concluzia ca e mai bine sa ma trimita departe, la un internat din celalalt capat al tarii, sa nu mai fie nevoita sa ma suporte, dupa ani a ajuns sa ma urasca chiar…
Am fost suparata si trista, mai ales pe unchiul meu, dar niciodata pe Beatrice, credeam ca ma intelege, credeam ca s-a format o alianta datorita faptului ca am fost amandoua mintite, dar nu, ea nu a putut sa treaca peste faptul ca eram „plodul afurisitei de soramea” cum am auzit-o spunandu-i unchiului meu. Cu inima indoita de atatea nedreptatii, mi-am varsat amarul in lacrimi si frustrare. Si eu si Beatrice am devenit doua femei acre cu o ura reciproca ce a crescut in loc sa scada. De-a lungul anilor am fost vestita scorpie bogata a orasului linistit din Irlanda. Ma mutasem acolo curand dupa ce mi-am terminat studiile. Eram o femeie groaznica care a adunat numai ura in anii de scoala din internat. Explozia am avut-o la moartea unchiului meu, care mi-a lasat o avere destul de mare. I-am spus aproape toate ofurile mele lui Beatrice care cu o privire acida mi-a intors spatele. Era atat de plina de ura inexplicabila, incat m-a lasat fara cuvinte pentru multa vreme.
Dar m-am trezit in apropierea varstei de 30 de ani. Atunci am realizat ani pierduti, atunci am fugit si mi-am ingropat trecutul, hotarata sa gasesc ceva pentru care sa merite sa lupt. Mi-am vandut resedinta din Irlanda si am fugit spre Genovia, o tara micuta, dar draguta. M-am pus in slujba reginei ca acoperire, am ajutato in diferite situatii pana cand s-a intamplat. Pana cand s-a intamplat sa-l vad pe el, pe Lordul Clameron. Din fericire am avut aceeasi soarta datorita reginei si astfel am ajuns sa lucram impreuna.
- Draga mea Cleena, m-ai slujit in anii acestia foarte bine. Dar mai presus de toate m-ai sfatuit si ajutat in calitate de prietena. Esti obosita dupa atatea hopuri din viata ta. Stiu cum e pentru ca si eu simt la fel. De aceea ma gandesc ca mai bine ai renunta si te-ai duce sa traiesti linistita undeva. Ai putea, desigur, sa ramai pe undeva prin apropierea Genoviei, in unul din palatele mele, pe care ti le-as pune bucuroasa la dispozitie.
- Draga mea prietena, iti multumesc. Asa voi face, iti voi accepta oferta de a trai in apropierea ta, draga mea prietena…
Desi el era mai in varsta decat mine, ne invarteam impreuna in jurul varstei de 40, astfel ca am fost usurati sa ne intalnim macar acum, daca nu mai devreme.
- Am lucrat cu regina atatia ani, iar acum destinele noastre s-au unit. Iar eu, in calitate de indragostit as vrea sa-ti cer mana, as vrea sa accepti un nobil umil ca mine care se indragosteste pentru prima oara la batranete.
Cu un zambet cat fata am raspuns:
- Cred ca as fi onorata, adica da…
Dupa o vreme ne-am luat un temporar ramas bun de la regina. Mi-am sters trecutul cu buretele, ca si cand nu l-as fi avut. Dar am aflat de moartea lui Beatrice asa ca l-am rescris pe alocuri. Acum am o viata linistita, dragul meu jurnal. Probabil ca voi rezista pana cand imi voi vedea nepotei. Larisa, prima mea fiica, are gemeni, acum ii astept pe ceilalti… Probabil ca nu-ti voi mai scrie, apele vietii mele s-au linistit, acum ma pot oglindi fericita. „
P.S: Am repostat povestea, deoarece am modificato putin.
P.S2: Am scriso pentru un concurs, initial. Dar prea tarziu…
(Ar fi) o Schimbare…
Gândeşte-te că zbori sau visezi, un loc pe care-l vezi pe geamul masinii. Ca o altă lume pe care nu o atingi, simţi sau auzi. E acolo, o admiri, dar atât, nimic mai mult. Oare de ce? N-ar fi mai frumos să pluteşti încet spre ea, împotriva raţiunii tale. Să o laşi pur şi simplu să zboare, iar tu, să fi din nou ridicol de iresponsabilă. Toată lumea ne crede adulţi, sau cel puţin aşa spun ei când greşim, iar în rest suntem nişte copii. De ce? Nu are sens şi e frustrant, de aceea vreau să fie o zi în care eu să fac absolut tot ce-mi trece prin cap. Să mă duc pe o stâncă mare, cea mai mare, şi să-mi dau drumul, să urlu cât mă ţin puterile în timp ce las vântul şi lumea în spate. Să zbor, da, să zbor, să reuşesc cu dibăcie să ratez pământul şi să mă înalţ cu gândurile mele departe de tot ceea ce mă înconjoară. Mi-ar plăcea, dar aş putea? Mi-aş dori, dar m-aş lăsa? Poate da sau poate nu, eu sper doar că se va întâmpla, într-o zi cu soare, căci asta ar fi o schimbare…
Gandurile Unui Catelus
Stiti care e partea amuzanta?… Faptul ca nu e nicio parte amuzanta. Adica ar trebui sa fie, deja ma pufneste rasul, dar “c’est la vie”… nu pot sa ma intorc in timp, sa ma schimb, sa nu exist, pot doar sa raman aici, sa exist si sa creez, sa vad tot ce ma inconjoara, doar lumea-i larga, ma omoara… rime, versuri cu omonime, se invart si ma ametesc. Unde-i simplul vietii noastre, care sare si se agata de a noastra mare groaza? Numai asta cam gandesc, in clipa in care obosesc. Amuzant, va spun pe bune, grea e viata fara mine. Sunt un catelus micut, m-am nascut, acuma cant, dar nimeni nu ma intelege, toti ma ataca si ma-npung cu a vietii marginire. Nimeni nu-ntelege oleaca. Am o zgarda anti purici, nu ca as avea nevoie, oricum fug “mare nevoie”. Oare cum se poate asa, ei sa fuga uite asa. Asta este nesimtire, eu va spun chiar cu mahnire, acum pe veci, eu nu mai pot sa-ntineresc. Cu o labuta fermecata, va salvez armata toata, sunt un catelus micut si pe toti eu va amuz. Dar pe urma sa vedeti, vai de tine si tine, scumpe om fara numire, caci te vad, te memorez, apoi tot te devorez. Isoscel e-n devenire…
Fata Galbena, care Rade!
Am gasit acest filmulet pe blogul cuiva ( http://mariusica.wordpress.com ) si mi s-a parut foarte interesant… din pacate nu pot decat sa va dau linkul, dar merge si asa …
read, onegai^_^… anime
M-am “japonezit”, din cauza miilor de minute petrecute in vizionarea anime-urilor (desene animate specific japoneze). Desi e posibil sa fiu putin cam mare pentru desene, din punctul meu de vedere nu sunt, deoarece stiu o multime de persoane de toate varstele care le mai vizioneaza inca.
Ma gandeam sa va spun ceva despre anime-uri cu ajutorul “experientei” mele din domeniu si cu ajutorul wikipediei (da, stiu ca puteti cauta si singuri, dar de asemenea stiu si ca nu o veti face 
).
Termenul de ”anime” vine de fapt de la abrevirea din engleza a cuvantului “animation”. La noi se traduce ca “desen animat specific japonez” pentru ca grafica este inventata, practic, de ei, in timp ce ei definesc “anime” orice are legatura cu animatia. Toata treaba acesata a inceput pe la inceputul secolului XX. Desi e logic, din moment ce atunci a inceput expansiunea tehnologiei, eu ma mir, deoarece cand ma gandesc la Japonia ma gandesc la o istorie indelungata de mii de ani. Stiu ca e oarecum prostesc, dar am eu iluzia aceasta . O alta chestie interesanta despre cuvantul in sine este acela ca nu are plural, desi in limba romana se aude des termenul de “animeuri, anime-ul” este de fapt gresit, termenul find de fapt doar anime in orice situatie… Lucrul fascinant, dupa parerea mea, la anime este faptul ca pastreaza dimensiunile unui om cand il deseneaza, adica capul este baza proportiei. Mai este, desigur, si formatul chibi, in care personajele au un corp disproportionat, adica capul mare comparativ cu corpul ( mai au tendinta sa aiba si niste ochii mari si adorabili, din ce-am vazut eu )… Fata de desenele stiute de majoritatea, anime-urile (asa m-am obisnuit) folosesc alte expresii faciale pentru a exprima strea emotionala sau gandurile personajelor. Anime-urile sunt impartite in mai multe categorii si genuri. Sunt cele yaoi/yuri (boys/girls love), ecchi (putin perverse), josei/seinen (pentru public matur, drame sau thrillere de exemplu, pentru femei/barbati), mecha (cu roboti), shoujo/shounen (pentru adolescente/adolescenti), slapstick ( comedie exagerata), harem(povestea se invarte in jurul unui baiat care e inconjurat de fete) cam stupida explicatia, dar asta e, reverse harem( o fata si mai multi baieti), bishounen( in general, baieti cu abilitati speciale, fizice sau psihice). Mai sunt cateva, dar acestea sunt baza, zic eu
Cam aceasta a fost teoria. Daca cumva am reusit sa corup pe cineva cu articolul meu semi plagiat, uitati niste titluri: kaleido star(shoujo), blue gender (mecha, seinen), Kiniro no Chord sau Corda d’Oro(reverse harem, shoujo), Spirala(bishounen, psihologic, nu am alta categorie in cap, are destul de multa logica si o poveste captivanta), mew mew power(shoujo total ), jigoku shoujo(josei,seinen. traducerea e de “hell girl”, va recomand), zero no tsukaima( un alt shoujo total), junjou romantica(yaoi), ouran host club( bishounen, reverse harem, slapstick), papa to kiss in the dark (yaoi), nana(o poveste incredibila, are si drama(adica film specific japonez)), death note(o alta poveste incredibila, e psihologic, bishounen, seinen/josei, are si drama), strawberry panic (yuri)
Drumul meu, Într-o zi cu Soare
E o zi frumoasă, soarele a ocolit vitejeşte nori şi acum străluceşte peste oraşul acesta prăfuit peste care nu mai vrea nimeni ploaie. Lumea e încântată de vremea aceasta caniculară, chiar dacă te sleieşte de toate puterile, nu poţi să nu-i admiri frumuseţea. Mingea acea galbenă plină de lumină se joacă cu endorfinele noastre, astfel că nimeni nu îndrăzneşte să se gândească macar la ploaie. Poate de acea nu mai vine, a vazut că nu e dorită, a plecat într-un loc mai bun pentru următoarea perioadă, să-şi vadă şi ea nişte priviri amorezate îndreptate spre cer cu o rugăminte fierbinte în ochi, o rugăminte care cere ploaie…
Mă îndrept agale spre centrul dragului meu oraş, unde se află clădirea. Mai degrabă complexul, sau mai simplu spus, locul unde trebuie să ajung. Lumea fericită de pe stradă te molipseşte efectiv, nu-ţi vine să crezi câtă lumină se strecoară în zâmbetele lor. Mai ales anumite zâmbete, nu ai cum să nu vezi cel puţin o faţă familiară pe drumul acela atât de populat, eu le văd zilnic. Când nu le văd, o stare ciudată de anxietate nepoftită se strecoară în gândurile mele. Da, îmi e dor de anumite zâmbete, dar văd că ele nu se prea sinchisesc să iasă odată cu soarele acesta de peste norii mei. Dar merg mai departe, chiar dacă mi-aş dori ca luminiţa aceea roşie să rămână mai mult, să pot cugeta şi vedea fără să am ţintă, dar am, aşa că merg mai departe, să întâlnesc şi privirile celorlalţi necunoscuţi…
P.S: incerc sa scriu cu diacritice, dar dupa cum observati nu chiar peste tot (gome ^_^)
Romane clasice in varianta horror
Cărţile scriitoarei Jane Austen nu se mai află sub ocrotirea legii drepturilor de autor, motiv pentru care ele sunt deshise oricăror reinterpretări şi ecranizări.
“Mr Darcy, Vampyre” de Amanda Grange rescrie idila dintre Lizzy şi Darcy, personajele lui Jane Austen. Povestea capătă accente fantastice şi înspăimântătoare. Ideea cărţii i-a venit autoarei când se uita la celebrul serial “Buffy, spaima vampirilor”. De alfel, dupa difuzarea acestui serial, literatura a cunoscut un val de romane de succes despre vampiri, printre care “Twilight” al lui Stephenie Meyer şi “The Southern Vampire Mysteries” de Charlaine Harris.
Editura care va publica cartea Amandei Grange se aşteaptă la un succes cel puţin la fel de răsunător ca cel înregistrat de romanul “Mândrie şi prejudecată” , care s-a vândut în mai mult de 700.000 de exemplare. Publicarea romanului interpretat al lui Jane Austen va fi urmată de reeditarea volumului “Raţiune şi simţire” .
Jason Rekulak, directorul editurii Quirk Books, spune că a început să ofere o atenţie deosebită romanelor de tip horror, după ce a observat că în California sunt foarte multe persoane care iubesc literatura scrisă de Austen.”M-am gândit că ar fi o idee bună să publicăm cărţi în stilul lui Jane Austen, care să aibe ca personaje vampiri şi strigoi. Existau îngrijorări cu privire la felul în care fanii Jane Austen vor primi aceste cărţi, în comparaţie cu cărţile originale ale scriitoarei engleze” a declarat Rekulak.
P.S: Ma tot gandeam de o vreme sa mai adaug si alte chestii care nu au neaparata legatura cu mine, adica sa mai diversific tema blogului meu. Acum, daca mai gasesc stirii interesante, promit ca le voi publica.
P.P.S: Articolul e luat de pe http://revistascriitorului.ro , ce parere aveti? mie mi se pare putin cam absurd, cam altereaza povestea originala, dar cine stie, poate vor fi un succes.
We’ve “Beat It”
Tributul pentru M.J. Ei bine a avut loc si in Bucuresti, a putut participa cine a dorit… Mie mi s-a parut foarte draguta toata treaba asta, cam asta a iesit:
P.S: Felicitarile mele organizatorilor si particiantilor, din intreaga lume, dar mai ales din Bucuresti :)
Dansul Umbrelor
Un sat parasit, uitat in largul unei tari. E micut, exista si supravietuieste. Acolo, un loc pasnic, verdeata, lacasul celor care urla dupa liniste. Batranei la tot pasul, se aud suspinele lor inecate. Dar degeaba, sunt singuri. Cumva exista, dar sunt complet uitati. Dar cineva bantuie stradutele acelea inverzite si nebatute… Merge tiptil, observa o batranica, imbracata in negru, iese din biserica cu fata ingropata intr-o batistuta dantelata, e simpla si aproape invizibila datorita intunericului dubios de afara. Soarele e pe cer, dar parca si el se fereste de satul acesta secat de tinerete. Dar lumineaza suficient pentru a vedea cum danseaza umbra acelei batrane intunecate. Danseaza cu capul indreptat spre cer. Parca s-ar bucura de ploaie. Ciudat! Dintr-o data, fiecare umbra a fiecarui batranel intalnit danseaza. Cei doi care mergeau in directii diferite s-au transformat intr-o balerina si intr-un gentleman. Se arunca unul spre altul intr-o imbratisare a regasirii, iar acum savureaza melodia lenta a ploii adevarate care se revarsa ca o minune deasupra lor. Picurii se imprima in imaginea umbrelor, iar ei pornesc impreuna inspre zid, parasindu-si corpurile insangerate. Dar acela nu e singurul final fericit, la magazinul din colt a vazut o copilita care si-a sacrificat inghetata pentru forma labradorului de pe zidul de vis-a-vis. El da din coada si se arunca pe ea intr-o aruncatura care vroia sa fie o imbratisare.
Urmatorul dans merge pe tente rapide, fiecare umbra a fugit, au transformat piata centrala a oraselului intr-o sala de bal. Zidurile candva albe, acum pline de gauri, pierd bucati mari de tencuiala cand totul incepe sa se cutremure… Dansurile lor pline de viata darama imprejurimile. Pasii de tango se amesteca cu cei de salsa si vals. Un ecou al notelor darama totul, iar umbra noastra care urmarea scena se dizolva intr-o ceata care pluteste spre cerul acum intunecat. Ajunge pe luna si imprastie dansul si viata acolo. Daca te uiti la luna vei vedea ca are niste parti mai nedefinite. Cea mai mare pata palida intunecata reprezinta marele bal al umbrelor acum fericite…
Trecut, Prezent, Viitor…
Mă gândeam la viitor, şi când am văzut ce mă aşteaptă, m-am decis să-mi trăiesc prezentul, să nu mi-l irosesc gândindu-mă la viitor… Când am ajuns în clipa viitorului… Am privit în urmă şi mi s-a prelins pe faţă cel mai frumos zămbet… Şi mi-am dat seama că merită să-mi irosesc viitorul pentru a privi în urma, pentru a-mi aminti de un prezent care a devenit trecut, dar care îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna… De ce? Pentru că l-am trăit, am dobândit amintiri de neînlocuit, am câştigat iubire şi timp… Fără să-mi fac planuri de viitor, am trăit clipele… De bucurii, necazuri, peste care am trecut cu ajutorul celor din jur… Azi nu mai există notiunile de trecut, prezent, viitor… Ci doar un permanent prezent care îl voi trăi undeva departe pentru totdeauna… Ce este moartea? Este doar trecerea într-un permanent prezent, într-o lume fără limite, unde nu eşti nevoit să te gândeşti la viitor… Aşa că trăiţi-vă viaţa, căci atunci când vă aşteptaţi mai puţin ea se poate sfârşi! Nu vă mai gândiţi la viitor, traiţi-vă prezentul, căci veţi fi surprinşi când va veni clipa, şi nu va mai exista viitor, va fi doar un permanent prezent care trebuie trăit!
Dr. House- replici :)
Din moment ce sunt fana a serialului Dr.House, m-am gandit sa repostez replicile. Eu una le ador asa ca “enjoy!” De data aceasta cu dedicatie:P
Dr. House: Ce mai e viaţa fără capacitatea de a lua decizii tembele?
Dr. Foreman: Nivelul de saturaţie cu oxigen e normal.
Dr. House: Nu e normal, are o deviere de 1%.
Dr. Foreman: E în intervalul normal. E normal.
Dr. House: Dacă ADN-ul ei ar avea o deviere de 1%, ar fi delfin.
Dr. House: Dacă vorbeşti cu Dumnezeu, eşti credincios. Dacă Dumnezeu vorbeşte cu tine, esti nebun.
Dr. Wilson: Ştii de ce oamenii se poartă frumos unii cu alţii?
Dr. House: Oh, da, o ştiu pe asta. Pentru că oamenii sunt buni, decenţi şi le pasă. Ori asta, ori sunt laşi. Dacă mă port urât cu tine, o să te porţi şi tu urât cu mine. Distrugere reciproc garantată.
Dr. Chase: Nu sunt leziuni, nu sunt anevrisme. E ironic, dar mintea unui ucigaş arată perfect normal.
Dr. House: Hai să votăm: cine crede că nu-s întreg la cap? Şi cine crede că am uitat un fapt neurologic elementar? Cine crede că există o a treia variantă? (Dr. Chase ridică mâna să voteze.) Foarte bine. Care e a treia variantă?
Dr. Chase: Habar n-am. Aţi întrebat doar dacă cred că există.
Dr. Cameron: Bărbaţii ar trebui să se maturizeze.
Dr. House: Mda, şi câinii să nu se mai lingă. Nu se va întâmpla niciodată.
Dr. Chase: Nu e neapărat chiar aşa de rău. Dacă nu luăm în considerare coşmarurile, atunci poate fi ceva sistemic: ficatul, rinichii, ceva în afara creierului.
Dr. House: Sigur, nu ezita să excluzi orice simptom, dacă asta îţi face treaba mai uşoară.
Dr. House: Treizeci la sută din taţi nu îşi dau seamă că de fapt cresc copilul altcuiva.
Dr. Foreman: Din câte am citit eu cazurile de paternitate falsă reprezintă mai degrabă cam zece la sută.
Dr. House: Asta e ce le-ar plăcea mamelor noastre să credem.
Dr. Cuddy: Ce mai face prostituata ta?
Dr. House: Drăguţ din partea ta să întrebi, avea de gând să se facă directoare de spital, dar nu îi placea să le-o traga oamenilor tot timpul.
Dr. House: Pacienţii vor întotdeauna dovezi. Nu fabricăm maşini aici, nu oferim garanţii.
Rebecca Adler: Aş vrea doar să mor cu puţină demnitate.
Dr. House: Nu există aşa ceva! Corpurile noastre cedează, uneori când avem 90 de ani, uneori chiar înainte să ne naştem, dar se întâmplă întotdeauna şi nu există niciodată niciun pic de demnitate. Nu îmi pasă dacă poţi să mergi, să vezi, să te ştergi la fund singură. E întotdeauna oribil – întotdeauna! Putem să trăim demn – dar nu putem să murim demn.
Dr. House: Vezi, din cauza bastonului toată lumea presupune că sunt pacient.
Dr. Wilson: Şi atunci de ce nu îţi pui halat alb, ca noi toţi?
Dr. House: Nu vreau să creadă că sunt doctor.
Dr. Cameron: Domnului Dr. House nu îi place să aiba de-a face cu pacienţi.
Dr. Foreman: Dar nu ne-am făcut doctori tocmai pentru a trata pacienţi?
Dr. House: Nu, ne-am făcut doctori pentru a trata boli. Tratarea pacienţilor îi face pe majoritatea doctorilor nefericiţi.
Dr. Weber: Nu poţi testa nimic pe un creier cu anomalii.
Dr. House: Ce îngust la minte eşti. Nu are anomalii. Este deosebit.
Dr. Cameron: Calmantele ar putea produce un orgasm?
Dr. House: Aş vrea eu.
Dr. Chase: Ai o tomografie programată în 20 de minute. Foreman n-a reşit sa facă rost de aparatură mai devreme.
Dr. House: Vă învăţ să minţiţi şi să înşelaţi şi să furaţi şi imediat ce mă întorc cu spatele voi iar faceţi pe corecţii.
Dr. Wilson: N-a vrut să mai facă şi alte analize, de-abia am convins-o s-o facă şi pe asta.
Dr. House: Ţi se întâmplă des? O femeie care preferă să moară decât să se dezbrace în faţa ta.
Dr. Cameron: Îi creşte tensiunea.
Dr. House: Şi mie. Dar eu mă lupt cu Divinitatea.
Dr. House: Puştiul nu e un clişeu. Oricine poate să sară la bătaie după ce a pierdut. Să iei la bătaie pe cineva pe care tocmai l-ai învins, asta e cu adevărat creativ.
Dr. Chase: Testele arată doar urme vagi de sânge.
Dr. House: Nu putem să nu luăm în seamă sângele doar pentru că e o minoritate. Nu-i aşa, Foreman?
Dr. Wlison: Eu tratez pacienţi luni întregi, poate chiar ani, nu săptămâni ca tine.
Dr. House: Da, dar eu sunt mai înalt.
Dr. Cuddy: Ai ceva de adăugat la dezbaterea asta?
Dr. House: Wilson are dreptate, Foreman se înşeală, bluza ta e mult prea decoltată pentru birou.
Dr. Cameron: N-are cum să fi revenit la viaţă, doar să fi fost un miracol!
Dr. House: De ce de fiecare dată când se întâmplă ceva bun Dumnezeu primeşte toate laudele?!
Dr. House: Sunt peste tot, doctori, avocaţi, poştaşi, unora le merge foarte bine, altora le merge groaznic. O să îţi bazezi toată viaţa pe cei cu care te trezeşti în aceeaşi încăpere?
Eve: O să bazez momentul de faţă pe cel cu care m-am trezit în aceeaşi încăpere! Asta e viaţa de fapt, o serie de încăperi şi oamenii cu care suntem în ele, şi asta formează vieţile noastre.
Dr. House: Vreau să te prefaci că piciorul tău e un pian.
Patrick: Piciorul meu nu e un pian.
Dr. House: Ştiu, tocmai de asta am zis să te prefaci.
Dr. House: Corpul mamei e ca sistemul de metrouri din Germania. Toate trenurile merg conform orarului. Rămâne însărcinată, şi e ca şi cum s-ar deschide o staţie nouă în Dusseldorf. O mână de începători se ocupă de treburi. Normal că vor apărea erori. Nişte copii se joacă pe şine şi se electrocutează, şi, înainte să-ţi dai seama, trenurile au întârzieri până la Berlin şi te trezeşti cu o mulţime de nemţi furioşi care n-au unde să se ducă. Şi ştim cu toţii că asta nu e de bine pentru evrei…
Dr. Chase: Hm… cine sunt evreii în analogia asta?
Dr. House: Se întâmplă frecvent, în situaţii cu multă presiune, mai ales femeilor. Ştiu că sună misogin, dar ştiinţa spune că sunteţi slabe si vulnerabile. Eu ce pot să fac?
Eve: Avortul e o crimă.
Dr. House: E adevărat. E o viaţă şi tu ar trebui să o iei.
Eve: Fiecare viaţă e sfântă.
Dr. House: Haide, vorbeşte cu mine. Nu-mi cita sloganuri de pe maşini.
Eve: E adevărat.
Dr. House: Nu înseamnă nimic.
Eve: Înseamnă că fiecare viaţă contează pentru Dumnezeu.
Dr. House: Nu pentru mine. Nu pentru tine. Şi judecând după numărul de dezastre naturale, nici pentru Dumnezeu.
Dr. House (către băieţel): Câţi ani ai?
Băieţelul: 8 ani.
Dr. House: Şi a înghiţit ceva ce era lipit de frigider. Darwin ar spune “Lăsaţi-l să moară.”
Dr. Cameron: Ce o să facem?
Dr. House: Mă gândeam să vă ascult teoriile, să-mi bat joc de ele, apoi să le urmez pe ale mele. Ca de obicei.
Dr. Chase: Putem vorbi?
Dr. House: Nu.
Dr. Chase: Chiar cred că…
Dr. House (întrerupându-l): Fie m-ai trădat şi cauţi iertare, fie nu m-ai trădat şi cauţi să fii aplaudat. Oricum nu mă interesează.
Dr. Wilson: De fapt te temi că aş putea să am o relaţie fericită.
Dr. House: Da, nu pot să dorm noaptea din cauza asta. Şi din cauza monstrului din Loch Ness, încălzirii globale, evoluţiei şi altor concepte imaginare.
Dr. House: De ce se mai obosesc să pună restricţii de vârstă pe paginile astea când tot ce trebuie să faci e să dai click pe “Da, am 18 ani.”? Până şi un puşti de 17 ani se prinde de asta.
Dr. Wilson: Al cincilea nivel de fericire este să creezi, să schimbi vieţile oamenilor.
Dr. House: Al şaselea nivel e heroina, al şaptelea e să mă laşi în pace.
Boyd: Dumnezeu îmi spune că îţi cauţi scuze să rămâi singur.
Dr. House: Vezi, ăsta e genul de lucru genial care sună foarte profund, dar pe care l-ai putea spune despre orice om care nu tânjeşte după aprobarea socială a tuturor celor pe care îi întâlneşte – lucru pe care l-ai dedus foarte inteligent din faptul că nu sunt un idiot. Data viitoare, spune-i lui Dumnezeu să fie mai specific.
Dr. Wilson(catre House): Nu te placi pe tine însuţi. Dar te admiri. E tot ce ai şi te agăţi de asta. Te temi că dacă te schimbi, vei pierde lucrul care te face special. Nefericirea nu te face mai bun decât ceilalţi. Te face pur şi simplu nefericit.
Stella: Ce s-a întâmplat cu piciorul tău?
Dr. House: Rană de război.
Stella: Te doare?
Dr. House: În fiecare zi.
Stella: De asta eşti aşa de trist?
Dr. House: (pauză) Oh, nu-i aşa că eşti adorabilă? Nu sunt trist, sunt complicat. Fetele mor după asta.
Dr. Wilson: Ştiai că ţi-a murit telefonul? Îl pui vreodată la încărcat?
Dr. House: Se încarcă? Eu cumpăram mereu unul nou.
Dr. Chase: A fost o greşeală minoră; nu aveam de unde să ştiu ce avea să se întâmple…
Dr. House: Greşelile sunt atât de serioase pe cât sunt efectele lor!
Dr. House: Credea că e pe moarte. Şi muribunzii mint. Îşi doresc să fi muncit mai puţin, să fi fost mai amabili, să fi înfiinţat orfelinate pentru pisoi. Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, chiar faci, nu te abţii până în ultima clipă.
Dr. Foreman: Nu ai nicio dovadă în sprijinul unui diagnostic de otrăvire.
Dr. House: De asta va fi foarte tare când o să se dovedească faptul că am avut dreptate.
Dr. Foreman: E bine? E ceva bizar.
Dr. House: Bizar e de bine! Ceva obişnuit are sute de explicaţii. Ceva bizar nu are aproape niciuna.
Dr. Cuddy: Dr. Sebastian Charles a căzut în timpul unei prezentări la compania Stoia Tucker.
Dr. House: Serios? S-a prăbuşit sub greutatea propriului ego?
Stacy: Ce mai face Cuddy?
Dr. House: Nu se poartă ca de obicei. E minunat.
Stacy: O ştii cum e. Îi e greu în situaţii de genul ăsta, se simte personal răspunzătoare.
Dr. House: Denumirea tehnică e narcisim. N-ai cum să crezi că totul e vina ta dacă nu crezi şi că eşti atotputernic.
Dr. House: Vestea bună e că n-o să se plângă că şi-a pierdut mâna dacă nu poate să respire.
Dr. Wilson: Sunt cu o pacientă.
Dr. House: E pe moarte?
Dr. Wilson: Nu.
Dr. House: Atunci poate să aştepte.
Dr. House: Încă e ilegal să faci autopsie unei persoane vii?
Dr. Cuddy: Eşti drogat?
Dr. House: Dacă e marţi, sunt praf.
Dr. Cuddy: E miercuri.
Dr. Cameron: Când moare un om bun, ar trebui să aibă un impact asupra lumii. Cineva ar trebui să observe. Cineva ar trebui să sufere.
Dr. House: Ne pasă de familie şi de prieteni dintr-o constrângere evoluţionistă. Şi tot dintr-o constrângere evoluţionistă nu ne pasă de nimeni altcineva. Dacă am ţine la toţi oamenii fără discriminare, nu am mai putea să funcţionăm.
Dr. House: Nu mai priveşti în ansamblu, Cuddy. Nu mai priveşti situaţia din punctul de vedere al unui doctor. Te porţi ca şi cum ai fi aruncat pe cineva de pe acoperiş. Vrei să îndrepţi situaţia? Ghinion. Nimic nu e corect pe lumea asta.
Dr. Wilson: Deci, fata muribundă ar trebui să fie draguţă cu mine?
Dr. House: Când eşti pe moarte, toată lumea te iubeşte!
Dr. Wilson: Tu umbli în baston şi nimeni nu te place!
Dr. House: Nu sunt pe moarte, doar jalnic, şi nu ţi-ar veni să crezi câte măgării mi se trec cu vederea.
Dr. Cameron: Am depus un jurământ să nu fac rău.
Dr. House: Eh, nu e ca şi cum te-au pus să-l semnezi sau aşa ceva.
Dr. Cuddy: Tu chiar te gândeşti să o omori.
Dr. House: Doar puţin, şi după aceea o aduc înapoi.
Dr. Cuddy: A, bine, în cazul ăsta dă-i drumul. De ce mai stăm la discuţii?
Dr. House: Ştii că se zice că nu poţi trăi fără dragoste? Ei bine, oxigenul e şi mai important.
Studentul: Ar trebui să ştim cât de repede îşi produc şerpii veninul?
Dr. House: Nu. Doar dacă aţi avea un pacient care a fost muşcat de şarpe. Atunci ar putea să fie folositor.
Dr. Cameron: Am la dispoziţie doar o seara cu tine, o singură şansă. Şi nu vreau s-o irosesc vorbind despre ce filme îţi plac sau ce vinuri nu poţi să suferi. Vreau să ştiu ce simţi – pentru mine.
Dr. House: Trăieşti cu iluzia că poţi rezolva toate imperfecţiunile. De asta te-ai măritat cu un bărbat care murea de cancer. Nu iubeşti, ai nevoie. Şi acum că soţul tău a murit, îţi cauţi următorul caz de suflet. De asta ai ieşit cu mine. Sunt de două ori mai batrân decât tine, nu sunt frumos, nu sunt fermecător; nu sunt nici măcar de treabă. Însă sunt exact ceea ce îţi trebuie. Sunt defect.
Dr. Wilson: Ai găsit persoana perfectă, şi ai dat-o în bară.
Dr. House: Ai vazut ce pantofi avea!
Dr. Wilson: Nu mă refer la ea.
Dr. House: Te referi la Cameron.
Dr. Wilson: Mă refer la orice femeie de care ţi-a păsat vreodată.
Dr. House: Cameron nu e asa perfectă.
Dr. Wilson: Nimeni nu e perfect.
Dr. House: Maica Tereza?
Dr. Wilson: E moartă.
Dr. House: Angelina Jolie?
Dr. Wilson: N-a facut medicina.
Dr. House: Eh, vezi că eşti pretenţios acum?
Ramona: Ginecologul meu a murit de curând. Era drăguţ. Avea mâini calde.
Dr. House: Acum nu mai are.
Dr. Wilson: Nu o să fii mulţumit de nimeni.
Dr. House: Deci… sfatul tău ar fi să… angajez pe cineva de care nu sunt mulţumit şi să fiu mulţumit?
Dr. Wilson: Nu, sfatul meu e mult mai subtil. Nu mai fi aşa măgar.
Dr. Wilson: Nu am copii, căsnicia mea merge prost… nu am decât două lucruri care îmi merg bine: meseria asta şi prietenia asta idioată şi defectă, şi ţie nu-ţi pasă de nici unul dintre ele îndeajuns încât să ţii un discurs amarât.
Dr. House: Ba ţin la ele… dacă aş putea să o iau de la capăt…
Dr. Wilson:… ai proceda exact la fel.
Dr. House: Într-o bună zi vom avea un preşedinte homosexual. Într-o bună zi vom avea un preşedinte negru. Poate vom avea chiar un preşedinte negru care e homosexual. Dar singura combinaţie care nu cred că ar merge e homosexual, negru şi mort.
Dr. House: Suntem un spital mai specializat. În general ne ocupăm de pacienţi numai când chiar sunt bolnavi.
Dr.House: Esti vindecat! Ridica-te si umbla !
Pacient: Esti nebun?
M-am invins
Miluji te, volin te, mina rakastan sinue, s’ ayapo, yo tyebye jyublyu, je t’aime, I love you, te iubesc… o pot spune intr-o suta de limbii, dar conteaza? Pe mine nu ma incalzeste. Lumea mea ploioasa a fost vizitata de fulger, dar atat, nimic mai mult. Un fior, un zambet, o lumina si atat. Fluturii nu vor sa zboare, vor sa zaca. De ce? nu vreti sa plutiti, norisorii sunt aproape, odata ajung acolo. Dar tot nu vor, deja se pierd, se indeparteaza de mine… Nu!!! Veniti inapoi sau luati-ma cu voi, vreau cu voi, altfel nu va mai fi iubire, dar nu, ei incapatanati vor sa zboare, nu vor bagaje… iar eu, ce pot sa fac? Sa ma uit in urma nu are rost, prezentul ma va prinde si ma va arunca in viitor, e mai bine daca ma duc eu spre el, poate speriata, dar tot va veni, cu cat mai repede cu atat va fi mai “trecut”… Dar amarnic, viata mi se scurge in noapte, se dizolva in gandurile nespuse si raman acolo, e mai bine, da, lumea mea, acolo e frumos. Acolo lucrurile sunt gri, nu ma mai chinui cu monocromatice, dupa lupte seculare se intampla, iar eu? Exist, da, exist! Si o spun cu tarie caci am invins, m-am invins pe mine si sunt mandra, ma falesc si-o luminez, caci eu inca exist.
Doar un Gest
Stropii de ploaie o loveau în faţă, la fel ca toată lumea, dar ea ignora totul şi fugea în continuare… De ce? opreşte-te, nu mai are rost să fugi, eşti obosită, fără vlagă, toată viaţa ţi se scurge din vene. Dar ea nu auzea pe nimeni, fugea în continuare cu gândurile ei. Hainele ei erau îmbibate cu apă, dar nu-i păsa. Îi era frig, dar nu simţea, un singur lucru putea să simtă şi anume sentimentele care au atacato fără milă în mijlocul oraşului acela înnorat şi ploios. Soarele ei fugise de pe cer cu aceeaşi viteză cu care norii plumburii s-au avântat în cerul ei. Oftează adânc şi dintr-o dată se opreşte, în faţa ei cineva păseşte şi o ia în braţe. Fără să zică nimic, fără să ştie cine e, îi răspunde. Dar apoi zâmbetul i se iveşte pe buze, ca un soare scăpat din nori, iar ea? Ei bine, o ia din nou la fugă, de data aceasta cu o ţintă. Da, cu siguranţă acesta a fost gestul care a salvato. Acum că a ajuns aproape de casă, poate pur şi simplu să meargă, ajunge în bloc şi liftul o aşteaptă, parcă… Ea urcă, dar nu mai coboară.
O Alta Steluta Pe Lista
Intr-o dupa-amiaza ploioasa un baiat istet de 15 ani, John Goddard, statea la masa din bucatarie in Los Angeles si scria cateva cuvinte pe o hartiuta galbena : “lista mea de-o viata”. Sub acest titlu isi notase 127 de teluri. De atunci el a tins 108 din ele. Uitati-va cu atentie la lista lui Goddard de mai jos. Ele nu sunt nici simple, nici usoare. Includ cucerirea celor mai inalte varfuri montane, explorarea unor fluvi uriase, partcurgerea unei mile in 5 minute, lectura operelor complete ale lui Shakespeare si citirea in intregime a Encyclopediei Britanice.
Exploreaza:
√ 1.Fluviul Nil
√ 2.Fluviul Amazon
√ 3.Fluvial Congo
√ 4.Fluviul Colorado
5. Fluviul Yangtze, China
6. Fluviul Niger
7. Fluviul Orinoco, Venezuela
8. Rio Coco, Nicaragua
Studiaza Culturile Primitive In :
√ 9.Congo
√ 10.Noua Guinee
√ 11.Brazilia
√ 12.Borneo
√ 13.Sudan (John a fost aproape ingropat de viu intr-o furtuna de nisip)
√ 14.Australia
√ 15.Kenya
√ 16.Filipine
√ 17.Tanganyika (Tanzania acum)
√ 18.Etiopia
√ 19.Nigeria
√ 20.Alaska
De Urcat:
21. Muntele Everest
22. Muntele Aconcagua, Argentina
23. Muntele Huascaran, Peru
24. Muntele McKinley
√ 25.Muntele Kilimanjaro
√ 26.Muntele Ararat, Turcia
√ 27.Muntele Kenia
28. Muntele Cook, Noua Zeelanda
√ 29.Muntele Popocatepetl, Mexic
√ 30.Matterhorn
√ 31.Muntele Rainer
√ 32.Muntele Fuji
√ 33.Muntele Vezuviu
√ 34.Muntele Bromo,Iava
√ 35.Grand Tetons
√ 36.Muntele Baldy, California
√ 37.Sa-mi fac o cariera in medicina si explorare (a studiat prevenirea si tratarea bolilor la triburile primitive)
√ 38.Sa vizitez toate tarile din lume(mai are 30)
√ 39.Sa studies indienii Navaho si Hopi
√ 40.Sa invat sa pilotez
√ 41.Sa calaresc un cal in Parada Trandafirilor
De Fotografiat:
√ 42.Cascada iguacu,Brazilia
√ 43.Cascada Victoria,Rodezia(urmarit de un porc mistret)
√ 44.Cascada Sutherlandm, Noua Zeelanda
√ 45.Cascada Yosemite
√ 46.Cascada Niagara
√ 47.Pe urmele lui Marco Polo si Alexandru cel Mare
De Explorat Sub Apa:
√ 48.Recifele de corali din Florida
√ 49.Marea Bariera de Corali,Australia(a fotografiat o scoica de 15 kg)
√ 50.Marea Rosie
√ 51.Insulele Fiji
√ 52.Insulele Bahamas
√ 53.De explorat mlastina Okefenokee si Everglades
De Vizitat:
54. Polul Nord si Polul Sud
√ 55.Marele Zid Chinezesc
√ 56.Canalul Panama si Canalul de Suez
√ 57.Insula Pastelui
√ 58.Insulele Galapagos
√ 59.Vaticanul (vazut pe Papa)
√ 60.Taj Mahalul
√ 61.Turnul Eiffel
√ 62.Grota Albastra
√ 63.Turnul Londrei
√ 64.Turnul inclinat din Pisa
√ 65.Izvorul Sacru din Chicken-Itza, Mexic
√ 66.Sa urce pe stanca Ayers din Australia
67. Sa urmez Raul Iordanului de la Marea Galileei pana la Marea Moarta
De Inotat In:
√ 68.Lacul Victoria
√ 69.Lacul Superior
√ 70.Lacul Tanganyika
√ 71.Lacul Titicaca,America de Sud
√ 72.Lacul Nicaragua
De realizat:
√ 73.Sa devin Cercetas Vultur
√ 74.Sa ma scufund cu un submarine
√ 75.Sa aterzez si sa decolez de pe un port-avion
√ 76.Sa zbor cu un balon cu nacela, propulsat cu aer cald
√ 77.Sa merg pe un elefant, pe o camila, pe un strut sip e un cal salbatic
78. Sa ma scufund dezbracat la 40 de metri adancime si sa-mi tin respiratia sub apa timp de 2 minute si jumatate
√ 79.Sa prind un homar de 5 kilograme si o scoica de 25 cm
√ 80.Sa cant la flaut si vioara
√ 81.Sa bat la masina 50 de cuvinte pe minut
√ 82.Sa sar cu parasuta
√ 83.Sa invat sa schiez pe apa si zapada
√ 84.Sa merg intr-o misiune bisericeasca
√ 85.Sa merg pe urmele lui John Muir
√ 86.Sa studies leacurile populare si sa le popularizez pe cele folositoare
√ 87.Sa strang trofee de elefanti, lei, rinoceri, maimute, bivoli salbatici si balene
√ 88.Sa invat scrima
√ 89.Sa invat jiujitsu
90. Sa predau la colegiu
√ 91.Sa privesc o ceremonie de incinerare in Bali
√ 92.Sa explorez adancurile mari
93. Sa apar intr-un film cu Tarzan(acum sustine ca acesta e doar un vis irrelevant, copilaresc)
94. Sa am un cal, un cimpanzeu, o pisica-tigru, o maimutica si un coiot(trebuie sa faca rost de maimutica)
95. Sa devin radioamator
√ 96.Sa-mi construiesc un telescop
√ 97.Sa scriu o carte (despre excursia pe Nil)
√ 98.Sa public un articol in National Geographic
√ 99.Sa am detenta de un metru jumate
√ 100.Sa sar de pe loc 3 metri
√ 101.Sa alerg o mila in 5 minute
√ 102.Sa cantaresc 80 kg dezbracat(si astazi cantareste tot atat)
√ 103.Sa fac 200 genoflexiuni si 20 de tractiuni
√ 104.Sa invat franceza, spaniola si araba
105. Sa studiez soparlele dragon din insula Komodo (barca s-a stricat la 20 de mile de insula L )
√ 106.Sa vizitez locul de nastere al bunicului Sorenson in Danemarca
√ 107.Sa vizitez locul de nastere al bunicului Goddard in Anglia
√ 108.Sa lucrez ca marinar pe un vas commercial
109. Sa citesc in intregime Encyclopedia Britanica (a citit parti mari din fiecare volum)
√ 110.Sa citesc Biblia din scoarta-n scoarta
√ 111.Sa citesc operele lui Shakespeare, Platon, Aristotel, Dickens, Thoreau, Poe, Rousseau, Bacon, Hemingway, Twain, Burroughs, Conrad, Talmage, Tolstoi, Longfellow, Keats, Whittier si Emerson (nu tot ce au scris ei)
√ 112.Sa ma familiarizez cu compozitiile lui Bach, Beethoven, Debussy, Ibert, Mendelssohn, Lalo, Rimski-Korsakov ,Respighi, Listz, Rahmaninov, Stravinsky, Toch, Ceaikovski, Verdi
√ 113.Sa ma deprind cu avionul, motocicleta, tractorul, surf-boardul, pusca, pistolul, caiacul, microscopul, fotbalul, mingea de baschet, arcul si bumerangul
√ 114.Sa compun muzica
√ 115.Sa cant “Claire de Lune” la pian
√ 116.Sa privesc ceremonialul de pasit cu picioarele pe jar (in Bali sau Surinam)
√ 117.Sa dau lapte unui sarpe veninos(Muscat de un sarpe cu clopotei in timpul unei sedinte foto)
√ 118.Sa aprind un chibrit cu o pusca de calibrul 22
√ 119.Sa vizitez un platou de filmare
√ 120.Sa urc pe piramida lui Keops
√ 121.Sa devin membru al clubului Exploratorilor si al clubului Aventurierilor
√ 122.Sa invat polo
√ 123.Sa calatoresc prin Marele Canion pe jos si cu barca
√ 124.Sa fac inconjurul globului pamantesc pe apa(de 4 ori)
√ 125.Sa merg pe Luna (“cu bunavointa lui Dumnezeu”)
√ 126.Sa ma casatoresc si sa am copii(are 5 copii)
127. Sa traiesc pana in secolul 21 (va avea 75 de ani)
P.S: aceasta poveste este extrasa din cartea “Supa de Pui pentru Suflet”( Chicken Soup for the Soul )
Let’s “beat it”
Hai sa-i spunem un omagiu pentru un adevarat Cineva in lumea aceasta destul de mare. Poate participa oricine doreste, mai multe detalii => http://mjtributebucharest.ro
Amintirea
hearts
Au rămas prieteni… A trecut ceva timp de atunci, dar totuşi, într-un fel, ea, mai crede că încă nu s-a petrecut, că se va întampla din nou, ca iar îl va găsi acolo, pe bancă, unde se va opri cu câţiva paşi înainte ca să-l poată admira, înainte să se arunce, mai mult sau mai puţin, în braţele lui, de data asta în calitate de amică. Nu durează mult şi încep discuţiile, despre fiecare ac din perniţa lor cu ace. Trec pe la subiectul şcoală, apoi trec pe la prieteni şi sfârşesc cu ei doi. El începe să-şi demonstreze talentul lui şi ea se lasă prinsă cu o privire fascinată de abilităţile lui. El văzând-o aşa începe să zâmbească şi se aruncă spre ea cu un sărut “prietenesc”. Surprinsă într-un mod plăcut îşi întoarce uşor capul să nu-i vadă roşeala din obraji, “ce jenant, aş putea să fiu mai calmă” îşi spune în mod stupid în gând. După ore neîntrerupte de plimbări şi alunecări în iarbă se îndreaptă spre o bancă… Ea se aşează timid pe bancă, iar el vine lângă ea fără nicio reticenţă în paşi lui uşor apăsaţi. După alte romane nesfârşite, care într-un final reuşesc să le termine, începe jocul lor copilăresc, un fel de adevăr şi provocare cu lucrurile lor, după ce s-a declarat învins, cu o privire şireată o ia în braţe, ochii ei rămân înmărmuriţii de spaima ei teribil de timidă în timp ce ochii lui coboară spre ochii ei, iar mai târziu, cu un triumf mut, spre gura ei. Fiecare părticică din ea se trezeşte la timp ca să reacţioneze relativ raţional…
Şi totuşi, după magicul moment, decorul ei se spulberă, devine alb, la fel cum arată foaia înainte să fie scrisă, totul se pierde si ea rămâne dezamăgită cu o foaie goală. Da, a fost o amintire, care s-a terminat după ce s-a curmat şi fericirea din ea. Acum cade, sau mai degraba pluteste prin neantul ei, dar dupa o vreme se ridica, impotriva dorintei ei se ridica si merge mai departe. Pana la urma la asta se rezuma totul, nu-i asa? Cazi si apoi te ridici, mai devreme sau mai tarziu.
I’m dizzy
Astazi sunt plina de “gratie”. Ma rotesc in jurul propriei cozi ca mai apoi sa ma impiedic. Scap tot ce prind si rastorn totul. Cam asa a fost dimineata mea, dupa o vreme am revenit la normal cu un calm indestructibil inaintea mea. M-am simtit ciudat, parca nu eram eu. de fapt, si acum simt aceea prezenta necunoscuta si ciudata in mine. Acum cateva zile, ceva a murit in mine, nu interpretati gresit, ma refer la o alta bucatica din speranta pentru lumea mea care s-a stins ca o steluta si apoi a cazut ca o pleiada, pentru o scurta bucata de timp. Cerul meu a mai scapat de o stea. Carul cu dorinte a mai pierdut un piciorus, iar luna a mai descoperit un crater in ea, saracuta. E atat de fragila, si totusi, continua sa atraga fiecare meteorit din imediata ei apropiere, iar acestia, badarani cum sunt, o ranesc. Indiferent daca devine intimidata de acel meteorit mare ea ramane ferma pe pozitie. Existenta aceasta…
Intr-un Final E Un Oftat
Noaptea ma trezeste,
Incet ea ma imbieste,
Spre a sufletului groaza,
In a ei mare oaza.
Dar ma ridic incetisor,
‘colo e un norisor,
Se apleaca incet
Sa ma duca in desert.
Dar vine inapoi
Cu povestea din noi,
Si ma atrage cu drag
Spre al mortii prag.
Suspin cu speranta
La a lumii viata,
Dar ma duc in tacere
Cu eternitatea cadere.
Tara
Tara, e o fata, e complicata, e imbufnata in clipa de fata, dar totusi se gandeste. Trebuie sa scrie o compunere, e tare ingandurata, afurisita aceea de imaginatie si-a luat talpasita ora trecuta, si-a golit camera si a fugit ca un adolescent suparat pe viata. Bineinteles ca o cauta, dar greu o mai gaseste, acum i-a dat de urma si dupa cateva minute zbuciumate de lacrimi interioare, o prinde si o aduce inapoi in camera ei. Apoi plictisita de lupta ei cu adevarat bizara se trezeste. Acum se uita pe geam, cauta elemente calmante pentru imaginatia ei inca suparata pe posesoarea ei. Dar el intra in clasa, e baiatul dupa care ii fuge ochii de mai bine de cateva saptamani. Isi scapa creionul din mana, in timp ce el pare sa nu observe, ea se cufunda intr-o stare dubioasa de levitatie interioara, pana si imaginatia s-a speriat cand a vazut ce simte, i-a dat un imbold puternic, dar ea a ramas acolo “hai, scrie odata, te ajut si eu fara sa ma rogi si nu-ti pasa” spuse cu naduf imaginatia care se simtea insultata, avea o fire cat se poate de monopolizanta pentru o simpla parte din intregul unui om. Niste ochii mari si goi se arunca in fata ochisorilor sticlosi care-l priveau inainte pe el, ea nu mai aude si nu mai prea simte, din pacate, chiar daca a primit o palma zdravana peste cap din partea colegei de banca. Acum s-a trezit si isi reia ideea, ramanad cu capul in nori, pe o alta planeta. Planeta ei cea mare, unde exista tot ce vrei, mai putin alti oameni. E oarecum placut pe aceasta planeta. Favorita ei este cea albastra, nu ma refer la Pamant ci la cealalta, cealalta planeta a ei. Acolo exista tot ce vrei, inclusiv altii oameni. Acolo e o alta viata a Tarei, si-a pus toate dorintele, visele si visurile in inima acelei Terre.
Inca traiesc…
M-am săturat să trăiesc la infinit acelaşi vis neîmplinit, m-am săturat să mă ascund în şoapte, oricum, încuiate într-un cufăr mult prea vechi într-o insulă fără hartă… Aş vrea ca lumea să ştie că am trecut pe aici, să las o urmă în zăpada rece ce ne topeşte de fapt sufletul… Şi caut cu disperare motive sa mai trăiesc… Dar n-am murit, oare? Un conflict interior, ceva fără viitor, cuvinte pierdute în noapte totul în umbra unor şoapte… Aş vrea să mai trăiesc, aş vrea să zâmbesc, dar amintirile mă înăbuşesc, visele mă copleşesc, iar suspinele umbrelor mă înnebunesc… Dar trăiesc, încă trăiesc…
Broscutele
Acum am sa va spun o asa-zisa poveste. Acum ceva vreme a existat o broasca testoasa care a crescut, ei ii venise vremea sa urmeze cursul naturii si anume sa mearga sa le dea urmasilor ei viata. Dupa o calatorie istovitoare alaturi de celelalte broscute a ajuns pe renumita coasta de Azur… Acolo a incercat toata noaptea sa supravietuiasca, iar ziua, franta de oboseala incerca cu disperare sa se intoarca in mare, la racoare. Si nu dupa multa vreme a ajuns, ea a disparut, a luat-o valul si dusa a fost, inca nu am mai auzit de ea… Dar iata ca veni vremea micutilor ei, broscutele, sa-si inceapa micutele lor vietii indelungate. Mai intai a iesit un ‘baietel’, genul curajos care deschide drumul tuturor, el fiind fruntasul echipei. Cu multa pricepere si agilitate a iesit din nisip miscandu-si piciorusele cat de repede putea, sa ajunga cat mai repede in mare. In urma lui incepeau sa vina si ceilalti, dar una din ‘fetite’ s-a impotmolit in nisipul umed si incerca speriata sa scape, dar nu putea… Pasarile hotomane stiau de iesirea lor clandestina asa ca i-au atacat fara pic de rusine pe micutii, uni au pierit, dar multi au reusit sa fie rapizi si sa se strecoare printre ele. ‘Fetita’ a reusit sa scape din nisip intre timp, si alerga speriata cu o pasare mare avantandu-se in urma ei. Dar cand sa o prinda, ea a reusit sa alunece si a scapat-o direct in ocean, unde, pe moment, era in siguranta.
Dar din cauza emotiilor am pierdut-o si pe ea, credeam ca nu am sa o mai vad, dar peste ani si ani am gasit-o, acum nu mai era o broscuta oarecare, era broscuta adolescenta, detinea un rang mare, avand in vedere ca a ramas o broscuta de dimensiuni mici. Se pare ca de atunci trecuse prin multe peripetii, reusise cumva, sa scape din multe primejdii, dar din pacate isi mai pierduse doua surori si un fratior, ea ramanand doar cu surioara ei, care era mai copilaroasa si credea ca oceanul e cel mai frumos si pasnic loc de pe pamant, ea inca nu patise nimic si era foarte optimista cu privire la pescari, rechini sau alte creaturi necunoscute ale mari. Broscuta noastra a primit numele de Bely, iar surioara ei Kady. Dupa cum spuneam, Bely a trecut prin multe, a fost prinsa de pescari, dar cumva o bucata din plasa a fost rupta, iar ea salvata. A fost odata lovita de o cutie si si-a pierdut cunostinta, iar ea a cazut in groapa marianelor. Cand s-a trezit era inca acolo si era foarte intuneric, a spus ca a vazut un peste mare si urat cu un beculet atarnat de cap care se repezea spre ea in incercarea de a o prada. Dar ea s-a ascuns in cochilie si a stat asa plutind prin neant pana ce-a dat de un curent ce a purtat-o pana sus, acolo a iesit si a inceput repede sa alerge spre locul unde-si gasise lacasul alaturi de Kady. Se parea ca doar atata patise de cand am pierdut-o, celelalte primejdi fiind minore.
Am petrecut momente minunate cu ea, atunci cand imi arata imprejurimile sigure ale micului ei colt de ocean, am explorat tot felul de recifuri de corali, care mai de care mai multicolori, era minunat, poate va trimit cateva poze din vacanta, daca nu uit. Desi acele momente au fost minunate a venit si vremea cand eu trebuia sa plec pentru o scurta perioada. La inceput a fost bine, am fost noi mai suparate, dar ne vom reintalni, poate, candva…
Intr-o zi, cand Kady se plictisea, s-au hotarat sa exploreze putin mai departe de casuta lor, sa vada si ele ‘lumea’, dar Bely nu era tocmai de acord, dar pana la urma s-a lasat convinsa. Nu le venea sa creada ca pierdusera atata frumusete, ele stand intr-un coltisor atat de modest… Kady ca de obicei inota cat o tineau piciorusele in fiecare colt pe care-l gasea, incerca sa se strecoare prin tot felul de locuri pentru a vedea ascunzatorile pestisorilor, bietii de ei se imprastiau speriati de entuziasmul de nestapanit al lui Kady, ea fiind o broscuta testoasa. Pestisori avusesera de-a face doar cu broscute incete nicidecum cu astfel de specimene entuziasmate. Dar iata ca in zbenguiala lor nu au observat vaporul care pandea deasupra lor, iar cand se asteptau mai putin, o plasa le-a prins alaturi de alti pestisori si mai speriati care se zbateau sa scape, dar in zadar. Vazand ca ajung la suprafata, Bely se gandea ca in sfarsit norocul o parasise…
Dupa multe amintiri si imagini incetosate ele au ajuns intr-o lume noua. Credeau ca au scapat pana la urma. Dar totul in jur era ciudat, se putea vedea un cufaras mic cu bijuterii, undeva pe fundul oceanului acela nou si ciudat, dar cumva era prea mic si aproape ca sa fie ocean. Putin mai incolo au observat niste plante ciudate, nu mai vazusera asa ceva in ocean. Acum daca se uitau mai bine, nu se mai vedea nemarginirea aceea verde albastruie care se vede de obicei. Oare au ajuns la capatul oceanului? Se intrebau ele, auzisera multe povesti cum ca la capatul oceanului vei gasi mistere si povesti ascunse si nespuse, ele fiind de mult apuse, acum mai erau doar niste amintiri inflorite, dar cu un sambure de adevar bine ascuns. Erau mai speriate ca niciodata, sau asa credeau ele pana cand ceva mare si portocaliu cu cinci tentacule uriase se napusti asupra lor, o lua pe Bely, ea fiind cea mai micuta ca dimensiune si o puse intr-un alt capat de ocean, acolo incepu sa mearga in toate directile, dar mereu gasea ceva de care sa se izbeasca. Speriata cum era incepu sa inspire adanc si sa se gandeasca la o solutie. Dar nu reusea. Kady, din celalalt colt al lumi era mai speriata ca niciodata si se intreba unde e surioara ei.
Peste putin timp au ajuns in locuri si mai ciudate, dar din fericire au reusit sa ramana impreuna. Stateau amandoua intr-o chestie ovala, transparenta, era plina cu apa pana la un anumit nivel, acolo fiind doua pietre ca niste insulite minuscule, pe care, teoretic, trebuia sa stai. La inceput erau foarte speriate si uimite, dar incetul cu incetul nu se mai simteau decat singure. Nu credeau ca vor mai vedea intinderea nesfarsita verde-albastruie sau coralii multicolori. Ca sa nu mai spun de coasta de Azur, ele, ca si urmase, aveau datoria sa mearga acolo cand deveneau broscute adulte. Si aici, adica imediat, apar si eu in poveste. Eram in vizita la sora mea din strainatate, tocmai ajunsesem dupa un drum lung in care tot ce vroiam sa vad era un dus si aparatul de aer conditionat. Stiti, eram in Spania. Acolo fiind vara, au deasemenea niste calduri infernale. Nici nu ajunsesem bine la ea ca mi-a sarit ceva in ochii, erau noile animale de casa ale surorii mele. Era un acvariu mare in care inota un pestisor auriu, era imens. Dar acolo langa acvariul acela urias se afla unul cam la fel, daca nu mai mare, dar cu doua broscute speriate in el. Le reintalnisem pe Bely si Kady! Era si timpul sa le revad, dupa atata timp. Dupa numeroase proteste din partea nepoatei mele am reusit sa o pacalesc sa-mi dea broscutele in schimbul a… multor alte lucruri, cum ar fi o duzina de jucarii, dulciuri si o iesire exclusiva la zoo si delfinariu. Ce pot sa spun, am scapat ieftin. Nu dupa putin timp s-a incheiat si vizita la sora mea si era vremea ca eu sa plec, sa-mi conduc broscutele nerabdatoare aproape de locul de taina. Si intr-un final zbuciumat, am ajuns…
Trebuie sa va spun ca nu a fost usor in tot acest timp sa pastrez legatura cu personajele noastre, cu simtul aventurii al lui Kady si cu „gasirea” problemelor a lui Bely, ma mir ca am scapat complet nevatamate si fara victime colaterale, mai putin nepoata mea care m-a facut pe mine sa devin victima. Dupa cum v-am promis, voi arata si niste poze din vacanta si sper ca de data asta sa le revad mai curand si cat mai tefere pe broscutele noastre, care nu mai sunt broscute de mult timp.
P.S: aceasta incercare de poveste e scrisa de mine in urma cu ceva timp. sper sa va placa totusi
cine ce a spus